S-ar putea să ziceți că sunt nebună și nu sunteți neapărat departe de adevar pentru că sunt bolnavă de câteva zile și am mintea ușor în ceață. Acestea fiind zise, vă recomand totuși, un experiment – tăcerea.

În dimineața aceasta mi-a fost recomandat repaus vocal, dar îl practic de aseară pentru că e teribil de dureros să vorbesc, vinovată fiind o laringită, pe cât de banală, pe atât de neplăcută. Dincolo de durere însă, nu pot să nu observ câteva lucruri interesante care vin la pachet cu tăcerea:

– De-a lungul zilei spunem o mulțime de cuvinte inutile. Un gest face cât 1000 de cuvine și uneori e suficient doar un gest. Sau invers – 1000 de cuvinte nu pot înlocui un gest.

– Tacerea ne face mai atenți. Mai atenți la noi și la gândurile noastre, dar și la cei din jurul nostru.

– Copiii se adaptează extrem de repede și de bine la situații noi, chiar dacă sunt grele. Băiețelului meu deja i se pare amuzant să încerce să descifreze ce spun eu, fără să folosesc cuvinte. Fetița mică încă mă mai întreabă uneori de ce nu vorbesc. Apoi îmi dă o îmbrățișare, îmi  spune că mâine sigur o să fiu mai bine și găsește câte un joc la care nu-i nevoie de cuvinte.

– Dacă te gândești de două ori înainte să spui ceva, s-ar putea să ți se schimbe total perspectiva asupra acelui ceva. Eu acum mă gândesc foarte mult înainte să vorbesc. Adică, dacă spun ceva trebuie să și merite durerea. Și se dovedește că nu sunt multe de spus.

– Uneori ne irosim energia – sau cuvintele – în situații pe care oricum nu le putem schimba. Spre exemplu, azi au fost vreo două situații neplacute în care am ales să tac. Rezultatul a fost același ca în momentele în care am vorbit, dar fără frustrări. Deci a fost mai bine, iar morala e să ne alegem cu atenție bătăliile.

– Cand vine vorba de copii, părinții chiar uită de toate. Deși am senzația că tăcerea asta face parte din mine, cel puțin până trece durerea, am uitat total de amândouă atunci când Maria a fost în pericol și am strigat-o pe nume – deci nu doar am vorbit în șoaptă – ca să îi atrag atenția.

– Cuvintele vorbite n-ar trebui să alerge înaintea gândurilor.

– Se (re)confirmă ideea că e absolut inutil și deloc necesar să ridicăm tonul la copii. De când vorbesc cu ei în șoaptă sunt mult mai înțelegători și liniștiți decât în mod normal.

– Când pierzi ceva, mereu câștigi altceva în schimb. Trebuie doar să alegi să vezi.

Acestea fiind spuse – sau scrise – las deschisă lista pentru noi descoperiri. Mai am vreo două zile de tăcere. 🙂