“Mi-aș dori să-l fi ținut mai mult în brațe…”

Spuneam cândva că n-aș schimba nimic din ce am trăit. Asta pentru că am reușit să înțeleg – aproape – fiecare experiență, fie ea bună sau rea, și să găsesc un sens în tot. Găsind un sens am reușit să accept că nu se putea altfel; că deși uneori a durut tare, dacă aș elimina acea durere aș pierde mult. M-aș pierde pe mine.

Asta nu înseamnă însă că nu cad uneori în capcană, doar că e o altfel de capcană. A trecut mult timp de când îmi imaginam cum ar fi fost de bine dacă unele lucruri urâte ar fi fost altfel. Tocmai pentru că am înțeles că n-ar fi fost deloc bine. Totuși, mă trezesc adesea gândindu-mă la toate lucrurile care nu s-au întâmplat; toate lucrurile pe care nu le-am făcut. Pentru că sunt un om care pare cumva programat să vadă jumătatea goală a paharului.

Totuși, sunt și un om care luptă; care se străduiește zilnic să își scoată gunoaiele din ochi și să vadă și ce e bine; să vadă și ce a fost bun; ce e bun.

Uneori însă, nu funcționează. Cumva, oricât de multe lucruri bune aș găsi să pun în balanță, în mod absolut ciudat, cele care au rămas neîmplinite – deci practic nici nu există – cântaresc mai mult.

Așa, într-o zi, mă gândeam cât de mult mi-aș dori să îmi fi ținut mai mult copilul în brațe, atunci când era bebeluș. Mi-am amintit de toate clipele în care l-am ținut în brațe, dar parcă în loc să mă ajute, amintirea lor mai rău îmi făcea. Pentru că nu simțeam deloc că ar fi fost suficiente și identificam o mulțime de probleme din prezent care ar avea drept cauză faptul că eu n-am fost o mamă suficient de disponibilă, pe vremea când băiețelul meu era bebeluș.

Nu dezbat acum cât de mult mă înșel sau nu cu privire la asta. Unii oameni care mă cunosc ar spune că sunt nebună și că sunt una dintre cele mai dedicate mame pe care le cunosc. Poate că sunt. Poate că nu. Totuși, nu despre asta îmi propun să vorbesc.

Adâncită în regretele mele, cădeam încet încet în prapastia vinovăției. Prăpastie pe care, cine o cunoaște, știe că e tare întunecată și atât de adâncă încât nu-i poți vedea ieșirea. E o minune dacă reușești să ieși de acolo întreg.

O minune a fost și vocea de băiețel care m-a trezit pe mine din gânduri. Privindu-l, mi-am dat dintr-o dată seama că el e bebelușul pe care îmi doresc să îl fi ținut mai mult în brațe și nimeni și nimic nu mă împiedică să fac asta în prezent. Mă rog, aproape nimic.

Mi-am dat seama că cele mai multe lucruri pe care nu le-am facut candva, încă le putem face, în prezent. Căderea în prăpastia vinovăției nu face decât să perpetueze șirul lucrurilor pe care nu le facem. E drept că uneori nu mai e chiar la fel, dar putem găsi un corespondent. Sau altceva.

Spre exemplu, în clipa în care am realizat că băiețelul meu, fost bebeluș, e lângă mine si-l pot îmbrățișa, nu mi-am primit îmbrățișarea. Băiețelul n-avea niciun chef de îmbrățișări. El dorea să se joace, iar eu aproape că il ignoram în deprimarea mea și mă cam irita cu agitația lui. În clipa aceea însă, m-a lovit un alt gând. M-am vazut pe mine, peste o zi, sau peste un an, sau o viață, căzută din nou în prăpastia vinovăției, gândindu-mă că “Mi-aș dori să mă fi jucat mai mult cu el în ziua aceea; sau în toată copilăria lui…Nu m-am jucat însă… pentru că eram prea ocupată să mă învinovățesc pentru faptul că nu l-am ținut mai mult în brațe atunci când era bebeluș…” Ideea asta mi-a amintit că atunci cand acordăm prea mare importanță trecutului, uităm să trăim prezentul. Trecutul e bun pentru a învăța din el, dar atunci când ramanem blocați acolo, pierdem din vedere toate lucrurile pe care încă le putem face; al căror moment oportun e acum, în prezent. Uneori, putem recupera ce am pierdut; alteori putem primi mai mult chiar, cum ar fi o îmbrățișare la finalul unui joc ce a stârnit hohote de râs. Când însă chiar nu se poate astfel, putem face altceva. Eu îmi propun să fac o faptă bună pentru fiecare lucru pe care l-am greșit sau nu l-am făcut bine și e prea tarziu să-l mai repar. La cât de scăzută stimă de sine am, cred că voi face multe fapte bune dar, până la urmă, asta s-ar putea să fie bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close