Să privim lumea prin alți ochi

În povestile vechi, sau în basme, regăsim adesea o idee. Din proprie inițiativă, sau pentru că soarta îl aduce într-o așa situație, un împărat/ conducător ajunge să trăiască printre supușii săi și asta îi schimbă total perspectiva asupra vieții. De foarte multe ori, personajul nu e prezentat cu blândețe și experiența e un fel de pedeapsă pentru el; pentru că a îndrăznit să se comporte atât de nedrept, fără să vadă cât de mult rău făcea.

Adevarul e însă că ceea ce se petrece e perfect normal. E tare greu să reușești să înțelegi experiențele altora, dacă nu le-ai trăit tu, la rândul tau, și asta nu te face neapărat un om rău. Totuși, liderii cu adevărat excepționali se pun singuri în astfel de situații provocatoare; se pun singuri în pielea celor pe care îi conduc, trăind experiențele lor, tocmai pentru că știu că doar astfel vor putea să îi înțeleagă/ajute/ ghideze în mod corespunzător. Sau să îi manipuleze, bineînțeles.

De fapt, nu doar un lider, ci orice om care este mai puternic decât altul și exercită asupra acestuia din urmă o influență, poate și ar fi bine să apeleze la această strategie; să încerce să trăiască, sau să își amintească- dacă le-a trăit acum mult timp – experiențele celor cărora le este model și ghid. Sau, cu alte cuvinte, să nu uite de unde a plecat sau să aibă un orizont limitat. În această categorie intră și părinții. Din punctul meu de vedere, părinții care uită sau refuză să își amintească cum e să fii copil se vor comporta uneori, sau mereu, ca niște lideri superficiali sau necruțători.

Cel mai banal exemplu pe care îl pot da e strict legat de ceea ce vedem. Urmăream zilele trecute o mămică cu un bebeluș care mergea, pentru prima dată în viața lui, de-a bușilea prin parc. În drumul lui, culegea pietricele mici. Mămica exclama uimită că nu înțelege cum reuseste cel mic să găsească atâtea și atât de repede. Într-adevăr, nu treceau câteva secunde și îl și vedeai având în mânuță cate o pietricică de mărimea unui bob de fasole sau mai mică, pe care se pregatea pofticios să o lingă, sau sa o înghită. Părea într-adevăr ceva nemaipomenit cum reușea copilașul să găsească niște pietricele pe care noi, de sus, nici macar nu le vedeam.

Am înțeles însă că nu era nimic spectaculos în ce se întâmplă, când m-am așezat, la rândul meu, să colorez cu cretă împreună cu fetița mea. Stand acolo, jos, mi-am dat seama că erau chiar destul de multe astfel de pietricele. Nu le acordasem niciodată atenție, dar acum le vedeam bine, pe toate. Pentru simplul fapt că stăteam jos, aproape la același nivel cu bebelușul.

Mi-am amintit, cu ocazia asta, cum, acum ceva timp, am dorit să fac o camera 100% safe pt copii, în care riscurile de a se lovi, sau de a fi în pericol, să fie minime – un fel de țarc, dar de marimea unei camere. După ce am securizat tot ce mi s-a parut important din punctul meu de vedere, m-am întins pe podea și am stat acolo minute în șir,nemișcată, privind doar. Am descoperit cu ocazia asta cateva extra pericole pe care nu le-aș fi vazut niciodată privind de sus și am descoperit cât de diferită și, cu siguranță, interesantă e lumea, daca o privești de jos.

Mi-am mai amintit apoi cum ducesa și ducele de Cambridge erau apreciați în mai multe articole pentru faptul că atunci când vorbesc cu cei mici și, mai ales, când vor să îi liniștească, se apleacă la nivelul lor, sau îi ridică pe aceștia în brațe. Pentru că atunci când îi vorbesti copilului de sus – la propriu și la figurat – e aproape ca și cum i-ai vorbi din altă lume. Comunicarea la același nivel va crește încrederea și toleranța de ambele părți și unii au inteles bine asta. Mare diferență între acei omeni care, până la urmă, fac parte dintr-o familie de nobili și mulți muritori de rând care consideră copiii ca fiind niște ființe inferioare care trebuie să se supună și atât și să nu îndrăznească măcar să ridice privirea sau vorba în fața adultului atotputernic. Poate fix de asta unii sunt nobili și alții nu. Eu, cel puțin, nu cred în diferențele de sânge.

Bebelușul din parc și mămica lui mi-au amintit cât de revelator poate să fie să te pui din când în când în locul copilului și nu numai și cât de mulți oameni susțin această idee. La fel de prețios e să călătorești și nu mă refer la vacanțele acelea în care lenevești de dimineața până seara, ci la acelea în care vezi și simți cum trăiesc alți oameni, fără ca asta să fie neapărat ușor și relaxant. Să ieși din zona de confort și să cunoști și altceva, trăind și simțind și nu doar privind de la distanță poate să îți schimbe total perspectiva asupra vieții și asupra oamenilor. În bine.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close