Acum cateva săptămâni am întrebat o prietenă dragă dacă mă poate ajuta cu ceva. Răspunsul ei scurt a fost „Nu. Sunt la muncă”. Deși nu am recunoscut pe moment, acest răspuns nu m-a făcut să mă simt prea bine. Ba chiar am fost destul de deranjată și asta în condițiile în care știam că raspunsul ei nu era „nu”, chiar dacă așa suna. De fapt, ea era la muncă, peste program, și nu putea să mă ajute atunci, în acel moment. Putea să mă ajute când termina și era perfect astfel, mai ales că nu vorbeam nici despre ceva urgent, nici ceva foarte important.

Dacă va citi ce scriu eu acum, îi transmit că îi mulțumesc pentru că mi-a oferit prilejul de a învăța o lecție importantă.

Recunoscând, într-un final, că nu mi-a picat deloc bine să aud acel „nu” formulat în așa fel, m-am gândit la toate acele momente în care eu sunt prinsă într-o activitate și un copil îmi cere să îl ajut cu ceva. Aproape mereu, răspunsul meu e „nu”, urmat uneori de „acum spăl vasele/scot rufele/bag mașina de spalat etc”. Dacă sunt într-o dispoziție bună adaug că îl voi ajuta imediat cum termin, dacă nu, lucrurile rămân așa.

Desigur că în cea mai mare parte a timpului chiar ajut copilul în ce avea nevoie și desigur că faptele contează cel mai mult. Se poate și mai rău de cum fac eu, dar nu asta e ideea și voi exmplifica, în primul rând pe întâmplarea cu prietena mea.

Dacă ea mi-ar fi spus „Te ajut când ajung acasă. Acum sunt încă la muncă” diferența era uriașă. Acum, normal că nu putem pretinde asta mereu. Suntem oameni și mai avem și zile proaste. Nu putem să ne exprimăm mereu la modul ideal și gândindu-ne la ceilalți. Uneori acționăm în functie de doar emoțiile noastre dintr-un moment și e perfect normal să se întâmple astfel.

Totuși, nu pot să nu mă gandesc la cât de des folosim acest „nu”, în mod absolut inutil. Ne grăbim- am vazut și la alții – să îl scoatem la înaintare, chiar și atunci cand de fapt răspunsul e „da”. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, eu chiar îmi ajut copiii în majoritatea cazurilor. O fac însă după ce le-am spus „nu”. Oare ce înțeleg ei din asta? Cel mai probabil că mă deranjează. Oare aș putea în loc de „Nu/ Nu acum. Acum spăl vasele.” să spun simplu „Da. Te voi ajuta atunci când termin de spalat vasele.”? Eventual adăugând și un „Te rog să mă aștepți.” Cred că aș putea și cred că ar fi mult mai frumos, mai politicos și mai sănătos dacă aș proceda astfel.