Când noaptea a devenit zi…

În urmă cu mai mulți ani, pe vremea când ajungeam cu trenul noaptea, din provincie în București, mă simțeam ca și cum aș fi intrat în altă lume. După câteva ore bune petrecute în întuneric – nu dormeam în tren, oricât de obosită eram – cu foarte scurte opriri ce ofereau mai mult o lumină difuză, gara din București venea cu ceva ce părea, preț de câteva clipe, spectaculos. Frigul ce mă lovea, încă de dinainte de a pune piciorul pe peron, și lumina puternică mă trezeau din amorțeală, suficient cât să mă mobilizez pentru a face o oprire la casa de bilete RATB și pentru a urca apoi în troleibuzul potrivit. Numărul acestuia, o luminiță în întunericul ce revenea încet, pe măsură ce te îndepărtai de gară, era de mare ajutor atunci când doar frigul mă mai ajuta să îmi țin ochii deschiși. Îl priveam cu nostalgie cum dispărea din fața mea, atunci când coboram cu grijă în cartierul întunecos în care locuiam.

De atunci și până azi lucrurile s-au schimbat mult. În primul rând, când merg în vizită la părinți, nu mai merg cu trenul, ci cu mașina. Drumul însă e aproape același, dar mult mai luminos. A dispărut efectul acela wow atunci când intru în capitală, căci mai bine de jumătate din drum e luminat cu panouri colorate și alte minunății. Acestea au început să fie parte din viața noastră atât de tare, încât aproape că uitasem de nopțile întunecate de acum câțiva ani. Până sâmbăta trecută, când am pornit cu copiii, după lăsarea întunericului, la un fel de spectacol care se numea Noaptea Vrăjitoarelor, organizat de Opera Comică pentru Copii. Nu e ceva ce facem în mod uzual – spectacolul a fost primul de acest gen pentru noi și, în mod normal, pe la 19.30-20.00, noi suntem deja în pat, cititnd povestea de dinainte de somn – dar am zis că merită să facem o excepție, cu o așa ocazie. Copiii, entuziasmați, se speriau unul pe altul cu vrăjitoare imaginare și râdeau de mama focului. Totul până am ieșit de pe străduța mică pe care locuim și privirile le-au fost acaparate instant de zecile de panouri luminoase. Și-au desprins ochii doar cât să constate, uimiți, că e prea multă lumină în Noaptea Vrăjitoarelor. Misterul acelui moment era pentru ei legat de întuneric. Întunericul era înfricoșător, iar noaptea pe care și-o imaginaseră ei nu exista. Nu vedeau stele, nu vedeau luna, nu vedeau umbre, ci zeci și sute de luminițe colorate. M-am întristat pentru o clipă, dar, amintindu-mi de cât de frică îmi era mie să merg singură, în întuneric, m-am simțit în siguranță. Pentru că noaptea adevărată poate fi cu adevărat înfricoșătoare și nu e neapărat amuzantă, ca în glumele unor copii prea mici. M-am bucurat că suntem înconjurați de tot felul de semnale luminoase, care ne ajută să găsim mai ușor un loc de parcare, o farmacie – asta e o altă poveste, dintr-o altă noapte, cu o durere cruntă de măsea și o aventură în întuneric, în căutarea unor plusuri verzi, strălucitoare, sau, cu alte cuvinte, a unor afișaje electronice farmacii, o adevărată minune, într-un așa moment – sau să vedem clar fețele oamenilor pe lângă care trecem. M-am bucurat, dar deși mă simțeam și mă simt mult mai în siguranță, m-am simțit și ușor pierdută. Parcă ochii îmi fugeau în toate direcțiile și nu prea reușeam să mă concentrez la nimic copleșită fiind de prea multele reclame luminoase. Sau poate eram doar obosită.

Știu bine că atunci când căutăm ceva anume – farmacia, de exemplu, dar nu numai – semnul distinctiv iese în evidență și creierul nostru reușește să îl găsească între celelalte. Totuși, îmi pare că în celelalte te pierzi cumva și foarte greu îți atrage ceva atenția. Nu pot să nu apreciez, dincolo de lumină, cum nu mai vorbim de hârtie, sau alte materiale care se decolorează la soare, sau la ploaie, ci de LED-uri rezistente la intemperii și prietenoase cu mediul. E mai bine decât înainte, dar poate nu ar lipsi o ordonare. Cred că, într-un viitor, reclamele luminoase fix asta vor câștiga. O armonie care să nu îți obosească mintea și care să nu te suprasolicite atunci când cauți o anumită culoare, printre sutele de alte nuanțe. O mulțime de panouri luminoase, publicitare sau nu, care să fie toate din același film, dar să se și deosebească unele de altele. Cum anume să se facă asta? N-aș știi să spun eu, deoarece până azi nu m-am gândit vreodată și nici nu am cine știe ce cunoștințe în domeniu. Sunt sigură însă că orice e posibil și că înapoi sigur nu mai putem merge. Deja mă simt pierdută ziua, dacă văd un autobuz defect, care are numărul scris cu pixul pe o coală A4, lipită cu scoci pe geam. Lumina asta e parte din viața noastră acum, fie zi, fie noapte și, până la urmă, chiar și copiii au apreciat asta. După ce au făcut un tur prin ținutul întunecos al vrăjitoarelor din spectacolele Operei Comice s-au bucurat să iasă afară, în noaptea inundată de luminițe colorate.

Articol scris pentru SuperBlog2019

Sursa foto: SmarSoft

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close