Într-o zi, o tânără femeie și-a dorit un copil. Avea deja o casă, un loc de muncă, bani suficienți și un soț iubitor. Îi lipsea însă ceva și acel ceva era o mică ființă crescută și născută din ea.

Nu era o convinsă că ar putea să fie o mamă bună. Nu avea prea mare încredere în ea. Avea însă încredere în ei doi împreună, în ea și soțul ei, și asta era suficient pentru a își face curaj. Și avea planuri și visuri mari.

Numai că, așa cum se întâmplă mai mereu în viață, nu totul se așează cum îți imaginezi. Copilul a apărut pe lume, dar lumea în care a părut nu l-a primit cu brațele deschise. Tânăra femeie, acum mamă, s-a simțit copleșită, iar soțul, acum tată, s-a schimbat și a început să fie din ce în ce mai absent. Aveau să descopere curând că existau motive seriose care explicau comportamentul lui, dar aceasta e o cu totul altă poveste.

Între nopțile nedormite, treburile de zi cu cu zi, zilele prea pline, emoțiile copleșitoare și singurătatea cu care făcea acum cunoștință și de care se temuse cel mai tare, tânăra mamă se afunda din ce în ce mai tare într-o prăpastie fără fund, uitând, încet, de ea. Citise mult, știa ceva psihologie, știa că nu trebuie să se piardă pe ea, făcea eforturi, dar era greu. Inimaginabil de greu. Se simțea tristă, nedreptațită, furioasă, revoltată…

Cel mai greu era toamna și iarna, când nori negri puneau stăpânire pe ea și pe tot ce o înconjura, la propriu și la figurat. Avea același program în fiecare zi, fără excepție, și din programul acesta făceau parte cele două plimbări zilnice cu bebelușul.

Pregătirea pentru plimbare era însă una dintre cele mai mari provocări, dar și unul din cele mai triste momente. De fiecare dată când se privea, în treacăt, în oglinda de lângă ușă, vedea același lucru. Pe ea în aceeași pantaloni groși, aceleași ghete potrivite pentru vremea de afară și aceeași geacă, la fel de groasă, care să o ajute să reziste minim o oră, ideal două, la o plimbare prin cartier, în aerul proaspăt, care, chiar și așa poluat, era mai bun decât nimic. Încet, încet, imaginea aceasta cu ea, la fel în fiecare zi, începea să o deprime. Avea, e drept, și alte haine, dar nu erau deloc potrivite pentru a petrece atât de mult timp afară, iar ea nu era deloc prietenă cu frigul. La început își alegea cu atenție bluza pe care o purta pe sub geaca groasă, dar ușor a început să nu mai fie preocupată de asta. Ba chiar a ieșit de câteva ori cu bluza de casă. Oricum nu conta prea tare. Geaca rămânea închisă, la fel cum și ea se închidea din ce în ce mai tare în sufletul ei.

Totul până într-o zi, când cineva i-a făcut un cadou. Un cadou aprope banal, dacă n-ar fi fost văzut cu ochii potriviți. O eșarfă. O eșarfă normală, fără nimic deosebit, care însă a dezvăluit o idee minunată – o eșarfă pentru fiecare zi și un fel de protest tăcut împotriva vieții care e nedreaptă.

• 

• 

Da, sezonul rece e plictisitor și trist când îl petreci zilnic într-o geacă. Cerceii nu se mai văd sub căciula care îți acoperă urechile, bluza nici atât. Eșarfa însă îți poate aduce acel strop de culoare de care aveai nevoie. Și amintirea faptului că ești vie.

• 

• 

Esarfa se vede și se simte.Te trezește din amorțeală, te îndeamnă să porți și un ruj – chiar și dacă te dai cu el în grabă, după ce ai ieșit din casă – și îți amintește că poți schimba și ce porți pe cap. Pentru că, dacă nu e chiar realizabil să ai dulapul plin de geci groase, altfel stau lucrurile cu accesoriile.

• 

• 

Dacă a observat cineva schimbarea tinerei mămici- căci sigur a fost o schimbare – nu știu. Ea nu a mai fost atentă la privirile din jur. Se vedea acum mai mult pe ea și pe bebelușul ei. Zâmbea mai mult, mai ales când se privea în oglindă, și își amintea mai des că va veni și primăvara și va putea atunci să se joace cu accesoriile pentru păr.

A redescoperit astfel placerea de trăi, dar și bucuria de a alege acele acele mici, dar valoroase detalii, care fac diferența dintre o zi anostă și una frumoasă. Și face asta chiar inteligent. Ultima dată a cumpărat vreo cinci eșarfe cu doar 60 de lei, dintr-un magazin pe care cei mai mulți – sau multe – dintre noi îl cunoaștem – Meli Melo- și care mai și livrează acasă produsele dorite, inclusiv pentru acele mamici care vor să organizeze un protest tăcut, amintindu-și, astfel, că sunt frumoase.

Articol scris pentru Superblog 2019

Credit foto : Andreea Schuster