În zilele noastre toți suntem medici și psihologi

Fotografie de Wendy van Zyl pe Pexels.com

În zilele noastre accesul la informație e extrem de ușor, iar informația foarte diversă și nu, nu e nimic nou în ce spun eu aici. La fel, nimic nou nu e nici dacă spun că așa ceva e deopotrivă util și periculos, dar aș vrea să dezvolt puțin acest subiect.

Prin informație nu mă refer doar la ce găsim on line – deși e evident că internetul a devenit principala sursa de informare – ci și la multitudinea de cărți la care avem acces, precum și la programele de studii. Se știe doar că prea mulți oameni pot face o facultate în zilele noastre, fără să și învețe neapărat ceva, scopul fiind doar dobândirea unei diplome care, în practică, nu are nicio valoare. La fel, cu toții putem să dobândim mult mai ușor și rapid cunoștințe într-o mulțime de domenii. Totuși, e bine să nu uităm că asta nu ne transformă în specialiști.

Desigur că e și util faptul ca totul e atât de accesibil. Asta ne face mai puternici și, într-o oarecare măsură, mai în siguranță, pentru că, cel puțin teoretic, putem fi mai greu păcăliți dacă în orice moment putem afla orice dorim. Totul atât timp cât folosim aceste cunoștințe într-un mod inteligent și nu cădem în capcana de a crede despre noi că suntem ceva ce nu suntem, doar pentru că am citit un articol, sau două.

Cel mai bun exemplu e acela când ne autodiagnosticăm sau tratăm singuri, pe baza internetului. Eu, până acum, m-am autodiagnosticat cu cancer de vreo două ori și de alte zeci de ori cu alte boli. Mai rău e că mi-am diagnosticat și copiii, unul cu diabet chiar, în condițiile în care, bineînțeles, s-a dovedit că eram sănătoși, atât eu, cât și ei. Cum am făcut asta? Căutând pe Google simptomele pe care le aveam. Noroc că asta se întâmpla în acele câteva ore, sau zile pe care le mai aveam de așteptat până ajungeam la medic și noroc că atunci când când vorba de tratament sunt foarte responsabilă. Nu toți sunt însă la fel de “norocoși” ca mine.

Ce mi se pare însă și mai tragic e ceea ce se întâmplă în psihologie. Acel domeniu în care suferințele produse în necunoștință de cauză nu se văd mereu cu ochiul liber, dar asta nu le face mai puțin dureroase.

A apărut atât de multă informație, iar domeniul acesta pare că a înflorit așa de tare că nici nu-mi vine să cred cum, acum vreo zece ani, când făceam eu facultatea, mi se spunea că n-am niciun viitor cu asta. Problema e însă că prea mulți se cred psihologi, fără să fi făcut măcar o facultate și prea mulți au făcut o facultate fără ca asta să fi fost suficient.

Citim o carte de dezvoltare personală și presupunem că știm totul despre cei din jurul nostru, fără să ne dăm seama că să ne jucăm cu mintea unui om e extrem de periculos și dureros. Citim un articol pe internet și ne considerăm deja experți în ale psihologiei, suficient cât să dăm sfaturi proaste, sau să facem rău unei persoane care are nevoie reală de ajutor. Nu în ultimul rând, facem facultăți pe bandă rulantă și apoi, din nou, facem rău oamenilor.

Un exemplu bun, fără a fi extrem, ar fi din perioada în care băiețelul meu mergea pentru prima dată la grădiniță și totul se dovedea a fi dezastruos, din motive prea profunde pentru a le expune aici, acum. Situația mă copleșea și am ales să fac o ședință de consiliere on line – nu puteam ajunge la un cabinet și nici la mai multe ședințe – pentru a îmi pune ordine în gânduri. O doamnă psiholog a presupus, încă de dinainte de a începe ședința, că mă cunoaște și că sunt mămica tipică ce are probleme în a își lăsa puiul să se desprindă. Pe la finalul ședinței și-a dat seama că nu-i astfel – lucru ce putea fi evitat dacă nu venea cu idei preconcepute – și a încercat să dreagă lucrurile. Prea târziu însă.

Toate presupunerile acestea despre oameni, bazate pe informații incomplete, se pot dovedi a fi tare periculoase. Dacă aș fi avut nevoie de mai mult decât de ordine în gânduri și dacă nu m-aș fi cunoscut suficient de bine, eu pe mine, ședința aceea mi-ar fi făcut rău. Am avut însă puterea să iau puținul bun din ea și să merg mai departe. Greu, pentru că sigur n-aveam nevoie să fiu judecată. De fapt, psihologia și judecarea unui om sunt incompatibile și nici nu vreau să mă gândesc ce efecte ar fi avut acea ședință asupra unei persoane care nu ar fi știut tot ce știam eu, dar s-ar fi aflat în aceeași situație.

De-a lungul timpului, am mai trăit/urmărit astfel de momente, cu oameni fără studii în domeniu, sau cu studii superficiale, care fac un fel de analiză psihologică – la fel de superficială- a altora, cu un scop pe care nu-l identific. De multe ori greșesc, dar dacă se întâmplă să tragă concluziile corecte și să nu aibă habar despre cum se intervine de fapt în situația respectivă, prin acțiunile lor provoacă și mai multă durere, sau, în cazurile mai grave, adevărate tragedii. Dacă vorbim, de exemplu, despre o depresie – depresia e o afecțiune reală – sau mai mult decât o depresie, unde sunt implicate și gânduri suicidare, astfel de intervenții nepotrivite pot reprezenta acea ultimă atingere care împinge persoana suferindă să facă pasul decisiv.

Pe lângă faptul că nu există om universal – doar la un nivel mediocru – cred că toate acele cunoștințe dobândite ușor, prin lecturi, sau cursuri superficiale, ar trebui să fie folosite doar pentru a înțelege mai bine lumea în care trăim, pe noi înșine și pe cei din jurul nostru, dar nu și nu pentru a ne trata cu adevărat, pe noi, sau, mai ales, pe alții. Practica ar trebui lăsată adevăraților specialiști, iar adevărații specialiști ar trebui să fie selectați cu mai multă seriozitate. M-aș bucura mult să se întâmple asta, mai ales că trăim într-o lume în care, în fiecare clipă, aflăm din ce în ce mai multe. Sunt sigură că doar prin educație se poate, unde educație înseamnă, pe lângă sensul clasic al cuvantului, responsabilizare și a învăța cum înveți.

La final, pentru toți cei care, din motive doar de ei știute, doresc să fie psihologi, dar și pentru cei care doresc, cu adevărat, să ajute pe alții, recomand “ascultarea”. Sfatul nu vine de la un psiholog, pentru că eu nu sunt psiholog, dar sunt sigură că să oferi un umăr pe care cineva să plângă, fără să judeci și fără să oferi sfaturi necerute, n-are cum să facă rău. Ne e ușor însă. E mult mai ușor să pretinzi că ești un descendent al lui Freud, chiar dacă nici n-ai atins măcar o carte a lui. Și e trist…

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close