Vine poliția! Fugiti!

Zilele trecute, în parc, aveam un fel de conflict cu băiețelul meu. O femeie ne privea foarte interesată și, la un moment dat, a intervenit. Trecând peste faptul că nu mi se pare chiar în regulă ca un străin să intervină în astfel de situatii, cel mai inteligent lucru pe care a știut să îl spună copilului a fost să nu mă mai supere că vine poliția să îl ia. Ba chiar i-a arătat o mașină care tocmai parca, adăugând că “uite, a și venit”. Mi-am privit cu interes și speranță băiețelul de care sunt cam deconectată în ultimul timp – sper să ne revenim curând. A privit-o, la rândul lui, pe doamna aceea, pe mine în treacăt și apoi și-a îndreptat privirea spre mașina care parca. A spus simplu că aceea nu e o mașină de poliție. Mi-aș fi dorit să spună și că poliția nu se ocupă cu luarea copiilor de lângă părinții lor, dar a fost bine și așa. Oricum, am discutat după aceea și i-am reamintit asta, precum și faptul că domnii polițiști ne apără și nu ne fac rău. Ei se ocupă, printre altele, cu prinderea răufăcătorilor, iar copiii nu sunt răi.

Multi vor spune că sunt naivă. Așa cum mi-a spus odată un taximetrist că mint copilul atunci când i-am zis că iarna oamenii ies afară să deszăpezească trotuarele. Lui i-am răspuns atunci că oamenii din blocul nostru chiar fac asta. Femeii de mai sus n-am putut să-i spun nimic și m-am mulțumit cu faptul că băiețelul n-a fost afectat de vorbele ei. Vreau și sper să rămână mereu așa.

Altfel, în ciuda a ce exprim eu uneori aici, pe blog, mărturisesc că nu cred că există -sau cel puțin eu nu cunosc – o persoană cu o gândire mai pesimistă ca a mea, sau cu mai puțină încredere în oameni. De fiecare dată când îi spun copilului să aibă încredere în polițiști, imi vine în minte cazul polițistului pedofil. De fiecare dată când îi spun să aibă încredere în medici, îmi vin în minte așa de mari tragedii că nici nu pot să le enumăr aici. Sunt, în generaĺ, o persoană cu multe frici și cu o viziune destul de sumbră asupra vieții. Ma cutremur numai la gandul că unul din copiii mei ar putea avea vreodată ghinionul să întîlnească un medic sau un polițist rău. Aleg însă să lupt cu asta și să mă autoeduc în fiecare zi și fac asta chiar pentru copii. Dacă aș generaliza și-aș spune că nimeni nu face nimic bun, că totul e negru și urât; poliția e coruptă și medicii numai bine nu ne fac, simt că practic aș renunta să mai sper la orice șansă de supraviețuire sau de mai bine, pentru mine și pentru ei. Ce sens mai are atunci să trăim sau să facem copii? Pentru că și dacă ne-am gândi că ar putea ei schimba ceva, e o iluzie să credem că pot face asta dacă-i învățam doar de rău. Așa că, pentru ei și pentru toți oamenii buni pe care i-am cunoscut de-a lungul vieții, aleg să risc și să le transmit încredere. Dau la o parte imaginile cu medicii neprofesioniști și îmi amintesc de medicul nostru de familie, de pediatrul copiilor și de mulți alți medici minunați. Dau într-o parte imaginea cu pedofilul polițist și alte cazuri asemenea și îmi amintesc de lucrurile bune, cum ar fi, de exemplu, mașina de poliție care se plimbă zilnic prin cartierul nostru. Apoi, îmi amintesc și de Marian Godină care, în cartea lui, explică mult mai bine ca mine de ce e o prostie incredibil de mare să sperii copiii cu poliția, sau, adaug eu, cu medicii și alte autorități. E chiar și mai mare prostia, dacă ne gândim cum avem apoi pretentia de la ei să colaboreze cu acești oameni atunci când e nevoie – și de prea multe ori e. Pentru siguranța copiilor nostri eu cred că medicii și polițiștii nu trebuie prezentați ca fiind Bau Bau, chiar și stiind că printre ei se mai ascund și oameni care nu fac cinste acestor profesii.

Eu cred că au nevoie copiii să se simtă în siguranță pentru a crește frumos. Asta lăsând la o parte faptul că, practic, chiar ii credem tare proști dacă îi amenințăm cu o mașină de poliție invizibilă. De fapt, nici nu cred că remarca doamnei de mai sus a venit pentru că n-are încredere în polițiști ci pentru că, mai degrabă, n-are încredere în capacitatea copilului de a reacționa ok la o vorbă bună. Indiferent însă de ce e in spatele ei, consecințele sunt la fel se grave. Da, nu au fost grave în cazul nostru, dar, din păcate, încă există prea multi copii care încep să tremure când aud de poliție sau medic pentru că adulții din jurul lor le-au spus că aceștia există doar pentru a îi pedepsi și a îi lua de lângă părinții lor, iar asta n-are cum să fie bine…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close