Pentru cei care nu știu, am doi copii mici, de doi, respectiv patru ani. La ei se adaugă, în acest moment, nepoțica mea de șase ani care a venit în vizita și, fix în prima zi – luni – și-a rupt mâna. E încă aici pentru că trebuie să meargă la control. Îi e extrem de greu și se plictisește foarte tare și azi am vrut să mai ieșim puțin din monotonie și să mergem la un muzeu. Pentru asta însă, aveam nevoie de un taxi.

Datorită unor experiențe proprii și pentru că nu voiam să dezamăgesc copiii aducându-le, în condițiile prezente, încă o experiență negativă, am considerat că e mai bine să scriu, atunci când fac comanda, că în mașină vor fi trei copii sub 7 ani. Rezultatul? Nicio mașină nu a răspuns.

Am rămas calmă și ne-am descurcat, din nou, cu parcul de lângă casă, dar dezamăgirea nu mi-o pot stăpâni.

Astfel că am un mesaj – sau mai multe – pentru toți șoferii de taxi ( da, inclusiv pentru Uber).

1. Nu toți copiii mici mănâncă în mașină! Ultima dată, fix un sofer de Uber l-a atenționat răstit pe băiețelul meu să aibă grija cu mărul din mână, care, nu doar că nu era măr, era o simplă minge care nici nu aducea măcar cu un măr. Cand copilul i-a spus că nu e măr, șoferul l-a atenționat să aibă grijă la gălăgie. Și da, șoferului i se comunicase înainte că vor fi copii în mașină și a avut și tarif dublu.

2. Nu toti copiii distrug mașini și interiorul acestora! Aici îmi vin în minte o mulțime de situații, în frunte cu aceea în care un sofer de taxi i-a spus copilului să nu atingă măcar pliantul acela cu informații pentru clienți, afișat în toate mașinile. Mi-a fost greu să îi explic copilului atitudinea șoferului, în conditiile în care, cel puțin până acum, nu am cunoscut un copil mai atent la a nu rupe lucruri ca baietelul meu.

3. Nu toți copiii murdaresc mașini și nu toți copiii se urcă cu picioarele pe banchetă! Mi s-a spus nu o dată, încă înainte de a urca în mașină, să nu cumva să o pun pe fetiță cu picioarele pe banchetă. Si nu mi s-a spus pe un ton frumos.

4. Da, copiii vorbesc și unii chiar vorbesc mult, dar asta e ceva perfect normal și de dorit. Culmea, chiar și taximetriștii vorbesc. Uneori prea mult. Și ei sunt oameni mari.

5. Da, copiii mici pot să și plângă, dar și asta e perfect normal. Pe lângă faptul că n-ar strica să ne amintim că am fost cu toții copii, nu știți prin ce a trecut acel copil înainte să urce în mașină. Poate a fost la medic. Poate e bolnav, obosit, înfometat etc. Și da, mama are dreptul să iasă cu el din casă chiar și sau chiar datorită acestor condiții. Ca idee, însărcinată si cu un copil mic care imi plângea in brațe, am fost refuzată de trei taxiuri. Au mai și glumit pe seama mea. E drept că nu erau firme cunoscute, dar totuși.

6. Nu toți copiii care mănâncă, țipă sau murdăresc ceva într-un taxi, merita să fie certați, catalogați ca fiind răi, sau dați afară. De fapt, din punctul meu de vedere, niciunul nu merită, dar sunt conștientă de faptul că există si părinți „prost-crescuți”. Totuși, un copil poate atinge bancheta cu picioarele, din greșeală, sau poate fi atât de înfometat încât să aiba nevoie de o gustare. În cazul ăsta, parintele ar avea, mai degrabă, nevoie de sprijin.

…………………………………………….

Ce voi face eu mâine? Voi chema Uber, tot în condiții perfect transparente, specificând că vor fi transportați copii mici. Nu-mi fac mari speranțe, dar nu comentez înainte. Spun doar că mi-ar placea sa fiu surprinsă. Dacă nu va funcționa, voi chema un taxi normal, fără să mai scriu ceva de copii. De ce? Pentru că eu chiar cred că am dreptul ăsta. Am dreptul să merg cu taxi însoțită de copii, fie ei si trei. Mai cred și că nimeni n-ar trebui să fie obligat să petreacă timp cu copiii dacă nu-i place – chiar am vrut să scriu un articol pe temă. Totuși, dacă cu adevărat nu e loc pentru ei, le voi face loc, încetând a mai fi atât de corectă. Și da, e posibil să plângă. De obicei nu plâng în taxi, dar există desigur și excepții, mai ales în conditiile astea. Chiar și așa, într-un fel sau altul, mâine voi merge cu copiii la plimbare prin București.

La final, vreau să spun că am avut suficiente experiențe plăcute cu copiii în taxi + Uber, în Bucuresti. Acestor oameni le mulțumesc și articolul nu este pentru ei. Altfel, tot îmi pare că mersul cu taxi e un fel de loterie. Niciodată nu știu în ce mașină voi nimeri și mereu urc cu un fel de teamă.

Totuși, în urma experienței de azi să renunț la această teamă . Pentru că mi se pare total absurd să nu găsești în București o mașină cu care să transporti trei copii. Ca si cum copiii ar fi vreun fel de Bau bau al taximetriștilor. Nu sunt. Serios! Sunt doar copii. Așa cum am fost cu toții.

Later edit

Pana acum, două curse perfecte cu Uber (primele de pe contul meu; până acum îmi comanda o prietenă) Au ajuns rapid, s-au comportat minunat și am primit și 5 stele la evaluare, deci se confirma că nu sunt deloc copiii distrugatori de mașini.