Exista un curent care sustine că orice sarbatoare împrumutată, inclusiv – sau mai ales – Halloweenul, nu e ok. Pe mine nu mă deranjează treaba asta. Eu chiar mă bucur de orice nou prilej de a face lucruri interesante și mici petreceri. Cred însă că atunci când împrumutăm ceva – sau când criticăm/ apreciem ceva imprumutat – ar fi bine să ne și documentăm un pic, să vedem despre ce este vorba cu adevărat acolo și apoi, să personalizăm. Altfel, e ca și cum am găsi pe stradă o mină de razboi, fără să știm nimic despre ea. Desigur că poate să nu fie funcțională. Dar dacă e?

Apoi, mai exista toți acei oameni care susțin că suntem un popor creștin, iar Halloweenul e o sărbătoare păgână. Pe același principiu însă, ar trebui să renunțăm și la Moș Crăciun și să ne reamintim că pe 25 decembrie sarbatorim de fapt, nașterea lui Iisus. Dincolo de asta, sunt sigura că Halloweenul nu e nici primul, nici cel mai păgân lucru din viața noastră.

Apoi, mai sunt toți acei părinți – și nu doar părinți – care sunt de-a dreptul îngroziți de ce văd prin magazine, sau pe la Tv. Acum, eu nu prea merg prin magazine, iar la tv nu mă uit. Am fost însă într-un magazin, în weekend, și e drept că m-am cam speriat. Înțeleg acest punct de vedere, dar, pe de altă parte, nimeni nu ne obligă să cumpărăm ce vedem prin magazine. Dacă nu există cerere, nu există nici ofertă. Eu, spre exemplu, am vrut să cumpăr câte o mască pentru copiii mei, dar așa de tare m-a înfiorat ce am găsit în acel singur magazin în care am ajuns, că am decis să nu cumpăr nimic și să le fac eu, acasă, câte o mască. Am cumpărat însă alte câteva lucruri drăguțe.

Ce vreau să spun e că dacă înțelegem Halloweenul vom vedea că nu e nimic rău în el. Noi sărbătorim, iar inspirația am găsit-o pe Pinterest, de unde am selectat fix ce am dorit eu pentru că, desigur, și aici se găsesc lucruri exagerate – deși exagerat e subiectiv – , ca peste tot.

Ca să explic mai bine cum anume sărbătorim și ce înseamnă pentru noi toată povestea asta, amintesc de o carte pentru copii mici care se numește Ajutor, Matei! O fantomă. În carte este vorba despre o familie de iepurași. Într-o seară, mama și tata ies în oraș, iar copiii iepurași rămân singuri acasă, urmând ca fratele cel mare să aibă grijă de ei. Numai că, așa cum era de așteptat, copiii se sperie, convinși fiind că afară e o fantomă care dorește să intre în casă. În acel moment, iepurașului Matei îi vine o idee minunată – să construiască, împreună, o sperietoare de fantome, care să împiedice fantoma să intre în casă. Ei bine, fix acest lucru l-am spus și eu copiilor mei despre Halloween. Noi decorăm casa cu obiecte înfricoșătoare, cele mai multe făcute de noi, pentru a speria toate acele lucruri de care le-a fost sau le este lor frică. Pentru că da, frica există și e perfect normală, oricât am încerca noi să negăm asta. Nu e nevoie ca un copil să se uite la desene animate, să vadă monștri adevărați, sau să i se spună povești cu vrăjitoare. Frica apare independent de acestea și o putem observa chiar la bebeluși. Spre exemplu, băiețelului meu îi era frică de jucariile care scoteau sunete și vorbesc aici despre jucării care n-aveau nimic înfricoșător în ele. Am înțeles astfel, destul de devreme, că dacă negăm existența fricii nu facem decât să o hrănim. Prin urmare, e mai înțelept să o validăm, să o înțelegem și, cu ocazia unei sarbatori ca Halloweenul, să râdem de ea, sau să speriem noi lucrurile care ne sperie în mod normal.

Cum facem asta și ce fel de decorații folosim? Păi, în primul rând, folosim clasicul dovleac. Maria care are doar trei ani a spus din start că ei nu îi e frică de dovleac, atunci cand frățiorul ei mai mare l- prezentat ca fiind înfricoșător. O fi din cauză că ea singură și-a ales modelul și m-a ajutat să-l fac? Tot ce e posibil pentru că eu cred că participând la procesul de confecționare a unui obiect înfricoșător înțelegem de fapt că nu e nimic înfricoșător acolo pentru că, de fapt, ne e teamă de ceea ce nu cunoaștem. Plus că nimic nu ne împiedică să decorăm dovleacul cu steluțe și inimioare, sau să cumpărăm tot felul de dovleci din aceia micuți, decorativi.

