Are fetița mea o vorbă. Uneori, când cineva spune ceva despre ea – de cele mai multe ori un lucru bun, de exemplu, că e frumoasă – se uită foarte serioasă la acel om și spune apăsat ” Eu nu sunt frumoasă! Eu sunt Maria!” De cele mai multe ori provoacă zambete sau uimire; oricum ar fi, oamenii nu-i prea înțeleg atitudinea, mai ales că, la vârsta ei, ea stie destul de bine ce înseamnă frumos.

În seara asta, mi-am dat seama însă că e foarte înțeleaptă Maria și, din nou, am învățat o lecție prețioasă. Ea nu e și nici nu trebuie să fie frumoasă sau urâtă, cuminte sau neastîmpărată, bună sau rea. Ea e Maria și asta e suficient.

Noi, oamenii mari, avem mereu tendința de a face comparații și/sau aprecieri și prea rar luăm lucrurile așa cum sunt. Gândim în termeni de bun sau rau, urât sau frumos, cuminte sau neastîmpărat, prost sau inteligent… În realitate însă, totul e relativ și nimeni nu e doar într-un fel sau altul. O anumită floare poate fi frumoasă pentru un om și urâtă pentru altul, dar asta nu schimbă faptul că e o floare și nici nu o definește; ciocloata poate fi plăcută de majoritatea oamenilor, dar sigur nu e pe placul tuturor și asta nu înseamnă că e bună sau rea; e ciocolată. Fiecare e în felul lui, cum zice Tudor, iar Maria e Maria și nu are nevoie să fie altceva. Maria e unică!