Doar o stropitoare…

Sunt obosită și e târziu. Nu știu ce articol o să iasă, dar am nevoie să să scriu.

Azi am fost cu copiii într-un loc care ne place mult. Am fost doar eu cu ei ceea ce a fost cumva un act de curaj, având în vedere specificul locului – o piscină – și faptul că eu nu prea știu să înot. Ne-am pregătit bine, iar ei au fost amândoi foarte cuminți Au înțeles că, fiind fără tati, sunt multe lucruri pe care nu le vor putea face, dar erau entuziasmați de toate celelalte pe care le vom face. Prima noastră escapadă majoră în trei.

Ce am primit și cum a fost? Nu prea mai am cuvinte să descriu. M-am simțit în multe feluri zilele astea. Întâmplarea aparent banală de azi a fost cireașa de pe tort. O cireașă tare amară.

De ce? Pentru că doi părinți au furat o jucărie. Da, citiți bine. Doi părinți care aveau doi copii – o fetiță puțin mai mică decât Maria și un băiețel puțin mai mare decât Tudor – au furat o jucărie a copilului meu. Cum? Extrem de simplu. Fetița lor s-a jucat cu acea jucărie lângă noi, cu acordul tacit al Mariei. Apoi, părinții s-au ridicat, au luat fetița în brațe, cu tot cu jucărie și au plecat. Pur și simplu. Cand erau deja la câțiva metri distanță Tudor i-a văzut și a început să strige după ei – Stropitoarea! Stropitoarea! Au plecat cu stropitoarea! Da, era o banală stropitoare din plastic. Ce au făcut oamenii? Tatăl nici nu s-a întors măcar. A continuat să meargă până a dispărut. Mama a întors capul făcându-mi niște semne despre care presupun că voiau să însemne ca se întoarce. Micul meu băiețel a vrut să alerge dupa ei, dar circumstanțele au fost de așa natură că n-am putut să-l las și nici să merg eu.

Oamenii și-au continuat drumul liniștiți. Și noi am fi dorit să plecăm în altă parte, dar acum trebuia să așteptăm stropitoarea. Am zis însă că sigur că vor veni înapoi și vor veni repede. Poate au mers doar la baie. Lăsaseră și ei în urma lor două jucarii. Sigur aveau să se întoarcă după ele și să returneze stropitoarea.

M-am înșelat însă. Nu s-au întors. Și-au trimis doar băiețelul cel mare să le ia încet, în tăcere. Am fost efectiv șocată. Înainte să apuc să reacționez a disparut și el, iar eu a trebuit să recunosc în fața copiilor că stropitoarea a fost furată. Sub ochii noștrii.

O stropitoare. O banală stropitoare din plastic al cărei preț nici macar nu mi-l amintesc, dar nu cred că a fost mai mult de cinci lei. De ce să-mi bat capul? E doar o jucărie care, spre norocul nostru nici n-avea prea mare valoare sentimentală. E doar o jucărie. Sau nu?

De fapt, nu. Nu e doar o jucarie. Înainte de orice e furt. Doi adulți au furat o jucărie a unui copil de nici trei ani ( stropitoarea era a Mariei) și și-au făcut și proprii copii complici la asta.

Cât de josnic poți să fii ca să furi de la un copil?…

Cred că voi mai scrie despre asta. Nu stiu ce, dar cred că voi mai scrie. Acum nu pot mai mult. Mi-am epuizat resursele încercând să le explic celor doi copii de ce s-a întâmplat asta. Nu m-am descurcat prea bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close