Mama se teme de grădiniță

Într-o prea friguroasă dimineață de toamnă, un copilaș mic, împreună cu mama lui, mergea, pe o străduță pustie. Mergeau entuziasmați, îmbrăcați în haine colorate și vorbind vesel. Mergeau și încet, încet, entuziasmul se risipea și tăcerea se lăsa. Odată ajunși la destinație plânsetele umpleau tăcerea și brațele râmâneau goale și reci, mai reci ca vremea de afară. Mama pleca spre muncă cu sufletul greu, în timp ce copilul rămânea într-un loc ciudat numit grădiniță, cu sufletul frânt.

Numai daca acel copil ar fi putut vorbi ca un om mare și acea mamă ar fi putut răspunde. Dacă asta s-ar fi întâmplat, atunci, poate, ei și-ar fi spus:

– Mami, ce e ceea ce simt acum, când ne apropiem de locul acesta?

– E frică băiețelul meu mic. Frica o simți. O simt și eu, cum ne cuprinde cu totul, din ce în ce mai tare.

– De ce ți-e frică, mami?

– Mi-e frică de faptul că ți s-ar putea întampla ceva rau și eu n-aș afla și astfel, nu te-aș putea apăra. Mi-e frică de faptul că doamnele ar putea să te lovească, sau să îți vorbească urât, așa cum tu nu ai auzit vreodată până acum. Mi-e frică de faptul că ar putea să te rănească îngrozitor de tare și eu nu mi-aș da seama. Mi-e frică de faptul că n-ai putea să îmi spui și ai suferi în tăcere, rămânând cu răni adânci care să îți umbrească viața atât de frumoasă pe care mi-am dorit-o pentru tine.

– Dar, mami, nimeni pe lumea asta nu mă cunoște mai bine decât mă cunoști tu. Sunt o parte din tine și voi fi mereu astfel. Dacă eu chiar nu voi putea să îți spun, privește-mă în tăcere și ascultă-ți inima. Sunt sigur că îți vei da seama dacă cineva îmi face rău. Ai încredere în tine și spune-mi, mami, spune-mi mereu că pot să îți zic orice, fără să te superi, și nu îți încălca vorba niciodată.

– Mi-e frică de faptul că, chiar dacă mi-aș da seama, răul va fi fost deja deja făcut, iar eu nu voi știi să te ajut să te vindeci.

– Dar tu știi deja că răul de care dorești să mă ferești e la tot pasul și nu doar în grădinițe. Răul acela mi se poate întâmpla și cu tine de mână și nu ai cum să îl oprești. Ca să mă vindeci însă e suficient să mă asculți, să mă ții în brațe și să mă iubești. Iubirea învinge orice, mai știi?

– Mi-e frică de faptul ca te vei îmbolnăvi și vei suferi. Ești încă atât de mic. Ai putea să te joci afară, să râzi. În schimb, din tot ce știu eu, la grădiniță copiii se îmbolnăvesc des și uneori prea tare. Mi se rupe sufletul când te doare ceva și aș vrea să nu treci prin asta.

– Mami, tu știi bine că eu pot să râd și când sunt bolnav și mai știi și că o răceală nu ne oprește pe noi din joacă, iar joaca nu trebuie să fie neapărat la parc. Amintește-ți de toate plimbările frumoase pe care le-am făcut când eram bolnav. Și da, e cu adevărat posibil să mă îmbolnăvesc mai des – deși nu e obligatoriu – dar toate astea sunt normale; bolile acestea fac parte din cursul normal al vieții și ele au darul de mă face mai puternic. Cât despre faptul că sunt mic, te rog, nu uita că sunt cel mai puternic și duc orice boală mult mai bine decât tine și tati la un loc.

– Mi-e frică de faptul că vei învăța prea devreme ce-i aia suferința. Mi-e frică de faptul că vei fi respins, sau rănit de colegii tăi.

– Mami, colegii mei sunt și ei copii, la fel de mici ca mine. Încă e nevoie să mă aperi de multe. Încă sunt mic și am nevoie de tine, dar nu am nevoie să mă aperi de colegii mei. Da, se poate ca ei să mă rănească, dar la fel de bine îi pot răni și eu pe ei, fară să îmi dau seama. Nu-ti fie teamă de ei, mami. Vom învăța, împreună, unii de la alții, iar suferința pe care ar putea să mi-o provoace un copil e una pe care eu o pot duce și de care tu nici măcar nu trebuie să mă aperi. Nu uita asta, mami. Și ei sunt tot copii și felul în care rănesc ei nici nu se compară cu felul în care o face un adult. Chiar și atunci când doare tare.

