Televizor la grădiniță?

people sitting on gang chairs
Fotografie de Luis Quintero pe Pexels.com

Încă de anul trecut, când cautam grădiniță, acesta a fost un aspect care a cântărit mult, pentru că nu sunt de acord cu televizor sau orice alt tip de ecran la grădiniță, sub nicio formă. Nu mă situez la vreo extremă. Deși nu agreez televizorul în general, n-am reușit să îmi feresc cu totul copiii de el. Totuși, la grădiniță pur și simplu nu-l pot accepta. M-am lovit însă de tot felul de păreri în legătură cu acest subiect și le dezbat mai jos strict pe cele care au legătură cu grădinița.

Nu vorbesc despre acei oameni cei care susțin că asta e pur și simplu o prostie, sau o exagerare și televizorul nu-i face niciun rău copilului. Nu cred că sunt în măsură să îi conving eu că e altfel decât cred. Vorbesc însă despre cei care știu că nu e ok, dar se ascund sub argumente ce se dovedesc a nu fi deloc valide, multe dintre acestea fiind, de fapt, un atac asupra părinților.

Primul dintre argumentele grădinițelor care folosesc televizorul e că dacă părinții îl lasă, acasă, pe copil la tv, aceștia nu mai au dreptul să certe grădinița pentru că face același lucru. Ce nu văd eu aici este interesul copilului. Pe același principiu, dacă părintele îl bate acasă, cei de la grădiniță au și ei dreptul să-l bată și nicidecum obligația să îl ajute. Sau, dacă copilul mănâncă un pătrățel de ciocolată, poate, la fel de bine să mănânce și o ciocolată întreagă. Nu, nu-i așa! Cantitatea contează și, dincolo de ce facem rău, contează și tot ce facem bun pentru copiii noștri, măcar și doar pentru a înclina puțin balanța, în cazurile extreme. De exemplu, dacă vorbim de un copil care petrece tot timpul de acasă privind la tv, o grădiniță fără tv va face diferența.

A doua și cea mai puternică idee pe care am auzit-o a fost următoarea – Nu folosim televizorul în mod normal. Doar înainte de masă când sunt copiii mai agitați. Da, aici m-ați prins, mi-am zis. Știu prea bine ce înseamnă un copil mic căruia îi e foame. Știu prea bine că atunci când vorbim despre copii mici – uneori și despre oameni mari – dacă nevoile de bază nu sunt îndeplinite – somn, hrană, apă – niciun argument nu mai funcționează și copiii se transformă în adevărați monstruleți pe care nu-i mai poți stăpâni în niciun fel.  Da, am trăit asta chiar și eu și, recunosc, mi s-a întâmplat să ajung acasă cu copiii, după o plimbare lungă și să pornesc televizorul pentru a le putea prepara masa rapid, în liniște. Încă mai fac asta uneori. Doar e pentru binele lor. Deși Tudor a ajuns la un nivel de înțelegere și stăpânire de sine mai dezvoltat, Maria încă poate, într-o astfel de situație să plângă și atât și, implicit, să nu mă lase să pregătesc masa. Prin urmare, dacă eu nu reușesc să stăpânesc doi copii cărora le e foame, cum ar putea face asta o educatoare, cu 15-30 de copii? Da… Oare cum ar putea? Păi, să ne gândim. Mai întâi, educatoarea nu pregătește ea mâncarea. Mâncarea aceea, indiferent că e gătită în grădiniță sau nu, e gătită de un bucătar care nu trebuie să supravegheze nici măcar un singur copil în timp ce face asta. Apoi, nu înțeleg de ce un copil trebuie să fie înfometat până la agitațație înainte de masă.?Am văzut, în acest sens, că masa e servită la grădinițe undeva între 12 și 13.30. Cine stabilește ora de masă și în funcție de ce criterii? Dacă observi că sunt copiii foarte agitați la acea oră, de ce nu o muți mai devreme? Pot înțelege ca eu să întârzii, uneori, cu copiii la masă pentru că am fost la medic, sau la plimbare; am pierdut autobuzul, a căzut un copil și-am mai pierdut timp și cu asta și multe altele. Nu înțeleg însă de ce într-o grădiniță s-ar întarzia cu masa până la nivelul în care copiii să fie atât de agitați încât să se liniștească doar dacă-s hipnotizați cu tv-ul.

