Să fim mai puternici râzând

Parcul răsuna de hohotele de râs ale băiețelului meu, mult mai mic pe vremea aceea. Se juca cu prietena mea, un joc inventat de ei, care îi plăcea maxim. El era în leagăn, ea statea în fața lui și îl dădea tare. Când leagănul venea spre ea, băiețelul întindea piciorușele, iar prietena mea se dădea doi pași în spate, abia ținându-se pe picioare și făcând tot felul de fețe haioase, în timp ce se plângea caraghios că băiețelul cel mic a doborât-o. Hohotele de râs ce răsăreau de aici erau de-a dreptul neprețuite.

Eram în liceu, când o colegă a fost surprinsă vorbind despre un domn profesor doar cu numele de familie – adica zicand în loc de domnul Popescu, doar Popescu – chiar de către acesta. Comportamentul respectivului domn a fost foarte urât, iar ea a suferit preț de câteva ore în urma acestei întâmplări. Nu am avut cred, cuvintele potrivite, pentru a explica ce simțeam eu atunci, dar știu că mi s-a părut nedrept și am rămas cu un gust amar. Asta în conditiile în care eu chiar îl respectam pe acel domn și îmi era drag și, atunci când vorbeam despre dânsul cu mama, de exemplu, vorbeam folosind “domnul”. Nu mi-a trecut însă niciodată prin cap să vorbesc astfel atunci când eram doar împreună cu colegii mei. Prin urmare, aș fi putut, la fel de bine, să fiu eu în locul colegei mele.

….

Care-i legatura dintre cele două întâmplări? Una destul de simplă.

La ceva timp după ce prietena și băiețelul meu au inventat jocul de mai sus, eu l-am găsit într-o carte care s-a dovedit a fi o adevărată comoară- Rețete de jocuri. Nu-mi amintesc exact cuvintele folosite, dar am înțeles din această carte că e benefic pentru copii, dar și pentru noi, să jucăm astfel de jocuri cu ei. Asta pentru că raportul de forțe dintre un copil și un adult e inegal. Copilul nu are putere reală in fața adultului și amandoi stiu asta, iar neputința e greu de dus. Prin urmare, nimic nu-i mai distractiv pentru un copil, decat să vadă adultul atotputernic prăbușindu-se în fața lui. În joacă, stârnind astfel hohote de râs care vor duce la eliberarea tensiunii și frustrării generate de neputința reală.

Eu merg mai departe și spun că neputința o trăim cu toții, chiar și oamenii mari și chiar și cei care nu doresc să recunoască asta. Pentru că mereu ne aflăm – și- într-o relație cu cineva care e mai puternic (cel mai comun exemplu – medic). Dacă prin absurd reușim să scapam de asta, tot se va găsi ceva, altceva, care să nu fie un om, dar în fața caruia să fim neputincioși – o furtună sau un incendiu , de exemplu. E normal, dar nu e ușor de dus și din această cauză căutăm și găsim metode prin care să ne oferim iluzia puterii, iar asta nu e ceva rău.

Ne respectăm părinții, bunicii, profesorii, medicii (da, știu, nu pe toți, dar articolul nu e deloc despre asta), dar, atunci când avem ocazia, facem glume cu și despre ei. Cu ei, atunci când suntem suficient de apropiați și despre ei, când nu sunt lângă noi și relația pe care o avem nu ne permite altfel.

Prin urmare, mie mi se pare perfect normal ca elevii să nu vorbească despre profesori la modul acela oficial, atunci când sunt doar ei între ei. La fel, nu văd nimic în neregulă, dacă, ieșiți la o bere după muncă, angajații unei companii își permit să glumească pe seama șefului lor. Mi se pare perfect normal, atât timp cât aceste lucruri se rezumă la un anumit context și ele nu reflectă comportamentul de zi cu zi al elevilor/angajaților față de profesor/șef. Exemplele astea pot fi valabile în aproape orice domeniu și cred eu că, dacă printr-o întâmplare nefericită se întâmplă ca cel “bârfit” să audă glumele, e bine să nu arate asta și să meargă mai departe, ca și cum nu ar fi auzit nimic. O persoană echilibrată și sigură pe ea, va proceda astfel. Dacă nu va proceda astfel, situatia va deveni penibilă pentru ambele părți, dar chiar și în acest caz ar putea fi salvată cu o glumă făcută de cel “bârfit”. Altfel, dacă acesta din urmă ia totul personal și profită de poziția în care se află pentru a se răzbuna, doar va da nastere la ură – asta s-a întâmplat cu colega mea care a ajuns să îl urască pe domnul profesor după acea întâmplare.

Pe același principiu, la fel de sănătos este să lovim o pernă/un sac de box, chiar imaginându-ne că lovim persoana care ne-a deranjat, sau să ne luptăm în joacă folosind perne, sau participând la jocuri mai organizate – paintball îmi vine acum în minte, dar sigur sunt și altele.

De fapt, orice metodă care nu ia în calcul rănirea reală – fizică sau psihică- a unei alte persoane, e binevenită pentru a descărca niște frustrări perfect normale. În caz contrar, ele se acumulează și dau nastere unor emoții mai puternice. Cunosc suficient de mulți oameni care urasc și/sau disprețuiesc pe bune oameni care-s mai puternici ca ei în anumite domenii, fără să fie cu adevărat îndreptățiți să facă asta. Astfel de situații ar putea fi evitate dacă am râde mai mult.

În cazul copiilor mici și cu referire la exemplul de mai sus, între băiețelul meu și prietena mea acel joc a apărut în mod natural. Jucând cât mai multe astfel de jocuri cu copiii noștrii, nu doar clădim o relație mai frumoasă si mai puternică, ci îi si învățăm să găsească singuri resursele necesare pentru a face față neputinței atât de caracteristică oamenilor sau, cu alte cuvinte, pentru a face haz de necaz. Să râdem mai mult, deci, atunci când ne aflăm într-o situație în care ne simțim neputincioși și dominați de cineva mai puternic. Iar dacă suntem de cealaltă parte a baricadei, să ne lăsăm din când în cand și noi dominați/ învinși, chiar și doar în joacă. Vom avea doar de câștigat.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close