– Mi-e frică de faptul că mă vei striga și eu nu îți voi putea răspunde, iar tu vei crede că te-am abandonat.

– Se poate să te strig, mami. Orice copil își strigă mama, când are nevoie de ea; rău ar fi dacă n-ar striga, căci doar atunci când renunți să o mai strigi, mama a dispărut cu adevărat. Unii oameni mari îl strigă pe Dumnezeu, care e departe de a fi ca o mamă, căci pe el chiar nu l-a văzut nimeni și totuși e atât de mult iubit și oamenii cred tare în el. Despre asta e vorba. Eu cred în tine, mami. Mi-ai spus că inima ta e mereu cu mine și eu știu asta și voi știi asta și dacă te voi chema și nu-mi vei răspunde. Voi știi că vei veni la ora la care mi-ai promis, sau mai devreme dacă am o problemă cu adevărat gravă. Și dacă totuși vrei să faci ceva, repetă-mi asta, chiar și când ești sigură că am înțeles. Mai spune-mi încă o dată cum inima ta e cu mine și cum mereu te vei întoarce. Așa, vocea ta va fi mai puternică decât orice alte voci aș auzi și orice lucruri mi s-ar întâmpla. Și chiar de aș crede vreodată că m-ai abandonat, tu vei apărea și îmi vei arăta că nu e așa, iar atunci eu voi crede și mai tare în tine și în iubirea ce mi-o porți.

– Mi-e frică de faptul că vei avea nevoie de diverse lucruri și nu le vei primi. Că, de exemplu,  nu îți va aranja nimeni adidașii atunci când tu nu vei reuși să ți-i pui bine și că nu îți va pregăti nimeni mâncarea așa cum o dorești tu. Că nimeni nu poate avea grija de tine așa cum am eu și tu încă mai ai nevoie de mine.

– Iar toate astea vor fi, de fapt, oportunități de învățare și știi bine că noi, copiii, învățăm foarte repede. În ceea ce privește mâncarea vreau să cred că ți-ai dat seama până acum că nu voi suferi cu adevărat de foame. Restul sunt detalii. Ai încredere în mine că dacă voi avea cu adevărat nevoie de ajutor nu voi ezita și îl voi cere. Ai încredere în tine că m-ai învățat bine și nu uita că îmi ești alaturi chiar și când nu ești lângă mine.

– Mi-e frică de faptul că te vei schimba. Că vei învăța lucruri urâte de la colegii tăi…

– Mami, din nou, ai încredere în tine și în mine. În tine că m-ai învățat bine și în mine că voi știi să aleg și să rămân același copil minunat. Plus că știi bine că sunt foarte ferm în ceea ce îmi doresc. Sigur nu voi mânca spanac doar pentru că voi vedea că ceilalți copii fac asta, deci nu îți face griji. Serios vorbind însă, nu uita că sunt încă mic, explorez și învăț. O prostie făcută azi nu mă definește pe viață. Plus că, dacă le-aș face pe toate bine ce rol ai mai avea tu? Amintește-ți că ceea ce face diferența e modul în care tu reacționezi la faptele mele și nu faptele în sine. Fii în continuare alături de mine și explică-mi la fel ca până acum de ce e bine într-un fel și nu e bine în altul.

– Mi-e frică și de faptul că ai putea tu greși în așa fel încât eu să mă confrunt cu nemulțumirea altor părinți sau a doamnelor educatoare. Știi că nu sunt așa de puternică.

– Eu cred că ești puternică și, până la urmă, acesta e un bun prilej să exersezi și tu comunicare cu oamenii și să scapi de povara lor. Mie încă nu-mi pasă ce cred alții despre mine. Îmi pasă ce crezi tu. Ai încredere în mine și în tine.

– Mi-e frică de faptul că nu mai știu să traiesc fără tine.

