Doar o dimineață normală cu mine și Honda

Deschid ochii în întuneric. Pornesc telefonul și constat, cu dezămagire, că, din nou, m-am trezit cu o oră mai devreme. Mă ridic greu din pat și merg pe balcon pentru a începe ceva ce se dorește a fi ritualul meu de dimineață. Gust încet dintr-o băutură fierbinte cu aromă de cafea și cu un ochi privesc la pisicuțele roșii de pe pijamaua mea roz, iar cu altul citesc un mesaj pe telefon:

Ai fost aleasă drept pilot al noului model Honda Civic Type R, care va încerca să doboare recordul de viteză la categoria sa pentru un tur al celebrului circuit de la Nurburgring.

Ochii îmi strălucesc ușor, dar, în timp ce citesc, constat ca Eul meu care chiar gândește nu s-a trezit încă. Mai citesc o dată. Și încă o dată.

– Să ne amintim, te rog, că ție îți este frică să conduci. Prin urmare, să citești la nesfârșit fraza asta e de-a dreptul o pierdere de timp.

E clar, s-a trezit!

– E adevarat, zic eu, dar uite, scrie că am voie să îmi aleg un copilot. Pe oricine, din orice timp, doar să fie o persoană publică. Mă gândeam să-l aleg pe Freud…

– Freud?!…

– Daa! Omul acela care a inventat psihanaliza. Aș împușca doi iepuri dintr-o lovitură. El – sau fantoma lui – mă ajută să îmi înving frica și particip și la cursă, în același timp.

– Da…  Parcă ne și vad pe scaunul acela confortabil din noul model Honda, cu materiale tactile premium… Perfect, nu, pentru o ședință de terapie? Fix ca pe canapeaua lui Freud te-ai simți pe niște  scaune inspirate de curse. Plus că Honda Civic Type R are și Honda CONNECT cu navigație Garmin care deja te duce la alt nivel. Ai putea să-l folosești pentru terapie adevarată, on line, bineînțeles… Dacă ți se oprește mașina la semafor suni repede psihologul să te ajute să pornești, fără să îți fie în vreun fel lezată stima de sine de dezaprobarea – puțin spus – celorlalți șoferi… Serios ?! Ai măcar idee ce-i ala circuitul de la Nurburgring?! Ție ți-e frică și când mergi cu 40 km/h și ultima dată când ai depășit vreo limită de viteză a fost la duș – acel super rapid duș care s-a născut în același timp cu primul copil – sau când ai îmbrăcat copiii. Mașina asta poate ajunge la 272 km/h! Poți măcar să îți imaginezi așa ceva? Crezi că ajung acolo oameni care poartă pijamale roz cu pisici?!

– Nurburgring este un complex din orașul Nurburg, din Germania, unde se desfășoară circuitul…

– Citești pe Wikipedia! Măcar ai putea să citești pe site-ul celor de la Honda România. Uite, dacă vrei ceva care să te scape de frică. Aici scrie că o călătorie ideală cu Honda Civic Type R se desfășoară în deplină SIGURANȚĂ! Mașina cuprinde  o multitudine de tehnologii de siguranță, din care face parte ultima generatie Honda SENSING ce include, printre altele, sistem de avertizare a coliziunilor frontale (Collision Mitigation Braking System), sistem de asistare a menținerii benzii de circulație (Lane Keeping Assist System) și recunoașterea semnelor de circulație (Traffic Sign Recognition). Și, bonus, special pentru tine, are cameră video pentru mers în marșarier și senzori de parcare față și spate. Hm… spre surprinderea mea, n-ar fi exclus să poți conduce chiar și tu mașina asta… Dar trebuie să renunți la Freud! Psihanaliza și viteza nu prea au nimic în comun, iar frica o rezolvi și doar dacă citești în detaliu despre cele de mai sus.

– Bine, fie. Hai că te aleg pe tine drept copilot. Avem un blog împreună, citit de câțiva oameni. Putem să forțăm lucrurile și ne prefacem că ești persoană publică. Plus că, oricum, Freud e mort, deci, cumva, tot cu tine mergeam. Și mi-am și amintit de ziua aceea în care instructorul ne-a scos pe acel drum pustiu, din afara orașului. Mai știi? Înainte să apară frica. Ne-a lăsat să apăsăm accelerația maxim și întreg trupul ți-a fost inundat de adrenalină. Plus sentimentul acela de eliberare și libertate fără granițe, geamul deschis și parul lung fluturând in vânt…

– Tu nu mai ai parul lung…

– … 

– Bine, fie. O facem. Dar, mai întâi, ar trebui să ne grăbim și să reînnoim pemisul acela de conducere. Asta s-ar putea să fie cursa vieții tale. Și, dacă ești cuminte, poate îți luam și o mașină adevărată, într-o zi. Până atunci, poți visa urmarind clipul de mai jos.

https://www.youtube.com/watch?reload=9&v=2zxn-BsZhos

Acest articol a fost scris pentru SuperBlog 2019. Când a văzut tema, soțul meu mi-a spus zâmbind, convins fiind că nu pot scrie despre asta – A fost frumoasă participarea ta de până acum la SuperBlog…  – participasem la o singură probă… Îi dedic articolul și îi reamintesc că, dacă voi face efortul de a îmi reînnoi permisul, ne vom afla în situația în care vom fi doi oameni cu permis de conducere și o singură mașină. Prin urmare, îl invit – pe el, dar nu numai pe el – să descopere noul Honda civic de vânzare.

Sursa foto – honda.ro

3 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Crengu spune:

    Ha, ha, buna faza cu sotul! 😂 Chiar a iesit fain articolul, felicitari!

    Apreciat de 1 persoană

    1. DucesaTm spune:

      Multumesc mult! I-am răspuns, tare mândră de mine, că scrisesem deja cea mai mare parte din articol. Doar nu degeaba mă trezisem mai devreme. 🙂

      Apreciat de 1 persoană

      1. Crengu spune:

        Corect! 👍

        Apreciat de 1 persoană

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s