Miercuri a fost o vreme teribilă în București. Vântul sufla tare și stropi mărunți de ploaie cădeau din norii negri. O vreme perfectă pentru stat în casă, numai că asta nu ni se potrivește deloc nouă deoarece, cu foarte mici excepții, eu și copiii ieșim la plimbare pe orice vreme.

Ultima dată când am iesit afară pe vânt, am înălțat un zmeu. Am stat chiar mai mult decât planificasem, pentru că cei mici s-au distrat foarte tare. Plus că am alergat mult și n-am mai simțit frigul. Miercuri însă, am avut altceva de făcut. Ceva special, la care eu aproape renunțasem atunci când am văzut, de dimineață, ce urât e afară. Faptul că băiețelul meu și-a amintit, deși el are doar cinci ani, m-a făcut să mă mobilizez. Am zis că, cu riscul să mă vadă oameni cunoscuți și să tragă concluzia că sunt nebună, eu voi ieși afară cu copiii și vom citi o carte. Da, ați citit bine. Am iesit cu copiii în parc, pe vânt și ploaie – e drept că era o ploaie ușoară, iar gluga de la geaca era suficientă – și am citit o carte.

De ce? Mai întâi pentru că miercuri, 5 februarie, a fost Ziua Internațională a Cititului Împreună. Apoi, pentru că, cu această ocazie, am descoperit un concurs frumos, cu premii în cărți pentru copii și cu tema citim împreună în natură . Pentru a participa la concurs trebuia să facem o poză cititnd împreună afara, fix pe data de 5 februarie.

Atunci când l-am descoperit, le-am spus și copiilor despre el și au fost foarte încântați, iar Tudor a ținut minte și data. Astfel că, vrând-nevrând, a trebuit să organizez această ieșire, în ciuda vremii nefavorabile. N-a fost, desigur, ceva extrem. Afară oricum ieșeam, dar, de obicei, pe așa o vreme preferăm să ne mișcăm mult, ca să ne încălzim, iar cititul sigur nu-l puteam face alergând, sau sărind în bălți.

Totuși, entuziasmați, am luat o pătură, două cărți și o umbrelă și am pornit în aventură. Drumul până la parc n-a fost ușor pentru că cei mici s-au certat într-una pe umbrelă. Era o noutate pentru ei, un fel de jucărie nouă. De obicei nu folosim umbrelă, ci haine impermeabile, dar acum era necesară pentru a proteja cartea de apă și fiecare copil voia să o ducă doar el și să fie singur sub ea.

Ajunși la parc, s-au liniștit. Au așteptat cuminți să întind pătura pe o bancă udă – da, știu, sunt nebună – și, apoi, fiecare copil și-a luat cartea lui și s-a așezat să le fac poze. Am făcut câteva fotografii și, după aceea,eu aș fi plecat bucuroasă acasă. Oricum mă hotărâsem să le cumpăr o carte și să le spun că au câștigat. Numai că noi nu venisem în parc să facem poză, ci să citim, iar ei abia așteptau. Prin urmare, m-am așezat pe bancă, între ei, am deschis umbrela, în timp ce ei se cuibăreau în mine, cu mânuțele în buzunare, și am citit cartea Lupul cel Mare și Lupul cel Mic. Frunza care nu voia să cadă. Mi-au înghețat mâinile teribil de tare (nu puteam da paginile cu mănuși), dar, cumva, în același timp cu ele, parcă a înghețat și vântul. Nu mai tremuram și nici măcar nu mă mai gândeam la frig pentru că, în ciuda vremii vitrege, momentul a fost aproape magic. Felul în care ei au stat cuminți și bucuroși, au sorbit fiecare cuvânt al meu și și-au permis chiar să facă observații și să pună întrebări a fost cu adevărat minunat. Mai mult, am cautat cu privirea frunze rătăcite prin copaci, lucru pe care nu l-am fi putut face dacă eram în casă. La final am ajuns la concluzia că cititul în natură e o experiență deosebită și foarte prețioasă.

Sigur vom ține minte ziua asta și nu doar din cauza vremii, ci și pentru că a fost prima dată. Deși citim foarte mult împreună, singura dată când le-am mai citit afară a fost atunci când am fost la țară. Nu o iau însă în calcul, deoarece acolo am stat 90% din timp afară și a fost, oricum, o excepție. În București, nu am mai făcut asta niciodată, dar pentru toate există un început și cred că niciun început nu putea să fie mai bun decât această zi.

În ceea ce privește concursul, nu sunt sigură că ne calificăm. Nu știu exact regulamentul, dar e posibil ca în fotografia cerută să fie nevoie să apară și un adult. N-am avut cum să fac asta. Din nefericire – sau din fericire, dacă ne gândim la imaginea mea de mămică nebună care le citește copiilor afară, în ploaie – n-am găsit niciun om prin parc, care să ne facă poză. Acest aspect însă e prea puțin important. Experiența a meritat tot efortul.

În loc de concluzii…

La înscrierea în concurs a fost nevoie să spun ce înseamnă pentru mine cititul împreună în natură. Am spus că înseamnă bucurie, pentru că am văzut și simțit bucurie și entuziasm în ochii copiilor și în sufletul meu. Am mai spus că înseamnă conectare pentru că momentul acela, în care am stat toți trei, ghemuiți, sub o umbrelă, citind o carte, a fost neprețuit și am simțit că suntem foarte aproape unii de alții, dincolo de apropierea fizică, reală. Nu în ultimul rând, am spus că înseamnă aventură pentru că a fost, cu adevărat, o o provocare – cel puțin pentru mine care nu-s deloc prietenă cu vremea urâtă – să facem treaba asta și toți trei am trăit-o ca pe o aventură minunată. Vă recomand din suflet, dacă nu ați încercat deja, să citiți cu copiii în natură. Nu neapărat pe ploaie și vânt, desigur. 🙂

Cât despre premiu, cei mici își vor primi cartea, independent de concurs. O carte în care voi scrie că au câștigat și pe care o merită din plin.

Bonus, cumva off topic și total neplanificat, dar previzibil după primele clipe petrecute afară în acea zi, vor primi și două umbrele. Una albastră și una roz, desigur, la fel că cele două cărți citite. Poate chiar vom citi o altă carte sub ele, într-o altă zi ploioasă, sau poate le voi decora cu ceva care să ne amintească de această experiență. Orium ar fi, sigur le merită și pe acestea!

Notă! Nicio carte nu a fost rănită în această aventură. Ploaia era ușoară, iar eu am facut fotografiile cu viteza luminii ( copiii nu puteau ține și umbrela și cărțile). Prin urmare, doar calitatea pozelor a avut de suferit. 🙂

Later Edit – Am câștigat cărticelele pentru copii! 🙂