De câteva zile nu am chef de nimic și îmi e greu să mă concentrez chiar și la scris. Posibil să fiu în sevraj după SuperBlog – despre care mi-am promis că voi scrie un articol, dar cred că mai durează puțin.

Una peste alta, m-a luat și o răceală care, dincolo de faptul că mi-a agravat starea proastă, m-a făcut cumva să las garda jos. Am zis că după ce pun copiii la somn nu mai fac nimic. Doar stau în pat și lenevesc și, cel mult, accept un masaj de la soțul meu – cu Carmol, desigur.

Planurile mi-au fost date peste cap de o leapșa la care care am fost invitată galant de draga mea prietenă care scrie aici. Inițial am zis să nu mă grăbesc, dar mi-am amintit că e medic. Zic să îi urmez recomandările, că tot sunt bolnavă. 🙂

Acestea fiind zise, voi scrie mai jos răspunsurile mele. Luați în calcul că sunt deprimată și răcită ( da, știu că e a treia oară când mă plâng, probabil nu o să fie ultima, în fața copiilor încerc să par mai vitează, mai ales că și ei sunt răciți).

Dacă ai putea alege un fel de mâncare pe care să îl mănânci pentru următoarea lună (fără să ai voie să mănânci altceva), care ar fi acela?

Presupun că nimeni nu mănâncă de plăcere același fel de mancare zilnic. Prin urmare, nu aleg ceva ce îmi place foarte tare pentru că și așa am puține mâncăruri preferate. N-aș vrea să se micșoreze lista. Aleg cereale cu lapte.

Pleci într-o vacanță de două săptămâni pe o insulă exotică și aproape pustie și poți lua cu tine un actor, un blogger/vlogger și un antreprenor (români sau străini). Pe cine iei?

Chiar mi-as dori să fiu acum pe o insulă pustie, dar singură. Având în vedere că nu se poate, îi iau pe Hugh Laurie (Dr.House) – din motive evidente – și pe Mark Manson, dintr-o mulțime de motive pe care tot încerc, de ceva timp, să le strâng într-un articol, dar și pentru că mi-ar placea să-l văd față în față cu Dr.House.

În timp ce ei doi discută, eu aș petrece ceva timp cu Dr.Irina Costache ( pediatricblog.info). Cred că mi-ar prinde bine.

Știm cu toții că în copilărie visam cel mai mult. Spune-ne un vis pe care îl aveai în copilărie și s-a îndeplinit și unul care nu s-a îndeplinit.

Visam să fiu prințesă. Mai exact, să mă căsătoresc cu prinț. Nu m-au atras în mod deosebit prinții pe care i-am văzut în fotografii, dar eram dispusă să fac un compromis. N-a fost să fie.

Visam la un brad de Crăciun ca în povești – sau ca în reclamele Coca Cola, dacă e să fim sinceri, cu toții. L-am avut – mai mic, e drept – anul trecut. Despre cel din acest an voi scrie într-un alt articol. Pe scurt, l-au împodobit copiii, iar copiii au doar 3, respectiv 5 ani.

Primești un cadou foarte urât de la prietena cea mai bună/ prietenul cel mai bun. Îi spui că e oribil sau te prefaci că îți place?

Eu nu cred că există cadouri urâte și, în general, mă bucur de orice cadou. Plus că urâtul și frumosul sunt subiective. Dacă totuși aș primi un cadou pe care să-l consider cu adevărat urât și acest cadou ar fi de la o persoană dragă, i-aș spune. Aș lua în calcul contextul, poate nu aș face asta imediat și, cu siguranță, aș încerca să transform momentul într-unul amuzant. De fapt, dacă mă gandesc bine, chiar am primit un astfel de cadou. Nu, nu e vorba de această leapșa. 🙂 Cum spuneam, contează contextul. A fost singurul lucru pe care a putut să mi-l ofere atunci. O pereche de pantaloni foarte urați, dar în același timp confortabili. Chiar i-am purtat. Prin casă, într-adevăr.

Este sfârșitul lumii. Ce carte ai pune în capsulă cosmică pentru a păstra o „urmă” a umanității?

Aceasta îmi pare cea mai complicată întrebare. Aș alege o carte pentru copii. Pentru copii mici. Biblioteca ursului se numește.

Dacă ai putea călători în trecut și să discuți cu tine cea de la 18 ani, ce sfaturi ți-ai da?

Fii tu!

Ți se oferă șansa de a juca în filmul realizat după cartea ta preferată? Pe cine ai interpreta și de ce?

Una dintre cărțile care m-au impresionat cel mai tare a fost Tatăl celuilalt copil, scrisă de Parinoush Saniee. Aș vrea să fiu copilul. Cred că ar fi terapeutic și nu doar atât.

Ce te motivează să scrii pe blog?

Am nevoie să scriu pe blog pentru că pur și simplu nu funcționez bine dacă nu scriu. Cu această ocazie îi mulțumesc prietenei mele pentru invitația de a participa la acest joc. 🙂

Primești un premiu (în bani) pe care ești convinsă că nu îl meriți. Cum reacționezi?

Cred, în general, despre mine că nu merit prea multe lucruri. E trist, știu, dar m-am obișnuit cu treaba asta, plus că îmi plac premiile. Prin urmare, m-as bucura de el, pe cât posibil. Acum, dacă e un concurs serios și eu am luat premiul altcuiva pe bune, din motive reale, cum ar fi, spre exemplu, o scăpare a juriului ( calcularea greșită a punctajului sau ceva asemănător) sigur nu-mi voi asuma premiul – acela e furt, din punctul meu de vedere. Altfel, să îmi contest nota doar pentru că am o părere proastă despre mine nu îmi pare prea sănătos.

Spune-ne ceva despre tine ce nu ai mai spus public până acum.

Mi-e greu să aleg. Îmi vin în minte doar cele tragice pentru că – ați ghicit ! – sunt răcită. Mărturisesc însă că de când sunt mamă profit maxim de momentele în care sunt răcită. Deși le urăsc, nu pot să nu apreciez faptul că sunt cam singurele în care mai pot să respir. La figurat, desigur, că altfel chiar nu respir bine deloc.

Acestea fiind zise, dacă ați avut răbdare să citiți până aici, vă invit, dacă doriți, să duceți provocarea mai departe. Am vrut, inițial să spun că îi invit pe cei care vor da like articolului, dar mi-a fost teamă că aș putea rămâne fără niciun like, lucru care ar fi destul de deprimant în situația de față.