Vacanță munte – plăcere sau tortură?



Vacanță munte! Vacanță munteee!!! repeta entuziasmată fetița de doi ani și un pic, pentru care cuvintele de legătură reprezentau un adevărat obstacol în exprimare. Noi o priveam, la fel de entuziasmați, în timp ce pregăteam bagajele pentru un fel de City Break în apropiere de București, la Bușteni. Naivi, n-aveam nici cea mai mică idee că, de fapt, ne pregăteam pentru a descoperi răspunsul la întrebarea din titlu – Vacanță munteplăcere sau tortură? Auzisem destul de multe despre cum aglomerația de pe Valea Prahovei o sa ne pună răbdarea la încercare. Nu ne gândisem însă că vor mai fi și alte detalii. Pe scurt, rezultatul a fost dezstruos, îndulcit parțial de copii și de… clătite. Cum s-a întâmplat astfel și ce am învățat din această experiență voi scrie mai jos.

Un drum de zece minute în două ore

Mai întâi a fost drumul, bineînțeles. Știam că o să fie aglomerat, chiar foarte aglomerat, dar ne-am bazat pe faptul că vor dormi copiii. Desigur că au dormit, dar ei dorm cel mai bine atunci când mașina merge. Dacă mașina stă pe loc, neoferind nici măcar iluzia mișcării, copiii nu mai dorm, ba chiar se plictisesc destul de tare. Practic, nu a fost chiar atât de rău. S-a mers bine până în Sinaia. Atât de bine că, entuziasmați, nici nu am mai oprit acolo. Doar mai era puțin și ajungeam la destinație. Mare greșeală, deoarece, mai departe, am petrecut încă două ore în trafic. Am rezistat însă și ne-am bucurat tare atunci când am ajuns la pensiunea unde aveam să dormim o noapte. Eram siguri că totul urma să fie perfect!

Cazare

Despre pensiune citisem numai de bine, fără să mă gândesc vreodată până în acel moment că, atunci când vorbim de evaluarea unui loc, fie el pensiune, restaurant și nu numai, contează și cine dă nota, nu doar valoarea acesteia. Pe scurt, curățenia lăsa de dorit și, bonus, nu am primit camera pe care o rezervasem. Rezervasem o cameră cu balcon – pe care mi-l doream mult – dar doamna care îngrijea locul s-a gândit că suntem o familie cu copii mici și nu avem nevoie de balcon. Da, chiar ne-a spus asta și cu greu și-a cerut scuze. Partea proastă e că, deși profund nemulțumiti, în astfel de situații cedăm și acceptăm ceea ce primim. Pentru că, după un drum atât de obositor cu mașina și în condițiile în care strada principală era blocată, niciunul nu mai aveam poftă să plecăm aiurea pentru a căuta un alt loc de cazare.

Accesul la pârtie și la mâncare

Am respirat adânc și am pornit spre pârtie. Cu mașina, pentru că era destul de mult de mers pentru copii. Aceasta a părut a fi o alegere foarte bună, până când am ajuns la o pantă unde am crezut nu că nu vom reuși să urcăm, ci că vom aluneca de unde am venit, cu viteză foarte mare. Asta se întâmpla pentru că practic, deși echipată de iarnă, mașina noastră nu e o mașină de teren, dar și pentru că drumul era tare îngust din cauza mașinilor parcate pe margine și treaba asta cu alunecatul s-a întâmplat fix când ne-am intersectat cu o mașină care venea de sus. Am reușit să înaintăm, cu ajutorul unor oameni care ne-au împins, fără să știm, desigur, unde vom ajunge exact. Pentru că informațiile găsite de noi pe internet sau pe panourile din zonă erau insuficiente. Mare ne-a fost bucuria când am ajuns sus și am descoperit acolo o destul de mare parcare unde s-a găsit loc și pentru noi. Am coborât din mașin ă , deciși să ne bucurăm de zăpadă, dar cum copiii au spus că le este foame, am mers mai întâi să luăm o gustare. Ne-am pierdut însă unii de alții, eu cu fetița de doi ani și soțul cu băiețelul, în timp ce căutam un loc potrivit în care să mâncăm. Nu, nu aveam semnal la telefon, iar eu nu aveam nici măcar portofelul cu mine. Ne-am regăsit după vreo 15 minute crunte, fix când, în lipsă de alte idei, voiam să cer ajutor.

Au urmat câteva momente frumoase, în care ne-am plimbat cu telescaunul , iar copiii s-au dat cu sania și au râs mult. De asta spun că ei au salvat momentul. Pentru că ei sunt capabili să trăiască prezentul, chiar dacă fix înainte de acel prezent au fost clipe nu tocmai plăcute. Apoi, am pornit veseli spre pensiune, deciși să mâncăm ceva în oraș. Ne-am lovit însă de aceeași aglomerație și de lipsa locurilor de parcare. Prin urmare, am servit la cină… clătite. Cele mai bune din viața noastră – Clătite de poveste – singurele despre care apucasem să citesc că se găsesc în Bușteni. Atât de bune, încât a meritat să stăm la coadă 20 de minute și, apoi, parcă nici pensiunea nu ni s-a mai parut atât de urâtă.

