Bijuteriile din viața mea

Mereu m-am agățat de obiecte ca să trec mai ușor prin viață. Motivul e prea complicat, iar eu îmi doresc acum să scriu un simplu articol frumos, în care să vorbesc despre bijuterii. Bijuteriile din viața mea, care au avut o însemnătate aparte, dincolo de valoarea lor materială. Prin urmare, fix asta voi face.

Prima bijuterie pe care am ales-o eu, singură, a fost un lănțișor din argint, pe vremea când eram încă un copil și pe care încă îl mai am, deși nu cred că îl voi mai purta vreodată. Avea atârnat de el o cruce cu o semnificație profundă. Trebuia să mă apere de monștri, imaginari sau reali, și chiar a făcut asta binișor, cel puțin în cazul primilor. Pe vremea aceea aveam o credință inocentă în bine și în puterea unui Dumnezeu care apără copiii de orice rău și, de fiecare dată când eram singură și mă simțeam, sau eram în pericol, conștientizam bine de tot că port la gât un obiect magic, în care cred și care îmi dă putere.

Peste câțiva ani, lângă cruce a apărut o jumătate de inimă și nu, cealalta jumătate nu era la un băiat, căci nu era o inimă care să simbolizeze vreo iubire efemeră de adolescentă. Era o inimă a prieteniei, căci am avut norocul de a cunoaște, în clasa a V-a un om minunat care mi-a devenit cea mai bună prietenă. Am crescut împreună, am râs și am plâns împreună și am suferit destul de tare când, pe perioada liceului, ne-am aflat în orașe diferite. Am promis însă că vom rămâne prietene la fel de bune, până la finalul vieții.

Anii au trecut. Prietena mea încă îmi e alături și nu mai am nevoie de o inimă de argint să îmi amintească asta. Am mai și crescut și am înțeles și că puterea vine, în primul rând, dinauntrul fiecărui om și uneori, răul se întâmplă pur și simplu, indiferent de ce alegi să porți, sau ce faci. Contează desigur, cum te raportezi la el. Dincolo de asta însă, bijuteriile au început să nu mai fie în primul rând ancore de care să mă agăț ci, mai degrabă, obiecte care să mă facă să arăt într-un anumit fel, să transmit un mesaj, dincolo de cuvinte, sau să exprime în tăcere ceea ce simt.

Am mai folosit o dată, o singură dată, o bijuterie în felul descris mai sus, acum vreo trei ani. Atunci când a trebuit să stau departe de un băiețel prea mic, preț de trei zile întregi, iar el nu înțelegea de ce e nevoie să se întâmple asta și eu nu aveam încredere deplină în oamenii cu care l-am lăsat, am folosit o brățară. Clasica brățară roșie, oferită cadou bebelușilor și pe care el a purtat-o puțin, dar suficient cât să însemne ceva pentru mine, și-a găsit locul perfect pe mâna mea și mi-a dat iluzia că sunt mai aproape de copilul meu. Altfel, deși ador brățările și, în special brățările handmade, mi se par incomod de purtat, mai ales când ai de îngrijit copii mici și foarte mici. Pasiunea mea rămân însă cerceii. Am o pereche pe care o pot purta indiferent de felul în care mă îmbrac și pe care o aleg atunci când zilele îmi sunt toate la fel. Pe lângă aceasta, am și o întreagă colecție de cercei, pentru când îmi doresc mai mult, și fiecare are o poveste în spate. Nici nu s-ar putea altfel. Povestea lor începe în momentul în care îi cumpăr, dar continuă să se construiască și după aceea.

În general, îmi place să cumpăr bijuterii pentru sau cu prilejul unor momente pe care le consider speciale. Spre exemplu, o anumită brățară îmi amintește de faptul că într-un trecut îndepăratat am publicat o carte. Mai mult, atunci când călătoresc și în condițiille în care consider că fiecare călătorie mă mai îmbogățește un pic, e musai să îmi cumpăr o pereche de cercei handmade. Adaug la povestea lor specială povestea mea și apoi, îi port, uneori ghidată de felul în care mă simt, alteori de cum mi-aș dori să mă simt.

Nu mai port în mod uzual lănțișoare sau coliere, dar mă străduiesc să o fac. Mi-a dispărut acest reflex în ultimii ani, dar cred că atingerea unei bijuterii pe pielea ta, te face să fii mai conștient de propria persoană și tocmai de asta încerc să recreez o rutină în aces sens. Atunci când reușesc, acord o mare atenție pandantivului și, în general, nu pot purta ceva care nu-mi transmite nimic, oricât de tare s-ar potrivi la ținuta mea. Spre exemplu, când am văzut planeta iubirii din fotografia de la început, n-am reușit să-mi dau seama cu ce aș putea purta acel talisman, dar m-am gândit imediat la copiii mei, care, atunci când le e frică, spun că doar în brațele mele se simt în siguranță, iar eu încerc să le transmit că întreaga noastră casă e un loc plin de iubire, în care nimic și nimic nu le poate face rău. Mi-ar plăcea să le pot vorbi și despre o planetă a iubirii, deși nu știu cât de autentică aș putea să fiu în a spune o astfel de poveste. Cred însă că nu-i rău să ai și să păstrezi o gândire magică în primii ani de viață și nu numai, până când devii pregătit să înfrunți realitatea. O bijuterie poate ajuta în acest sens, dând o formă fizică magiei, iubirii, sau altor emoții puternice. Uneori, mai presus de cuvinte.

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Sursa foto – Venda Jewelry

2 thoughts on “Bijuteriile din viața mea

  1. Multumim pentru articol. Mult succes!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close