Și oamenii mari au nevoie de joacă

Fotografie de Renato Abati (pexel.com)

Marți de dimineață am iesit cu copiii în parcul de lângă bloc și am luat cu noi două mingi. Una mare, de fotbal, în negru si alb, și una mai mică, galbenă, care practic tot o minge de fotbal se voia a fi.

Încrezătoare, am zis că îi învăț pe copii să se joace cu mingea împreună și chiar am reușit. Pret de cinci minute pretioase am dat mingea de la unul la altul (Tudor la mine, eu la Maria și Maria la Tudor). După cinci minute însă, s-a declansat haosul. Tudor voia să dăm șuturi mai puternice și să alergăm dupa minge. Îi plăcea maxim și se distra copios când vedea că eu nu reușesc să o prind, oricât m-aș strădui. Maria a fost receptivă la propunere și alerga, la rândul ei, după minge. Numai că voia să o prindă și ea, dar n-avea nicio șansă în fața fratelui ei nu cu mult mai mare, dar suficient de mare încât să alerge de două ori mai repede ca ea. Părea că problema nu-i chiar așa de gravă pentru că fetița mică si-a gasit un copilaș pe masura ei cu care ar fi dorit să se joace, oferindu-mi astfel prilejul de a mă juca eu doar cu Tudor. Totuși, era o problemă – amândoi copiii doreau aceeași minge și n-a fost chip să fac pe vreunul să cedeze de tot. Și uite-așa mă plimbam de la unul la altul, explicam, sau ii făceam să râdă, alergam,mă jucăm și râdeam și eu, reusind să țin situația sub control pentru a nu se transforma într-o criză de zile mari. Totul până la un punct în care s-au supărat amândoi și părea că niciuna din strategiile mele nu dădea roade, căci orice făceam, tot la mingea mare ne întorceam. Am respirat adânc si-am privit zâmbind spre cer, moment în care cealaltă mămică din parc m-a întrebat dacă îi am pe amândoi în grijă. I-am spus, tot zâmbind, că sunt amândoi copiii mei, moment în care mi-a zis că era convinsă că sunt bona atunci cand m-a vazut atât de binedispusa și că ea are doar unul și n-are atât de multă energie si poftă de joacă ca mine.

M-am simtit tare bine auzind asta, dar m-a pus și pe gânduri pentru că de ceva timp eu nu mai sunt așa și, de fapt, ziua de marți a fost o excepție care ar fi putut să treacă neobservată, dacă vorbele acestei femei nu m-ar fi ajutat să constientizez mai bine ce se întâmpla.

Adevarul e că joaca aceea cu mingea mi-a amintit de o perioada a mea în care eram un fel de super woman. Aveam probleme mult mai mari că acum, dar alesesem să lupt și să nu mă las învinsă de ele. Nu în ultimul rând, alesesem să mă joc. În parc sau acasă, găseam mereu timp pentru joacă și când făceam asta reușeam să dau la o parte povara ce-o purtam cu mine și să fiu acolo cu totul.

De câteva luni însă m-am transformat încet într-o persoană care nu-mi place. Da, mă joc în continuare cu copiii mei, dar sunt mai mereu preocupată, sau cu mintea în altă parte, așteptând nerăbdătoare că cei mici să-și găsească altă ocupație și eu să mă pot întoarce liniștită la problemele mele.

I-am spus mamicii din parc că oricum n-are sens să mă enervez, pentru că dacă mă enervez copiii nu se liniștesc, din contră. Dar e mai mult de atât pentru că ea nu-mi spusese că sunt calmă, ci că sunt binedispusă și e o mare diferență între cele două. Mai ales ca de prea mult timp eu nu m-am mai gândit că aș putea fi veselă.

Ce vreau să spun e că eu chiar susțin că e ok și avem dreptul sa simtim de toate, indiferent că vorbim despre furie sau tristețe și nu doar despre emoții pozitive. Și că trebuie să acceptăm ce simtim. Totuși, la un moment dat, oricât de negre ar fi problemele, ar mai fi cazul să ne și oprim. Mai ales dacă problemele pe care le avem nu au rezolvare sau nu au rezolvare imediată. Pe principiul că și dacă viața chiar e incredibil de grea și urâtă, tot putem alege cum ne raportăm noi la ea.

Concret, fie că vreau sau nu, cu copiii în parc tot ies de două ori pe zi și în restul timpului tot împreună cu ei sunt, acasă. Pot merge în parc si acolo pot să mă gandesc la toate câte le am pe cap, sau pot să-mi iau problemele și să le las la intrarea în parc. Oricum nu e ca și cum le-aș putea rezolva acolo, deci practic e o pierdere de timp. Un timp care, cu siguranță, e pretios.

Obișnuim să fac asta. E cazul să încep din nou și-aș recomanda tuturor să procedeze astfel pentru că functioneaza. E cam ca atunci când ne facem niște analize, luăm rezultatul și-avem programare abia peste două zile la medic. Astea două zile le putem petrece căutând pe google interpretări ale rezultatelor și deruland în minte tot felul de scenarii – în mod absolut inutil pentru că două zile de google nu ne vor aduce nici la nivelul celui mai slab medic – sau putem să ne continuam viața, trăind și fiind prezenti și să lăsăm problema analizelor să fie rezolvată peste două zile, în timpul programării alocate ei. Alegerea doar noi o facem.

La fel mai e  si cu cei care lucreaza într-un mediu stresant si-și petrec toată ziua de duminică deprimați și agitate, pe motiv că luni începe munca. Poate că fara să-si dea seama, în loc să profite de ziua aia liberă, o pierd pur si simplu,  aducând acasă tot ce e nociv la locul de muncă.

Eu sigur nu-s așa, doar că uitasem! Eu sunt genul acela de om care cu o zi înainte de bacalaureat nu a deschis nici măcar un caiet și și-a petrecut jumătate din zi alegandu-si ținuta pentru ziua urmatoare, în ideea că trebuie să -și elibereze mintea pentru a functiona ok la examen. Și am luat note bune și foarte bune 🙂

Concluzia e că e ok să fim triști, dar nu-i ok ca asta să ne împiedice să trăim. Eu voi începe prin a mă juca din nou cu copiii mei, sau, mai bine spus, prin a fi prezentă cu totul în joaca aceea. Îmi pare cea mai sănătoasă cale.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close