Peste tot auzim, într-un fel sau altul, despre respect, dar cred că el înseamnă altceva pentru fiecare om.
Mai cred că mulți confundă respectul cu regulile de politețe sau cu frica. Dacă, spre exemplu, atunci când un profesor intră într-o sală de clasă, toți elevii se ridică drepți și dau „bună ziua”, perfect sincronizati, așezându-se pe scaune doar după ce profesorul s-a așezat primul, am putea crede că acel om e respectat de către elevii săi. Dacă vânzătorii de la magazin vorbesc cu „dumneavoastră” și zâmbesc, am putea crede că își respectă clienții. Dacă mama acceptă că fratiorul mai mare nu dorește să împartă jucăriile cu bebelușul și îl susține atunci când intervin conflicte, am putea, la fel, crede că își respectă copilul.
Exemple pot fi multe, numai că toate astea pot să nu însemne nimic. Dacă elevii își urăsc profesorul și stau drepți în fața lui, din frică, asta n-are nicio legătură cu respectul. Dacă atunci când si-a terminat tura, vânzătorul arată cât de tare își disprețuiește, de fapt, clienții, e clar că nu vorbim despre respect. Dacă în momentul în care copilul cel mare a iesit pe ușă, mama îi dă bebelușului toate jucăriile lui, la fel, eu nu cred că e o formă de respect.
Pentru mine respectul nu se refera la toate actiunile pe care le facem atunci când suntem împreună cu acea persoana pe care se presupune că o respectăm ci, mai degrabă, la toate acele acțiuni pe care le facem în absența acelei persoane și care au, bineînțeles, legătură cu ea. Cand ne comportam diferit,
cu ea și fără ea, e pură ipocrizie – desigur că o putem întâlni și sub alte denumiri – fără ca aceasta să fie doar reponsabilitatea celui care o practică, pentru că atunci când vorbim de respect avem, automat, cel puțin două elemente în ecuație. Vorbim despre cei care oferă respectul, dar și despre cei care îl primesc. Respectul nu doar se oferă, se și câștigă, de către fiecare om în parte, și există suficient de multi oameni care acceptă, încurajează și se bucură de acel „respect” de fațadă. Numai că acela e orice altceva, numai respect nu. Acesta din urmă e foarte rar și prețios.
Super inspirational! Good job ❤ . Incearca si blogul meu la inceput de drum, poate iti va placea. Mult noroc in continuare !
https://crisiul.home.blog
ApreciazăApreciat de 2 persoane