M-am apucat să citesc o carte „imposibilă” care, cel mai probabil, va completa lista celor deja trei cărți pe care le-am început și nu le-am terminat nici până în prezent. Nu-i mare lucru, doar că mie nu îmi place să nu termin cărți și mai ales pe aceasta, care îmi pare tare prețioasă.

O consider însă imposibil de citit de către mine, în acest moment al vieții mele. Mai întâi, datorită numărului impresionant de pagini- am mai scris eu despre asta candva – și apoi pentru că e foarte…matematică. La propriu. Nu mai îndrăznesc să fac calcule pentru a vedea cât timp mi-ar lua să o citesc. Rezultatul ar putea să fie cel puțin deprimant, la cât de greu dau paginile. Cât despre matematică, relatia mea cu aceasta s-a terminat în mod nedrept – față de ambele părți- prin clasa a X-a. Nu vă imaginați că-s praf la modul absolut – sau poate sunt. Doar ce mi-am amintit că am mai avut un contact cu matematica de bază, în timpul facultății, când am studiat statistica. Cu puțin ajutor de la soțul meu, am reusit să îmi reîmprospătez noțiunile importante și să mă descurc de minune la statistică- am luat 9 la examen :).

Cartea se numește Cum să nu greșești și îmi pare o adevărată comoară. Acum, să nu vă imaginați că e pentru experți în matematică sau că ea conține doar/foarte multă matematică. Nu e asa și nici nu ai nevoie de cunoștințe în domeniu. Poti să nu știi nimic. Nu e problemă. Înveți pe parcurs și nu e așa de mult de învățat, mai ales că înveți chiar fără să îți dai seama. Cum spune autorul la un moment dat – pe cei ce nu știau Teorema lui Pitagora îi anunț că doar ce au învățat-o.

Problema e însă că vara asta în București e tare epuizantă. Ca să citești cartea aceasta și să îți fie utilă nu e nevoie să stii matematică, ci doar să ai mintea liberă și odihnită. După ora 22, la finalul unei zile plină de copii și caniculă, numai odihnită nu sunt. Concluzia ar fi că, din păcate, în acest moment al vieții mele s-ar putea să fiu prea epuizată ca să citesc această carte.

Nu mă pot însă abține din a scrie despre ea – câteva pagini tot am citit.:)

Găsim aici idei profunde și foarte utile, unele nu noi, dar prezentate într-o perspectivă originală care, pur și simplu convinge.

Una din ele – printre primele, pentru că măcar primele pagini pot să mă laud că le-am citit- m-a făcut să mă simt tare mândră de mine pentru că am sustinut-o și eu, în felul meu deloc matematic, într-un articol mai vechi.

Spuneam, în acel articol că elevii ar trebui să fie evaluați – și- în raport cu propriile cunoștințe și nu prin comparație cu alții, sau doar prin teste standardizate. Jordan Ellenberg spune în cartea lui că ” drumul pe care trebuie să apuci depinde de locul unde te aflii deja”.

Partea asta e scrisă cu italice și mă întreb acum daca aș putea oare sa citesc cartea selectiv, urmărind doar frazele de genul ăsta. Pentru moment zic, deoarece, într-un viitor, sigur o voi citi cap coadă. Doar am trecut-o pe listă. 🙂

Revenind la idee, pe scurt, atunci când facem sau chiar evaluăm o acțiune trebuie să ne raportăm la locul în care suntem sau la locul în care eram înainte de acțiunea respectivă.

Ideea asta e foarte tare și în carte e demonstrată – da, inclusiv matematic- într-un asa fel că nu ai cum să te mai indoiesti de ea. Ceea ce ma face să cred ca n-ar fi deloc suficient să citesc doar frazele subliniate. Demonstrația e cheia. 🙂

În loc de încheiere, precizez că am scris acest articol pur și simplu ca să nu uit de carte. Nu e, probabil, o recenzie tipică – niciuna nu cred că a fost – dar sigur recomand cartea. 🙂 Chiar și asa, „imposibil” de citit. Poate o să mi-o recomande și mie cineva înapoi, peste câțiva ani, când voi avea o viață normală și atunci când voi citi o carte mă voi putea concentra cu totul asupra conținutului ei și nu, în primul rând, la strategii legat de cum să- mi tin ochii deschisi macar 5 pagini.