Frumusețea: durere sau confort?

Aveam 13 ani când am învățat prima mea lecție importantă despre modă – să nu porți niciodată pantaloni de trening cu pantofi cu toc. Pentru că e periculos.

Eram la țară, îmbrăcată lejer, dar, pentru că adoram pantofii cu toc ai mamei, am profitat de faptul că ea nu era acasă și am decis să-i port, alergând, prin curte. Am alunecat și am aterizat cu glezna fix într-o coasă, proaspăt ascuțită de bunicul meu. Au urmat câteva săptămâni de durere și jale, la finalul cărora, ca să mă mai înveselească, mama a mers cu mine la cumpărături și m-a lăsat, pentru prima dată în viață, să îmi aleg ce haine doream eu. Aceasta a fost, cu adevărat, o mare realizare, mai ales dacă luăm în calcul faptul că sorei mele i-a ales mama hainele până pe la vreo 20 de ani. Din păcate, nu am obținut acordul ei pentru a posta vreo fotografie.

Printre multe alte articole, mi-am cumpărat atunci o pereche de blugi. Nu orice fel de blugi însă, ci unii care mai aveau puțin și crăpau pe mine, de strâmți ce erau. E drept că m-a ajutat și croitorul ca să obțin așa ceva și nu doar pe mine, ci pe toate colegele mele, căci era la modă în acel mic orășel din provincie să porți blugi foarte strâmți și cu greu reușeai să găsești în magazine ceva care să se potrivească perfect. E drept că nu arătau chiar rău, dar erau inimaginabil de incomozi, mai ales că, pe vremea aceea, blugii chiar erau blugi, adică rigizi și nu elastici.

Odată cu acest moment a început un lung drum, pe parcursul căruia am purtat tot felul de haine și accesorii în care arătam bine, dar nu mereu mă și simțeam bine. Blugi strâmți, fuste – prea – scurte, pantofi cu toc, sau rochii/ bluze pentru care era necesar să ai un abdomen perfect și, dacă nu-l aveai, soluția era să îți ții respirația. O nimica toată, dacă ne gândim la cum sufereau femeile în Evul Mediu, când la modă era corestul.

SPICE GIRLS

Dacă eram sau nu la modă eu, e discutabil, deoarece nu știu dacă aveam cele mai bune exemple. Să fii la modă cred că înseamnă să ai un stil propriu, care să se adapteze cumva tendințelor, sau invers. Din fericire nu am fost genul de adolescentă care să idolatrizeze personajele publice și, în consecință, să se îmbrace cum vedea la televizor, sau prin reviste. Încercam și am reușit, cu destul de mare succes, să păstrez un echilibru. Echilibrul acela însemna să nu fiu prea, sau la fel de dezbrăcată, cum vedeam prin fotografii. Purtam articole la modă, dar eram atentă la felul în care le combinam. O bluză scurtă, care îmi lăsa abdomenul la vedere, o purtam cu pantaloni lungi, sau cu o fustă lungă. O fustă foarte scurtă o purtam cu o bluză care nu era nici decoltată, nici scurtă.

Pe final de liceu adoram bluzele tricotate, semitransparente, blugii drepți, cu talie joasă și, neaparat, cu o curea, și începeam astfel să îmi creez acel stil propriu. Mă îmbrăcam însă, destul de des și -prea – elegant, iar pantofii cu toc pe care ajunsesem, până la urmă, să îi port si eu, s-au dovedit a fi cea mai proastă alegere, când am ajuns la facultate, în București, și petreceam câte două ore, zilnic, în troleibuzul 91, care mă ducea din capătul cartierului Drumul Taberei, până în centru și înapoi.

MANGO – SACOU TEMPO

După facultate, a urmat tot o perioadă prea elegantă, pentru că alesesem să fiu profesoară. În opinia mea, un profesor trebuia să arate impecabil și impecabilul acesta era sinonim cu stilul elegant, pentru mine. Pantalonii la dungă, cămășile, sau fustele sub genunchi erau câteva din articolele care nu-mi lipseau. Totuși, ușor, ușor, tocul pantofilor a început să se micșoreze, deoarece nu eram genul acela de profesor care să stea așezat pe scaun. Simțeam nevoia să fiu alături de elevii mei, să le explic diverse lucruri individual și, în niciun caz, să mă ascund în spatele unei bariere atât de puternice, cum e catedra. Era destul de greu din punct de vedere al confortului, deoarece nu prea m-au atras niciodată pantofii aceia cu talpă joasă, care apăreau tot mai des prin magazine. Am găsit însă opțiuni, mai ales că am reușit să înțeleg că nu neapărat înălțimea tocului, cât forma acestuia și calitatea pantofilor folosiți determină un anumit grad de confort sau disconfort.

Apoi, am rămas însărcinată pentru prima oară și mi-am adaptat garderoba, păstrând însă o notă de eleganță, care a început să se estompeze pe măsură ce băiețelul apărut în viața noastră creștea. Acum, sub nicio formă nu spun că o mamă nu poate să fie elegantă. Ba chiar o admir, cu un strop de invidie, pe Ducesa de Cambridge, cum reușește, îmbrăcată impecabil, să țină un copil în brațe și altul de mână, sau să se aplece la nivelul lor, fără să se dezechilibreze pe tocurile înalte. Mă îndoiesc însă că e îmbrăcată la fel atunci când se află în spatele zidurilor mari și se joacă împreună cu copiii ei – da, sunt sigură că se joacă cu ei. Din fericire pentru mine, nu sunt ducesă și pot să mă îmbrac mai mult sport, sau casual și, astfel, să alerg în parc, sau să nu mă dau doi metri în spate, atunci când copiii mei sar în bălțile apărute după ploaie. Dincolo de faptul că nu cred că e neapărat imposibil să joci fotbal în tocuri – deși, conform primei lecții învățate, sigur e periculos – mi-am dat seama că, în primul rând, contează să te simți confortabil în hainele pe care le porți. Prin urmare, nu prea mai port fuste, sau rochii, deoarece îmi lipsește eleganța unei ducese, atunci când mă așez pe jos, în parc, pentru a desena cu cretă. Port însă pantaloni de toate lungimile, inclusiv foarte scurți, resectând regula pe care am învățat-o în adolescență și menținând un echilibru. Nu mai port haine elegante, sau haine pe care e musai să le calci, înainte de purtare, și tind să cred că nu voi renunța la acest stil nici când copiii mei nu vor mai dori să se joace cu mine în parc. Am descoperit, cu plăcere, că poți arăta impecabil și dacă porți haine sport, sau te încalți în adidași. Mai mult, poți să fii sexy fără tocuri de câțiva centimetri și poți să inspiri respect, chiar dacă nu ești îmbrăcată în costum. Ce contează, în primul rând, e cum te simți pe dinăuntru, iar hainele trebuie să știi să le porți și să simți că te reprezintă. Altfel spus, mama mea credea că trebuie să suferi, ca să fii frumoasă. Eu cred că vremurile acelea au apus și, azi, putem să fim frumoase fără durere, măcar și doar în ceea ce privește hainele și încălțămintea. Bonus, putem face asta și fără prea mare efort, comandând ceea de avem nevoie de la Answear.

MEDICINE – BLUZA ARTISANATURA
G-STAR RAW JEANȘI
MEDICINE – BOTINE ARTISANATURA

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Sursa foto: Answear; express.co.uk, fashiondex.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close