Nu îmi amintesc acum dacă am scris, sau doar am vrut să scriu, că susțin inspecțiile neanunțate. După ce am trăit câteva, atât ca profesor, cat și ca elev, am ajuns la concluzia că ceea ce se întâmplă în școală în timpul unei inspecții nu reflectă deloc realitatea. Plus că scopul inspectiilor pare a fi strict notarea de rutină a cadrelor didactice. Nici măcar evaluarea. Evaluarea în vederea rezolvării unor probleme e deja ceva la care nici nu îndrăznesc să visez.

Prin urmare, inspecția neanunțată este, din punctul meu de vedere, necesară. Asta nu înseamnă, desigur, că și contează punctul meu de vedere. Sunt doar un om și nici profesor nu mai sunt. 🙂

Totuși, nu pot să nu îmi spun părerea cu privire la ultimele știri din învățământ. Am încercat să nu scriu, dar nu am reușit. 🙂 Cei care nu știu despre ce vorbesc și doresc să afle, pot citi aici sau pot căuta pe google alte știri despre cum ministrul educației a vizitat o școală, fără să anunțe.

Revenind la ce doream să spun, dacă aș fi citit o știre despre cum ministrul educației a mers în vizite neanunțate la mai multe școli, despre concluziile din urma acestor vizite și despre soluțiile propuse, m-aș fi bucurat tare. Cu condiția ca elevii și profesorii din acele școli să nu apară la televizor, iar ministrul să nu meargă în școală cu presa. Ceea ce a apărut în ultimele zile la televizor și online e mai rău decât un film prost. Pentru că e real.

Nu o cunosc pe doamna învățătoare și nici nu-mi plac oamenii care țipă la copii. Dar adevărul e că foarte puțini dintre cei care au văzut-o la tv o cunosc. Poate chiar țipă în mod frecvent la copii, poate nu. Nu avem de unde afla,în acest moment, adevărul. Totuși, chiar și dacă ar țipa zilnic, umilirea ei în mod public și în fața elevilor sigur nu e soluția pentru a rezolva problema.

Partea și mai proastă e că se poate și să nu țipe. Așa cum spuneam, nu-mi plac oamenii care țipă la copii, dar nu știu exact cum definești un astfel de om. Ca profesor am fost inimaginabil de calmă. Totuși, am țipat și eu. Nu în mod frecvent, dar am țipat. Am țipat pentru că uneori – în general la început, până apucam să ne cunoaștem și ei testau toate limitele posibile – asta chiar era singura modalitate de a îmi face auzită vocea. Nu mi-a trecut prin cap să cumpăr, cum spunea cineva pe facebook, un clopoțel. Din palme am bătut, dar n-a avut efect. Numai că fix acesta ar trebui să fie rolul unei inspecții. Să identifice problema și să îl ajute pe omul acela să devină un profesor mai bun, chiar și cu o idee banală, cum ar fi un clopoțel la clasă. În urma unei inspecții, mereu ar trebui să rămână ceva bun și să fie sădite semințele din care să răsară ceva și mai bun. Nu reușesc să îmi dau seama ce exact a rămas bun în acele scoli în urma vizitei ministrului învățământului. Din reportaj sigur nu se vede. În plus, nici nu pot să îmi imaginez cum m-aș fi simțit eu cu așa un musafir nepoftit la oră. Și asta în condițiile în care știu sigur că am fost o profesoară bună.

Susțin educația cu blândețe, dar o susțin din toate punctele de vedere. Și cadrele didactice au nevoie să fie educate cu blândețe. Sunt mulți oameni care n-ar trebui să fie profesori, învățători și educatori. Nu știu de ce, tind să cred că cei mai mulți dintre ei nu în acele școli vizitate de doamna ministru se găsesc.

Mai trist mi se pare și că unii chiar s-ar putea să reacționeze acum. Să își schimbe comportamentul față de elevi și nu numai, de teamă că ar putea fi filmați. O vor face însă doar până trece pericolul.

La final, nu pot să nu adaug și ceva în legătură cu papucii de care atât de mulți au foat oripilați. La grădiniță, indiferent că vorbim, sau nu de toaletă în curte, papucii, sau altă încălțăminte de interior, sunt obligatorii. Din motive de igienă, pentru că cei mici petrec mult timp pe podea. În grădinițele care sunt la un nivel mai înalt există și botoși de unică folosință pentru adulții care le vizitează. Totuși, în nicio grădiniță pe care am vizitat-o eu până acum, nu am văzut educatoarele să își pună încălțăminte de interior, sau să își ia botoși. Asta nu înseamnă că ele nu există. Sigur există, dar, cel mai des, pare că, printr-un fel de magie, cadrele didactice n-au microbi pe încălțăminte. Altfel, ce voiam să spun e ca pantofi de interior există și la oraș, deci nu e chiar așa o ciudățenie. Plus că, tind să cred că un copil chiar se simte mai confortabil astfel, indiferent de vârstă. Cât despre doamna învățătoare în cauză, dânsa avea încălțămintea curată și cred că era suficient în acea situație, având în vedere motivele pentru care au recurs la acea practică. Plus că, cei care avem copii, știm că, de obicei, pantofii unui copil sunt mai murdari decât cei ai unui adult. Din motive simple și normale.

Ar mai fi multe de spus, dar sunt epuizată din motive precizate cu un articol în urmă și cam asta e tot ce pot scrie acum. Poate voi reveni.