Apoi, am mai avut plasă de păianjen și o mulțime de păianjeni și șoricei. Aici depinde de perspectiva fiecaruia. Tudor ne-a speriat întreaga zi cu ei, în timp ce Maria aproape că a inventat o poveste despre drăguța familie de șoricei.

Ca activități, am făcut fantome din cearceafuri, dar și din vată, am pictat și colorat dovleci, inclusiv unul mare decorat cu păhărele cu surprize dulci sau înfricoșătoare ( trick or treat), am confecționat măturici de vrajitoare și am sculptat dovlecii și, nu în ultimul rând, am decorat casa cu multe luminițe și lumânări.

În ceea ce privește costumele, au primit fiecare câte o pijama drăguță de la Lidl. Una roz – extrem de înfricoșătoare dacă ne gândim doar la culoare – cu bufnițe fosforescente, pentru Maria și una neagra cu un schelet tot fosforescent, pentru Tudor. Aceasta din urmă ar putea să fie cu adevărat înfricoșătoare – și sigur e pentru unii – dar băiețelului mai degrabă îi plac sheleții, decât să îi fie frică de ei pentru că e cumva pasionat de anatomia omului. Am zis chiar că voi pune un poster cu un schelet undeva la vedere pentru că mereu mă întreabă cum se numesc diferite oase și pierd destul de mult timp până le găsesc pe Google.

Revenind la costume, le-am făcut, așa cum spuneam, două măști, Mariei una de pisică – neagră, bineînțeles, și un bun prilej ca să râdem de superstițiile legate de pisicile negre – și lui Tudor una de păianjen. Fără decorații, pur și simplu normale. La fel a fost și pălăria de vrajitoare pe care mi-am cumparat-o mie. Simplă , fără detalii inutile.

Am încheiat seara cu două lanterne care proiectau pe pereți fantome care zambeau și dovleci sculptați și am stabilit că aceste lanterne sunt noile arme cu care pot lupta în momentul în care le e frică de ceva. Vorbim, desigur, de frici care nu au un corespondent real în lumea noastră pentru că, în principiu, Halloweenul e o sărbătoare a supranaturalului și a magiei.

Într-un final, după ce ne-am jucat cu lanternele, am citit, înainte să adoarmă, o poveste drăguță cu desene minunate, care se numește Micul Paianjen Firicel și unde îl cunoaștem pe un paianjen micuț și pe familia lui. Prezentând călătoria micuțului păianjen în căutare răspunsului la o întrebare ce îl măcina – De ce se tem oamenii de păianjeni? – aflăm că, de fapt, oamenii, fie ei mari sau mici, nu au niciun motiv întemeiat pentru a se speria se insectele cu opt picioare care țes adevărate opere de artă.

În concluzie, noi am petrecut câteva zile minunate, în care ne-am speriat, dar ne-am și împrietenit cu frica, am râs și am povestit, am citit și ne-am jucat. Nu văd nimic rău în asta și cred că fix despre asta e Halloweenul, iar zilele petrecute astfel sigur au un impact pozitiv.Nu contest exagerările, dar cred că ele vin din faptul că prea mulți oameni habar n-au ce sărbătoresc și pentru ei Halloweenul presupune costume exagerate – cum spuneam, sunt subiectivă, dar chiar nu inteleg ce caută în acest context un cadavru foarte realist reprezentat –  și cam atât. Nu mi se pare ok că se ajunge la un nivel exagerat, inclusiv în unele școli sau grădinițe, dar nu cred că ignorarea fenomeului va duce la stoparea sa, mai ales că toți copilașii cărora li se interzice această sărbătoare văd bine în jurul lor tot felul de lucruri pe care nu le înțeleg, dacă nu sunt explicate. Halloweenul e, sau ar trebui să fie, un moment în care râdem de toate lucrurile care, poate, ne-ar speria. Înțeleg că oamenii mari au frici mai mari și, implicit, costume pe măsură. În ceea ce îi privește pe copii, ne putem adapta la fricile lor și putem sărbători într-o manieră distractivă, adaptată lor.