Am văzut azi cum imaginea unui om ale cărui opinii le apreciez mult a fost pur și simplu terfelită pe facebook, într-un anumit grup, și asta într-un mod cu totul nedrept. Un alt personaj prezenta ideile acestui om scoase din context și înflorite pe alocuri și le mai și comenta într-un mod deloc frumos. Comentariile la postare  nu au întârziat să apară și au fost, bineînțeles în același ton cu aceasta. Era însă evident că  niciunul din cei care comenta nu cunoștea de fapt teoriile omului pe care-l critică.

În altă ordine de idei, de când mă știu am încercat să fiu cât mai obiectivă. Altfel, am spus de la început că ce scriu aici pe blog e doar părerea mea și trebuie luată ca atare, motiv pentru care îmi permit să scriu aproape orice. Orice chiar însemnă orice, dar nu simt în niciun fel nevoia să împroșc cu noroi în ceva, mai ales fără a cunoaște acel ceva și mi-e greu să înțeleg de ce unii oameni fac asta. Mi s-ar părea, de exemplu, cea mai mare prostie să scriu eu despre cât de proastă e cartea Faust scrisă de Goethe. De fapt, o prostie ar fi să scriu orice despre conținutul acestei cărți. De ce? Pentru simplul motiv că n-am citit-o. Este una din cele două cărți din care n-am reușit să citesc decât puține pagini – iar eu, cu excepția cărților teoretice/ psihologice, nu abandonez o lectură. Cu Faust însă m-am luptat, dar pur și simplu n-am reușit să o înving. Mai departe, aveam două alternative: să accept pur și simplu că nu o pot citi– lucru care nu era deloc ușor– sau să spun că e o carte proastă – lucru care, așa cum spuneam mai sus mi se pare o prostie. Plus că în acest exemplu dat de mine vorbim despre unul din marii scriitori ai lumii. Aș fi cel puțin ipocrită să-l critic fără să-i fi citit cărțile.

Salvarea mea în povestea cu  Faust a venit dintr-o discuție cu un om mult mai citit decât mine, care mi-a recomandat să verific cine a făcut traducerea pentru că se pare că există cel puțin o traducere foarte bună și cel puțin una foarte proastă a cărții. Aveam, într-adevăr varianta despre care dânsul a spus că nu e ok și asta mi-a ajutat un pic orgoliul rănit de faptul că fusesem învinsă de o carte. – Off topic – traducerea e de multe ori explicația pentru faptul că aceeași carte e uneori mult mai scumpă la o altă editură –  N-am avut curaj să cumpăr varianta bună. O să îmi fac cândva.

Revenind la ideea de la care am pornit articolul, am văzut, de multe ori și alte întâmplări asemănătoare. De obicei, când citesc un articol sau o postare arunc un ochi și prin comentarii și am întâlnit frecvent comentarii răutăciose și concluzii ce arătau clar că oamenii citiseră printre rânduri sau trăseseră concluzia după titlu. Varianta mai soft e aia în care autorului i se solicită de zeci de ori o informație care ar fi găsită în doi timpi și trei miscări dacă omul care o cere ar citi integral și cu atenție articolul.

Eu înțeleg că noi, oamenii, suntem tare ocupați și unori forțați de împrejurări să citim ceva superficial. Și eu fac asta câteodată, dar niciodată când vreau să mă implic într-o dezbatere, să recomand, sau să critic ceva. Dacă e musai să-mi spun părerea și timpul nu-mi permite să mă documentez cum trebuie, spun asta. Spun că nu stăpânesc bine subiectul. Pentru că scopul meu e să aflu mai multe și să mă dezvolt  și nu să resping orice nu cunosc doar pentru că nu-mi place cum sună titlul sau pentru că e ceva diferit față de lucrurile cu care am fost eu obișnuită. Uneori e o provocare. Încerc însă să fiu deschisă la nou, să văd și altă perspectivă înainte să trag concluzii sau să critic.

De ce se grăbesc oamenii să arunce cu noroi în alții sau să judece ceva fără să cunoască îmi este, așa cum spuneam, greu să înțeleg. Posibil însă să vină dintr-un fel de orgoliu sau egocentrism, teamă de asumare a responsabilității și a propriei persoane plus frică. E mai ușor să spui că-s alții proști, decât să admiți că ai putea greși tu. E mai simplu să crezi că ai mers mereu pe drumul cel bun și să respingi orice idee care ar sugera că nu-i așa. E mai simplu să ataci pe altul, decât să încerci să înveți ceva nou și, poate să te dezvolți. Într-un final, e mai ușor să scrii tu ce crezi că vrea să spună omul ăla, decât să pierzi timp citindu-i cărțile. Calea cea mai ușoară nu e însă și cea mai bună.