Cum se naște o trauma?

E mult timp de cand îmi doresc să scriu un articol pe tema aceasta. Totuși, nici măcar o dată nu am început să scriu. Scuza a fost că îmi doresc să iasă un articol bun. N-am găsit momentul oportun pentru așa ceva. Asta dacă un astfel de moment poate să existe.

Prin urmare, mergând pe ideea că niciodată nu e momentul potrivit, m-am hotărât să scriu în seara asta. Să scriu părerea mea despre cum se naște o traumă.

La primul gând poate n-ar fi mare lucru de spus. O traumă se naște atunci când un eveniment teribil ni se întâmplă. Totuși, ce anume definește acest “teribil”? Cât de groaznică trebuie să fie o anume întâmplare că să putem admite că ea a generat o traumă? Cum deosebim traumele mici de trumele mari? E corect să facem diferențe între ele? Și, mai ales, de ce există oameni cărora le e frică de albine la fel de tare cum altora le e frică de, să zicem, un posibil criminal sau violator? Da, frica exagerată de albine e o fobie și se poate spune că m-am dus în altă direcție, dar eu cred că fobiile sunt și ele un simptom al traumei.

Pentru mine, răspunsul la toate cele de mai sus e acela că nu evenimentul în sine face diferența. Există oameni care își revin și duc o viață frumoasă după ce au fost bătuți în mod repetat și oameni care nu-și revin niciodată după ce au primit “doar” o palmă. Întâmplările nu se compară. Nu e corect și de asta am și folosit ghilimelele.

Tocmai pentru că întâmplările nu se compară și nu e drept față de victime sau supraviețuitori să vorbim în termeni de “mai rău” sau “mai puțin rău”, mă gandesc eu acum că nu evenimentul în sine e cel care distruge o viață de om. Desigur, dacă nu vorbim de o crimă care e evident că distruge viața. Altfel, lumea e plină de lucruri rele. Fiecare om are drama lui. Fiecare om are cel puțin o poveste urâtă de spus. Diferența însă dintre cei care au supraviețuit și cei care au rămas victime e că primii s-au vindecat. Diferența e dată de reacția celor din jur și sprijinul pe care ei il oferă sau nu victimei. Diferența e dată de existența unui proces sănătos de vindecare. Aceasta presupune validare a ceea ce victima simte; presupune plâns și durere; presupune acceptare necondiționată și sprijin.

Cand acestea lipsesc, chiar și o banală – dar dureroasă – ințepătură de albină se poate transforma într-o traumă. Când acestea există și victimei i se oferă timpul necesar pentru vindecare, chiar și cel mai crunt eveniment poate să înceteze să mai fie o traumă. Atunci, victima se transformă în supraviețuitor. Din păcate însă, sunt prea multe victime în lumea noastră și prea puțini supraviețuitori. Asta pentru că oamenii preferă să arunce durerea sub preș și să se mintă că ea nici nu a existat. Nu poți să vindeci ce nu admiți că există și faptul că nu admiți că există nu înseamnă că nu te vei împiedica frecvent de muntele care crește sub preșul tău, lovindu-te din ce în ce mai tare de fiecare dată.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close