Acum cativa ani, pe vremea când aveam timp să fiu pasionată de prăjituri, nu doar gustoase, ci și frumoase, s-a nimerit să fiu la țară, la mama mea, fix de ziua celei mai bune prietene a ei. Cum stiam că niciuna dintre ele nu își serbează ziua de naștere cu mare fast, mi-a venit ideea să îi fac un tort. Un tort frumos, special pentru ea.

Aproape că uitasem treaba asta când, zilele trecute, la țară fiind din nou, mama mi-a adus un cadou de la prietena ei. O femeie cu care nu m-am intalnit deloc cu ocazia acestei mici excursii și cu care m-am întâlnit maxim o dată pe an in ultimii ani. Totuși, de fiecare dată, ea imi trimite mici cadouri și mi-am amintit cum a spus ca nu va uita niciodată ce am facut pentru ea atunci.

Aproape uitasem eu și nici macar n-am înțeles până la capăt semnificația gestului meu. Da, credeam că prin acel tort am facut ceva frumos, dar cumva n-am realizat cât de mult a contat cu adevărat. Gesturi mici, care pot fi făcute cu efort minim pot aduce zâmbete mari pe buze.

În ton cu cele de mai sus, pentru că tot trec printr-o perioadă foarte proastă la capitolul stimă de sine, mă gândeam că ar putea să îmi fie util un exercițiu. Să-mi amintesc de toate momentele în care am reusit să aduc un zâmbet pe buzele unui alt om. Fără falsă modestie, au fost destul de multe. Ca să le simt însă cu adevărat ar fi nevoie să mi le amintesc în detaliu și nu-i ușor. E nevoie de ceva voință.

Cred cumva că un astfel de exercițiu ar putea să fie constructiv pentru toți oamenii. Si pentru cei care nu se iubesc pe ei înșiși și pentru cei care se iubesc prea mult, dar și pentru cei care pretind că sunt în echilibru. De ce cred asta rămâne însă să dezbat cu altă ocazie. 🙂

Altfel, și eu am zâmbit când am primit cadoul de mai sus. 🙂