Iubesc Crăciunul dintr-un milion de motive. Mâncarea nu e unul dintre ele sau, mai exact, mâncarea noastră tradițională, pentru că altfel ador mesele festive. Cârnații, caltaboșul, sarmalele, carnea de porc și altele asemenea nu mă atrag deloc, din contră. Când vine vorba despre ele îmi amintesc doar cum mă ascundeam în casă, la țară, și cum nici cartofii prăjiți nu îi mai suportam pentru că mi se părea că absolut totul miroasea a porcul care doar ce fusese sacrificat. Da, știu, pe unii probabil v-am pierdut cu fraza aceasta, dar nu abandonați încă cititul. S-ar putea să rămâneți uimiți.

Agitația este încă un alt motiv care nu se află pe lista celor pentru care ador Crăciunul. Masa prea îmbelșugată, casa care strălucește de curățenie și marea de oameni care o invadează, toate presupun un efort uriaș. Când eram mică nici nu o prea vedeam pe mama la față de sărbători. Vedeam însă adevărate tragedii atunci când maioneza se tăia, cozonacul îndrăznea să nu crească, sau fața de masă preferată era, din greșeală, murdărită. Da, din nou, știu. E plin internetul de reproșuri la adresa părinților noștri. Totuși, până la final se va dovedi că acest articol nu este încă unul care îngroasă lista acestora.

Mama mea încă face pregătiri multe de Crăciun și din ce în ce mai puțini oameni înțeleg de ce. Mai ales că acum obosește mult mai tare și mai repede. Ca ea sunt multi și, printre ei, apărem noi, cei care nu ne complicăm viața în mod inutil. Și bine facem, numai că am ajuns la concluzia că binele acesta se termină atunci când nu mai e doar despre noi și devine despre ceilalți; când nu ne mulțumim cu a avea noi Crăciunul perfect și dorim să îl oferim și celorlalți. Pe Craciunul NOSTRU perfect. Fără să ținem cont de ce își doresc ei.

Zilele trecute, pentru prima dată în viața mea și fără să îmi fi petrecut Crăciunul cu părinții mei, mi-am amintit ceva despre mama mea. Mi-am amintit că, la finalul acelor zile de pregătiri intense pentru sărbători, ea nu părea nici obosită, nici supărată. Obosită o fi fost, cu siguranță, dar nu se vedea. Se vedea însă o strălucire aparte în ochii ei și o expresie de mulțumire. Pentru că ea avusese un obiectiv și oricât de puțin important ar putea părea acel obiectiv pentru alții, era important pentru ea și era mulțumită pentru că reușise să facă ce își propusese. Cred că era un fel de fericire ce vedeam și mă gândesc acum că nu e chiar frumos să judecăm fericirea. Plus că e cam nedrept să ne spunem părerea proastă despre lucruri pe care nu le cunoștem cu adevărat și îmi amintesc aici de o bloggeriță care spunea că ea comandă cozonac și nu și-ar petrece clipele de dinainte de Crăciun frământând aluat. Totul până în clipa în care a făcut un cozonac și și-a dat seama că întreg acest proces are farmecul lui aparte.

Cum anume funcționează lucrurile astea, e mai dificil de descoperit. Putem înțelege, poate, plăcerea pe care o aduce un cozonac, dar este mai greu să înțelegem plăcerea pe care o aduc mai multe zile de pregătiri pentru doar un moment. S-ar putea însă să nici nu fie nevoie să înțelegem. Poate că, uneori, n-ar strica să luăm unele lucruri așa cum sunt și atât. Să zâmbim, mai degrabă, și, de exemplu, să găsim o scuză frumoasă pentru faptul că nu înghițim încă o sarma, în loc să loc să atragem atenția asupra faptului că sunt prea multe sarmale. Pentru că ele oricum sunt, oricât de puțin de acord am fi noi cu asta și, cel mai probabil, vor fi și în anul următor.

Toate acestea m-au făcut să mă gândesc că, poate, dacă aș mai petrece Crăciunul acasă la părinții mei, în loc să o cert pe mama mea pentru că stă mai mult în bucătărie, gătind în exces mâncăruri care mie nu îmi plac, aș putea să îi mulțumesc, sau să spun cu voce tare că i-au ieșit toate minunat de bine și de bune. Gândiți-vă la asta, toți cei care aveți părinți sau bunici cu al căror stil de viață nu sunteți de acord. Uneori, chiar e prea târziu să te schimbi și nici măcar nu e nepărat necesar, iar fericirea s-ar putea să aibă alt chip pentru fiecare om în parte. Faptul că nu înțelegem, sau nu suntem de acord cu felul în care alți oameni aleg să își petreacă sărbătorile, nu ne dă dreptul să încercăm să îi schimbăm. Putem petrece acele momente așa cum dorim noi și fără să arătăm cât de nemulțumiți suntem de felul în care le petrec alții, din contră. S-ar putea să răsară ceva frumos din asta, cel mai probabil, un Crăciun fericit alături de cei dragi. Pentru că acel moment în care ne reunim în jurul mesei poate să fie magic, dacă alegem să fim mai toleranți cu cei apropiați.

PS – Da, știu ca trecut deja Craciunul, dar urmează Anul Nou, Sf.Ion și o mulțime de alte astfel de momente. Plus că mi s-a parut cam mult să aștept un an pentru a publica acest articol.

Sursa foto – pixabay