– Mai întâi te rog să fii convinsă de că mai e încă mult timp până va fi nevoie să înveți să trăiești fără mine și, de fapt, nici nu cred că va veni vreodată vremea aceea, deși am auzit ceva despre adolescență. Acum însă sunt încă mic și faptul că merg la grădiniță nu înseamnă deloc că ai scăpat de mine. Înțeleg însă ce spui și te rog să îți amintești că pentru a fii mama de care am nevoie trebuie, în primul rând, să fii tu bine cu tine, iar tu ai nevoie să faci și altceva și te vei descurca de minune. Ești cea mai bună mamă, dar nu ești doar atât. Amintește-ți că nu contează atât de mult cât timp petrecem împreună, ci ce facem în timpul acela și ai încredere în tine, te rog.

– Mi-e frică de faptul că nu mă vei mai iubi. Până să apari tu, eu n-am știut cu adevărat ce înseamnă să fii iubit necondiționat. Mi-e frică de faptul că doar copiii pot iubi astfel; că vei crește și nu mă vei mai iubi la fel de tare, că vei descoperi lumea și îți vei da seama că nu am fost chiar așa minunată cum crezi acum.

– Da, probabil îți voi spune și că te urăsc – așa am auzit că se întâmplă pe la 15 ani- dar sigur nu se va întâmpla asta acum, sau pentru că am mers la grădiniță. De crescut voi crește oricum și n-ai cum opri asta. Eu zic că te voi iubi mereu la fel și că atunci când voi ajunge în ppunctul în care să îți văd greșelile voi fi învățat deja prea bine să te iubesc cu bune și cu rele. Ai încredere în mine și iubește-mă tu în continuare, așa cum o faci acum. Iubirea ta necondiționată pentru mine mă va ajuta să o păstrez și eu pe a mea. Și iubește-te tu, pe tine, mami. Pentru că așa vei învăța că meriți să fii iubita. Plus că iubirea asta e prea puternică. Nu dispare așa ușor.

– Ma simt neputincioasă și sufăr că nu îți pot oferi mai mult. Aș fi dorit să te pot duce la o grădiniță mai potrivită pentru tine.

– Amintește-ți că lumea se vede diferit atunci când o privești prin niște ochi mici de copil și că noi, copiii, avem de fapt nevoie de foarte puține lucruri ca să ne fie bine. Amintește-ți că, uneori, mai mult poate să însemne și prea mult și că în toate e bine să existe un echilibru, cum mereu îmi spui chiar tu. Amintește-ți de valorile pe care le ai și nu uita nevoile mele. Ai încredere în tine și în mine.

– Mi-e frică de faptul că nu vei dori să râmâi fără mine la grădiniță și vei plânge tare, iar eu nu voi știi ce să fac.

– E posibil să fac și asta pentru că, nu uita, la fel cum ție îți este frică, îmi e și mie, iar eu sunt mic și nu știu încă să mă înțeleg și să mă exprim așa cum o faci tu. Ai însă răbdare cu mine, la fel cum am avut și eu acum cu tine și fii sigură că o să fie bine. Lasă-mă să plâng în brațele tale.

Dacă copilul ar fi putut vorbi astfel și mama i-ar fi răspuns, poate că lacrimile n-ar fi dispărut, dar sigur s-ar fi schimbat câteva lucruri.

Am scris cele de mai sus inspirându-mă dintr-o carte pe care am citit-o azi și care se numește Mama se teme de școală. Bine, e mult spus că m-am inspirat, căci acea carte era una amuzantă, pe care o și recomand. Cred că poate fi citită și copiilor mai mici, adaptând povestea nivelului lor de înțelegere. la noi, Tudor (aproape 5 ani) a gustat din plin glumele, dar Maria (aproape 3 ani) a avut nevoie și de explicații suplimentare.

Am mai scris și inspirată de toți copilașii pe care i-am văzut plângând cu brațele goale în grădinițe, în timp ce părinții lor îți frângeau mâinile afară, dar și de mine pentru că, la fel ca tuturor mamelor care încep grădinița – da, fix asta am scris: tuturor mamelor care încep grădinița – îmi e și mie frică. 🙂

Cred însă că fricile mamelor – chiar dacă sunt justificate – încarcă suplimentar și inutil copilul și mai cred că primul pas pentru a scăpa de povară e să vorbești despre ea.

1 thought on “Mama se teme de grădiniță

  1. Copilul resimte tot, asa ca, da, ar fi un inceput bun sa scapati intai dvs de frica! 🙂

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close