După clatite am căutat un magazin de unde să cumpărăm o cutie cu lapte pentru dimineață. Nu, nu ne trecuse prin cap să luăm lapte de acasă. Eram convinși că nu mergem la o cabană în mijlocul vreunui munte uitat de lume, ci într-un loc în care civilizația a ajuns de mult timp. Numai că nimeni – dar nimeni – nu a știut să ne spună unde am putea găsi un magazin deschis – era ora 21. Până la urmă, am găsit noi unul, dar fix acela nu avea lapte, iar doamna de acolo nu a știut să spună dacă mai este și un altul. Am cumpărat ceai în loc de lapte și am pornit spre pensiune. A doua zi a fost destul de ok, în condițiile în care ne-am limitat substanțial așteptările. Per total însă, e o experiență pe care nu-mi doresc să o repet, deși observ cu bucurie că cei mici au rămas doar cu ce a fost bun și au început să întrebe când vom mai merge la munte să mâncăm clătite și să ne dăm cu sania. Asta înseamnă că sigur vom repeta experiența, dar nu chiar la fel, pentru că am învățat cate ceva din ce am trăit anul trecut.

Prin urmare, acum am făcut o listă cu lucruri de bifat pentru o vacanță reușită la munte, alături de copii :

Documentare

În cazul în care chiar nu găsim suficiente informații pe internet, ori alegem un alt loc, ori incepem să dăm telefoane. E destul de dificil să mergi cu copii mici într-un loc în care e foarte frig, fără să știi ce te așteaptă acolo. E bine să cunoaștem câte ceva despre accesul la pârtie, locurile de parcare sau restaurante. Clătitele sunt bune, dar nu putem trăi doar cu clătite. Partea bună e că au început să apară din ce în ce mai multe platforme care oferă informații prețioase, deci viitorul sună bine.

Atenție sporită la cazare

La fel cum la mare ne cazăm cât mai aproape de plajă, așa și la munte. Data viitoare vom alege cazare cât mai aproape de pârtie. Drumul poate fi frumos, dar dacă îți dorești să te dai cu sania e păcat să irosești energia mergând un kilometru pe jos, înainte. Mai ales dacă ai mai puțin de cinci ani. Pe același principiu, dacă dorim experiențe cu adrenalină sigur vom găsi ceva în vârf de munte. N-avem nevoie să patinăm cu mașina în timp ce tremurăm de frică. Nu în ultimul rând, neapărat să sunăm la hotel/pensiune/apartament înainte să plecăm de acasă pentru a ne asigura că e totul în regulă și pentru a avea timp să remediem eventualele probleme.

Provizii generoase de mâncare

Știu cum sună asta, dar când ai doi copii mici e musai să ai mâncare cu tine. Plus că noi preferăm să ne cazăm în aprtamente care ne oferă posibilitatea și să servim micul dejun pregătit de noi, sau o gustare oricând dorim. Având în vedere că nu ar trebui să mergem la munte ca să facem cumparaturi, dar și că e iarna și mașina e un adevărat congelator, nu cred că e o problemă dacă plecăm cu ceva mancare după noi. Pentru micul dejun, dar și pentru o eventuală cină, în caz că nu reușim să mai ajungem la un restaurant.

Ne pregătim pentru un drum lung….

….chiar dacă atunci când plecăm de acasă GPS-ul arată că drumul va dura doar două ore. Asta înseamnă să luam multe jocuri și cărți de citit cu noi, alături de sucuri, ceaiuri, apă și gustări, dar și să ne aranjăm mașina în așa fel încât să fie drumul cat mai confortabil. Plus muzica preferată. A copiilor, bineînțeles.

Cumpărăm sanie sau închiriem o mașină de teren

Cred că e mult mai avantajos, distractiv și ușor să avem sania noastră. Putem, eventual, sa cumpărăm doar una, pentru a transporta copiii de la pensiune la pârtie și invers și să închiriem încă una strict pentru pârtie. Asta doar din cauza faptului că nu știu dacă au loc două sănii în mașina noastră. În rest, sunt convinsă că e o idee foarte bună. Oricât de determinați și în formă ar fi, copiii obosesc la munte. Ca părinte, e mult mai ușor să tragi după tine o sanie, decât să duci în brațe un copil, oricât de mic ar fi el.

Cat despre varianta cu mașina de teren, aceasta e o opțiune, dacă alegem totuși să ne cazăm mai departe de pârtie, sau – de ce nu? – să mergem cu trenul.

În loc de concluzie…

Până la urmă, orice vacanță poate fi cu adevărat frumoasă sau foarte urâtă, în funcție de perspectiva din care privim. Într-un final, mereu ne vom lovi de neprevăzut, oricât de bine am planifica totul. Doar de noi depinde dacă peste ani ne vom aminti de acele momente râzând, sau fiind triști. Cât despre aglomerația de pe drum, să nu uităm că vorbim de un drum de munte. Poate fi, într-adevăr, o tortură, dacă privim doar mașinile din față și din spate. Sunt sigură însă că, dacă ne dorim cu adevărat, vom observa că mai sunt și alte lucruri de văzut.

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Sursa foto: AZ-Turism.ro

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close