Suntem înconjurați de reguli. Unele doar morale, dar, totuși, reguli. Apoi, suntem înconjurați de oameni, la fel ca noi, desi fiecare în felul lui, care emit păreri. Păreri cerute, sau necerute, păreri care ajută, sau care dor. Nu în ultimul rând, locuim fiecare în colțul lui și puțini își permit să facă înconjurul lumii. Avem, în general, o existență limitată în spațiu și în timp. Suntem uimitori și minunați noi, oamenii, dar există bariere pe care nu le putem depăși.

Singura care nu are niciun fel de granițe este mintea noastră. Cu toate acestea, tot ea este cea care poate țese ziduri de netrecut, chiar și când ele nu există în realitate. La fel de bine însă, ea poate pătrunde dincolo de cele mai solide închisori. Se știe deja că oameni uimitori au supraviețuit unora dintre cele mai groaznice orori fix datorită minții lor care i-a dus departe de locul în care se aflau, chiar dacă fizic erau încă acolo.

Când eram mică, obișnuiam să visez cu ochii deschiși. Bine, e drept că, uneori, îi închideam. Ce vreau să spun însă, e că eram trează. Nu dormeam. Trează și tristă, furioasă, sau entuziasmată, îmi lăsam gândurile să fugă departe, în lumi fantastice cu zâne, prinți, prințese, super-eroi… Recent, am redescoperit această formă de, să-i spunem, eliberare. Când îmi e greu, uneori, visez. Nu mai visez însă la lucruri fantastice, ci la un viitor. Un viitor real, mai bun și mai frumos. Cred în bine, dar îmi e greu să mă transpun în lumi magice, dacă nu fac asta sub forma unor povești pentru copii. Am ajuns la un nivel de realism greu de dus uneori.

Cu astfel de gândire am primit vestea că trebuie să îmi imaginez că aș fi un personaj dintr-un film. Și nu orice film, ci unul aparte. Un film care nu e nici cu zâne, nici cu spiriduși. Un film care e despre lupta între bine și rău dintr-o lume aparent normală, dar prezentată într-un mod nerealist. Pentru că e un film în care binele mereu câștigă, iar personajele principale sunt – aproape – mereu cu zâmbetul pe buze și norocul le surâde la fiecare pas. Aterizează mereu în picioare și – culmea! – mai poartă și tocuri. Un film care n-are nicio treabă cu realitatea și pe care l-am privit într-un trecut îndepărtat. M-am și văzut, atunci, în postura personajelor principale. Nici nu știu care femeie rezistă tentației de a se vedea, cu ochii minții, îmbrăcată provocator și învârtind bărbații pe degete, la propriu. M-am blocat însă acum și-am zis că trebuie să îl revăd. Poate scap de blocaj. Astfel că mi-am petrecut seara trecută  privind Îngerii lui Charlie (Charlie’s Angels. Full Throttle, 2003) Acel film cu trei femei aparent normale, dar care sigur au ceva puteri magice, din moment ce totul le iese perfect și știu să facă absolut orice. Sunt inteligente, frumoase, și extrem de puternice fizic și psihic.

Am revăzut, așadar, filmul. M-am relaxat, am râs, dar pe măsură ce timpul trecea, am zis că sigur e imposibil. Nu pot scrie despre asta! Nu pot să îmi imaginez cum ar fi să fiu eu un potential Înger; să-mi imaginez ce probe ar trebui să trec și cum m-aș antrena ca să ajung unul din Îngerii lui Charlie.

Totul până când unul dintre Îngerii din film s-a confruntat cu un moment dificil. Strălucirea i-a dispărut din ochi și parcă nu a mai fost atât de puternică. Momentul a fost scurt, dar suficient cât eu să înțeleg care e secretul unui astfel de Înger, fie el din film, sau din viața reală.

Aș putea eu să fiu un Înger? Desigur. Doar vorbim despre un film, care dincolo de aventură, e o comedie. Orice femeie – deci și eu – ar putea să fie unul din Îngeri. În doi timpi și trei mișcări aș învăța să folosesc orice fel de armă și aș depăși toate barierele. Dacă în filmul pe care l-am văzut eu fetele au pornit direct în aer un elicopter, eu sigur aș putea face asta cu un avion. Orice e posibil. Aș reuși chiar și să merg pe tocuri, eventual cu amândoi copiii în brațe,  iar ziua mea ar avea 48 de ore și sigur aș putea citit toate cărțile din lume. Testul suprem însă ar fi unul psihologic. Pentru că, dincolo de toate superputerile, mai degrabă imaginare, femeile acestea au vreo trei puteri reale, la îndemâna oricui și, totuși, extrem de greu de obținut. E vorba despre entuziasm, optimism și încredere. Încredere în ele și în faptul că vor reuși ce și-au propus.

Până la urmă, cred că fix despre asta e filmul. Despre femei aparent fragile, dar dinăuntrul cărora izvorăște o putere inimaginabilă care depășește granițele filmului. Dacă la nivel imaginativ orice femeie ar putea să devină unul din Îngeri, eu vorbesc aici de un scenariu real. Acela în care orice femeie ar putea să fie un Înger și asta strict prin prisma celor trei puteri reale. Cum să dezvelim aceste puteri? Zâmbind printre lacrimi și făcând haz de necaz; privind în jurul nostru și alegând să vedem jumătatea plină a paharului, dar și privind înăuntrul nostru, unde să vedem tot ce e bun. Să ne vedem frumoase și minunate și apoi să împărtășim asta cu ceilalți. Să ajutăm.

Care e testul suprem? Viața cred că e. Întreaga viață e un test în mai multe etape și doar de noi depinde ce rol jucăm în ea.

Eu vă propun să nu visați, ci să vă treziți. Să vă treziți de dimineață  și să începeți antrenamentele pentru a deveni unul din Îngerii lui Charlie din lumea asta reală. Dacă aveți nevoie de ceva ajutor, mergeți la film. Vestea bună e că pe 29 noiembrie se lansează la cinema, o nouă versiune. Până atunci, vă invit să priviți trailerul.

Cât despre mine, eu am început deja antrenamentele. Am scris acest articol pentru SuperBlog 2019. 🙂

Sursa foto: InterComFilm.ro