Despre acceptare

Traind în cercul vostru strâmt 
Norocul vă petrece,
Ci eu în lumea mea ma simt
Nemuritor și rece.

Îmi place Eminescu, dar nu cred că există om căruia să nu îi placă. Măcar puțin. Un comentariu la o poezie a lui mi-a adus nota zece, pusă direct în catalog de către un domn profesor vestit pentru faptul că nu dă zece. Încă îmi amintesc momentul în care am făcut comentariul. Multă emoție acolo, în acele clipe în care încercam să înțeleg ce a fost în mintea și în sufletul omului care a scris versurile.

Mi-am păstrat stilul până târziu. N-am învățat niciodată comentarii pe dinafară. Le-am făcut singură. La Bac au fost două cărți cu care nu am rezonat deloc și pe care nu le-am putut citi. Am încercat să învăț dintr-o carte de comentarii despre ele, dar tot ce citeam acolo îmi părea fără sens. De fapt, cărțile de comentarii mi se par cele mai inexpresive scrieri, cu tot respectul față de autori. Nu neg faptul că sunt utile, dar să le citești doar pe acestea îmi pare ca și cum ai mânca o mâncare deja mestecată. Norocul meu că am avut noroc la Bac.

Divaghez totuși, fără ca asta să însemne că acest articol are un subiect bine definit. De fapt, de cateva zile îmi răsună în minte versurile de mai sus. Oricât de tare mi-ar plăcea Eminescu, au început să mă sâcaie un pic și-am zis să fac ceva cu ele. Să le scriu aici.

Nu pot să analizez eu Luceafarul. Sau cel puțin nu la modul serios. A trecut prea multă vreme de când am fost la școală, plus că, în acest moment, am avut timp doar să rasfoiesc superficial o frumoasă carte veche.

Îmi pare însă că strofa aceasta e despre acceptare. O acceptare a ce ești tu, dar și a ce sunt ceilalți; acceptare a faptului că nu îi poți schimba – niciodată- pe oameni, fără ca asta să te împiedice să fii tu însuți.

Intuitiv, pare că mulți stiu câte ceva asta. Îmi vin în minte mesajele acelea scrise de adolescente cu inima zdrobită de neîmplinirea dragostei – Nu îmi mai pasă de tine!/ Nu mă mai gandesc la tine!/ Sunt mai bună decât tine! Toate se topesc mai repede ca gheața atunci când obiectul dragostei lor le atinge din nou.

Iese însă în evidență faptul că superioritatea atrage. Când nu îți mai pasă, ai, într-adevăr, iluzia superiorității și poți să o transmiți și altor oameni. Totuși, faptul că te simți superior, deci deasupra celorlalți muritori de rând, are și o doză – mare – de egoism. Superioritatea aceasta care vine cumva la pachet cu desconsiderarea celorlalți te aduce, de fapt la același nivel cu cei de care fugi. Sau chiar mai jos.

Atunci când nu e vorba despre “nu îmi mai pasă” , ci despre “mă accept pe mine și îi accept și pe ceilalți” nu te simți superior. Ești deja.

Poate de asta atrage atât de mult Luceafarul. Luceafarul nu se simțea superior. Era deja, chiar prin natura lui, probabil, la fel ca omul care l-a îmbrăcat în versuri.

De ce mă sâcaie aceste cuvinte în prezent? Posibil pentru că mi-am tot bătut mintea legat de cum să schimb câțiva oameni. Nu pentru că mă consider eu mai bună – dacă aș fi mai bună, sigur nu m-aș confrunta cu problema asta – ci pentru ca știu, dincolo de filosofie, că nu e ok ce se întâmplă în cateva situații. Numai că, așa cum spuneam, niciun om nu îl poate schimba pe altul. Acțiunile noastre pot să aibă o influență, pot să atingă, sau nu ceva în celalalt, dar asta nu depinde de noi. Fiecare om trece prin propriul filtru ce vine la el din exterior. Uneori, acest filtru e blocat cu totul, dar numai omul căruia îi aparține poate să îl curețe. El poate primi sprijin, un sprijin care contează, dar munca cea mai grea tot el o face. Dacă un alt om își propune să facă asta, în locul lui, doar își va irosi în mod inutil propriile resurse și, dacă nu se va opri, se va consuma chiar pe el însuși, până la epuizare. Tot fără rezultat.

Să mergi pe propriul drum, chiar și atunci când actiunile tale nu au efectul dorit, e lucru mare. Să faci iar si iar același lucru, sau să te oprești, cu inima împăcată, e greu. Nu știu dacă vreodată voi ajunge eu la un așa nivel. Știu însă că ar fi bine să mai citesc, din când în când, Luceafarul.

1 thought on “Despre acceptare

  1. Dragoste cu forta nu se poate! Asa si cu schimbatul celuilalt, putem oferi ajutor, daca ni se cere, dar in papucii sai nu putem trai!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close