Înainte să am copii aveam mai mult timp liber, dar nu stiam ce să fac cu el.

Înainte să am copii viața mea era mai puțin grea, dar eu n-aveam niciun motiv suficient de puternic pentru a lupta cu greul.

Înainte să am copii făceam mai multe lucruri pentru mine, dar nu contam cu adevărat.

Înainte să am copii mă odihneam mai mult, dar nu aveam nici jumătate din energia pe care o am acum.

Înainte să am copii nici nu bănuiam că aș putea să fiu atât de puternică.

Înainte să am copii nu-mi era frică pentru viața mea; acum o prețuiesc mult mai mult pentru că știu că sunt două ființe care au nevoie de mine.

Înainte să am copii nu credeam că pot să fiu fericită.

Înainte să am copii am fost iubita de multe ori și în multe feluri, dar niciodată necondiționat.

…………………………………………………………………….

Sunt mulți oameni care îmi spun că de când am copiii am uitat de mine. Interesant e că eu simt,de fapt, că, de când îi am pe ei, am renăscut si am crescut enorm, așa cum nu credeam vreodată că o voi face. Am început să mă cunosc și să mă accept pe mine după ce au apărut ei.

Sunt multi oameni care îmi spun că nu am grijă de mine, că trebuie să mă odihnesc, că e musai să-i dau la grădiniță ca să scap de ei macar câteva ore pe zi. La fel de interesant e cum mie mi se pare că niciodată în viața mea n-am fost atât de preocupată de mine, cum sunt acum. Și da, poate fi greu să stai 24 din 24 de ore cu doi copii mici, dar greu e totul în viață ( școala, munca; unii oameni se catara pe munți și asta e foarte greu, dar le face bine). Lecțiile pe care le învăț de la copiii mei sunt neprețuite. În plus, sunt foarte conștientă de limitele pe care le am și fac tot posibilul să nu le depășesc. Ce fac pentru mine acum, în zece minute, e mai prețios decât tot ce făceam înainte într-o zi întreagă. Pentru că acum mă cunosc pe mine mai bine și fac pentru mine fix ce am nevoie. Calitatea și nu cantitatea contează.

Nu în ultimul rând, sunt multi oameni care, cu intenții bune, îmi spun, în fața copiilor, cât de rău le pare de mine că mă chinuiesc atât de tare cu cei mici. Ei nu vor citi aceste rânduri, dar le scriu totuși, pentru mine și pentru toți cei care au tendința de a compătimi o mamă cu copii mici, in fața copiilor ei. Un copil are oricum tendința de a se învinovăți pentru problemele adulților de lângă el. Să-i spunem clar și tare că mama e obosită sau supărată din cauza lui e cel puțin nedrept și crud. Copiii nu sunt sursa problemelor noastre. Niciodată. Strict în cazul meu, da, a fost și este inimaginabil de greu, dar nu e greu din cauza lor. A fost greu pentru că nu am avut pe nimeni să mă ajute fizic și chiar și să ajung la un medic e o provocare, dar nu poti învinovăți un bebeluș sau un copil mic pentru faptul că nu există niciun adult responsabil care să-l supravegheze. A fost greu pentru că soțul meu s-a îmbolnăvit și practic, cel puțin o perioadă de timp, am făcut totul mai mult singură, dar nu poți învinovăți un copil pentru că tatăl lui e bolnav. A fost greu pentru că la grădinița de lângă casă, cea mai accesibilă dintre toate, doamna educatoare credea că te poți înțelege cu copiii mici doar dacă țipi și faci militărie cu ei, dar nu poti învinovăți un copil pentru că adulții de lângă el nu stiu să fie oameni.

Copiii sunt copii. Ei nu cer să se nască. Noi îi aducem pe lume și, odată ce am făcut asta, avem datoria să-i creștem bine până pot să își ia zborul. Da, e greu când bebelușul nu doarme și mama, și așa obosită, trebuie să mai rezolve o multime de alte probleme. E greu și e în multe alte feluri, dar niciodată nu e vina copilului. Să-i spunem unei mame, în fața copilului, cât de rău ne pare pentru ea ca se chinuiește singura cu doi copii e un lucru destul de greu de dus. Copiii nu sunt sursa problemelor noastre. Pentru mine, cel puțin, sunt cel mai minunat lucru care mi s-a întâmplat vreodată. M-au ajutat așa cum nu m-a ajutat nimeni și mă iubesc așa cum nu m-a iubit nimeni. Da, e greu, dar greul ăsta nu de la ei vine. Pe ei îi văd mai degrabă ca pe o sursă de echilibru, energie și iubire. Ei nu ma împiedică să am grijă de mine; ei mă forțează să o fac, așa cum se poate, în condițiile astea care nu-s determinate de ei.

Înainte de copii eram mai mult tristă. Acum râd mai mult și asta n-are cum să fie chinuitor.