Dacă sunteți părinți, sigur ați trăit măcar o dată momentul acela când v-ați simțit rău și fix atunci copilul avea și mai mare nevoie de voi. Dacă nu sunteți părinți, sigur ați văzut măcar o dată un astfel de moment – chiar și dacă nu l-ați observat – cu o mamă – dar nu doar o mamă, desigur – obosită și cu dureri și cu un copil care fix atunci se agață de ea cu cea mai mare determinare; cu o mamă care roagă un copil să îi dea un moment de liniște și un copil care fix atunci găsește cele mai neașteptate motive pentru care are nevoie de ea și se supără dacă nu primește ce își dorește. Da, găsește, pentru că fix din perspectiva aceasta ne gândim câteodată, chiar și când nu dorim. Ne întrebăm ce o fi în capul copilului de se comportă „urât” fix în acel moment în care noi am avea nevoie de liniște. Răspunsul îl voi scrie eu mai jos.

Astăzi m-a chinuit o migrenă teribilă, iar migrena e – aproape – total incompatibilă cu copiii și cu zgomotul. Prin urmare, am încercat să stau cât mai liniștită și mai departe de copii, dar cu cât mă îndepărtam eu, cu atât se apropiau ei. La un moment dat, ei priveau ceva pe youtube, tatăl lor era în bucătărie la, practic, jumătate de metru de ei, iar eu eram într-o altă cameră, mult mai departe. În mod normal, pentru că au program de desene, atunci când le pornim, stă fiecare cuminte, pe fotoliul lui, și privește. De data aceasta au găsit amândoi motive să vină la mine, inclusiv pentru a îmi cere apă, în condițiile în care atât apa, cât și tati, erau mult mai aproape decât mine. Sunt obișnuită. Nici nu m-a deranjat în mod deosebit treaba asta, nici nu m-a uimit. Ce m-a făcut însă să scriu acum, aici, sunt cuvintele pe care mi le-a spus băiețelul meu în seara aceasta, în timp ce statea în brațele mele, înainte să adoarmă:

Când tu ești rănită… și te doare ceva… eu sunt ingrijorat și vreau să stau doar lângă tine. Să nu mă dezlipesc deloc de tine. Pentru că mi-e frică…

Eu știam deja asta, dar parcă e altfel când auzi cuvintele acestea rostite chiar de copil. Și te gândești că tu știi că o migrenă nu-i ceva grav, dar el nu știe. El știe doar ce vede și ce simte și el o vede pe mami întinsă pe pat, supărată și bolnavă. Și are nevoie de cel puțin o îmbrățișare pe care mama, sunt sigură, poate să i-o dea, oricât de rău s-ar simți; și mai are nevoie de asigurări și reasigurări că totul o să fie bine. Când le primește pe acestea se termină și agitația. Cei care nu știți încă, veți descoperi cu uimire și bucurie că un copil poate să stea liniștit alături de un parinte atunci când părintele nu se simte bine. Cu condiția ca și părintele să-i fie alături. Într-un fel care nu-i deloc greu.

Sursa foto – Pixabay