Pe același principiu ca cel de mai sus, unele grădinițe susțin că, nu doar la masă, ci în general, dacă părintele nu se poate descurca cu 1-2 copii, nu poate avea pretenția să se descurce un educator cu 15-30, fără televizor. Adaug și aici că părintele nu se ocupă doar de educația copilului ci e, de cele mai multe ori, o persoană multifuncțională, care gătește, spală – și copilul și hainele, vasele etc. – are nevoie și de somn și la toaletă, la fel ca toți oamenii normali; îngrijește copilul fizic și psihic și încă multe altele fără posibilitatea de a își lua concediu medical – dacă nu e o urgență maximă – sau de odihnă. Educatorul vine la muncă dimineața și pleacă după-amiaza acasă, la viața lui personală în care este, poate, la rândul lui părinte și îi e greu. Cât se află la grădiniță însă, are datoria de a își face munca cu dragoste și seriozitate și asta indiferent de contextul din care vine copilul, sau de ce fac părinții lui acasă. prioritatea educatorului este și ar trebui să rămână copilul și binele acestui; în niciun caz criticarea părinților sau folosirea comportamentului părinților ca scuză pentru a îi face și ei, la rândul lor, rău copilului. Mai mult, dacă un educator consideră că părinții unui copil chiar îl neglijează pe acesta, au datoria – nu doar dată de funție ci și morală – de a îl ajuta pe copil.

Bonus, celor care cred că ecranele nu fac rău pentru că și noi ne-am uitat și n-am pățit nimic le amintesc că cei mai mulți dintre noi nu am avut televizor la grădiniță.

Cât privește efectul televizorului, eu am văzut asta la copilul meu când, pe vremea în care nu privea deloc la tv, abia aștepta să mergem la o anumită farmacie unde rulau niște reclame pe un ecran micuț. Le privea de-a dreptul hipnotizat și stătea ca sfântul, complet nemișcat, oricât de mare era coada. N-are cum să fie bine așa ceva pentru un copil mic, dar înțeleg de ce unii oameni ar apela la asta. Cum spuneam, am făcut-o și eu și nu cred că e tragic atât timp cât rămâne o excepție, mai ales pentru copilașii mai mici.

Fotografia e cu adulți care privesc la tv. Mi s-a părut potrivită 🙂

2 thoughts on “Televizor la grădiniță?

  1. “Efectele micului ecran asupra mintii umane”, Virgiliu Gheorghe, sau varianta scurtata, strict cu referire la cum afecteaza micul ecran mintea copilului, “Efectele micului ecran asupra mintii copilului”. El si duhovnicul ne-au convins sa renuntam la tv, acum mai bine de 7 ani; oricum era mai mult pe post de mobila, dar cand mergea, baietelul meu (care avea atunci 1 an si ceva, acum are 8) efectiv nu mai facea nimic altceva. Din fericire, nu l-am invatat nici pe el, nici pe surioara, cu privit la desene pe telefon sau la tv, in timp ce mananca, ea chiar s-a nascut cand noi nu mai aveam de mult televizorul. Dar am vazut copii de 6 luni obisnuiti asa, sau mai mari, care nu mai mancau, decat daca porneai tehnologia. Cand e vorba de binele copilului, intr-adevar, scuzele de mai sus sunt neintemeiate. Si nici aceea cu “traim in lumea tehnologiei si trebuie sa stie de mic” nu sta in picioare; exista un timp pentru toate, nici noi nu ne-am nascut cu ele in mana si tot ne-am descurcat.

    Liked by 1 person

    1. Felicitari și mulțumesc pentru recomandare. Si noi am renunțat la cablu – desi nu la ecrane cu totul. Tv normal însă folosea doar mama cand venea în vizita.:)
      Adaug si eu recomandari de lectură pentru intelegerea efectelor ecranelor asupra copiilor:
      https://edituraunivers.ro/produs/copiii-erei-digitale/
       https://www.printesaurbana.ro/2015/04/abandonarea-copilului-la-tv-neglijenta-zilelor-noastre.html

      Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close