Eu și Frica

Fotografie de Kat Jayne pe Pexels.com

Am scris acest articol aseară. Nu l-am publicat pentru că n-am apucat să îl și corectez, dar și pentru că mi s-a părut un pic prea personal. Între timp, am deschis ușa despre care vorbesc la final. Și mi-a plăcut ce am descoperit în spatele ei și m-am gândit că poate e bine să-l public. Și să mai scriu și altele.

…………………………………

Sunt singură în cameră, în semiîntuneric. Toată lumea doarme, doar eu nu, desi ar trebui. Mâine e o zi mare. Ar trebui să mă odihnesc. Dar nu pot dormi. Nu încă. Pentru că nu sunt singură de tot. Sunt cu Ea. Cu Frica mea.

Mi-am amintit de multe zilele astea. Inconștient, probabil, aseară am ales să le citesc copiilor o poveste tot despre frică și despre eșec. Aseară n-am înțeles-o. Aseară o citeam și mă gândeam la Tudor, băiețelul meu. Pe el îl vedeam în rolul personajului principal. În seara asta am văzut, de fapt, adevărul. M-am văzut pe mine și am simțit bine de tot fiecare frază din cartea asta. Ca și cum ar fi fost scrisă pentru mine.

Apoi mi-a scris și o prietenă dragă. Am citit și recitit de mai multe ori mesajele ei. Probabil o să le mai citesc de câteva ori pentru că tare frumos a scris.

Cartea, prietena mea și toate gândurile amestecate m-au dus în trecut, într-un alt moment important al vieții mele. Prima facultate pe care am făcut-o și toate fricile de-atunci. Frici care mi-au răpit atât de multe.

Nu am fost o elevă, sau o studentă care să iasă în evidență. Fusesem, o scurtă perioadă de timp, într-un trecut îndepărtat. Apoi am rămas în umbră. Am rămas în umbra, desi învățam și învățam cu drag, pentru că îmi plăcea să învăț. Să știu multe. Îmi era însă frică să spun ce știu. Luam note mari în lucrările scrise și note mai puțin mari atunci când trebuia să vorbesc.

În facultate mi-a plăcut mult  un anumit curs. Culmea, era și printre cele mai grele din semestrul I. Examenul era oral, iar mie îmi era teribil de frică, desi învățasem bine de tot. Am intrat în sală și aproape că nu mai știam nici cum mă cheamă. Am reușit să mă adun, cât să-mi scriu ideile principale pe foaie. Când a fost însă să vorbesc, s-a produs inevitabilul. Am făcut o gafă. Una mare. Atât de mare, încât profesoara n-a arătat niciun strop de milă, iar eu am rămas mută, profund paralizată de frică. Am luat zece în toamnă, când examenul a fost scris. Nu știu câți au mai luat zece la acel examen, dar sigur n-au fost mulți, dacă au fost. Am admirat-o enorm pe acea doamnă profesoară. Încă o admir. Era o experiență absolut minunată să o asculți. Să o vezi cum vorbește și gesticulează cu entuziasm, jonglând ușor cu toate denumirile și informațiile complicate din lumea Orientului Antic, fără să arunce măcar un ochi în foaie, cum făceau toți ceilalți profesori; fără să-și piardă nici măcar o idee. Da, am admirat-o și o admir enorm, dar n-am iertat-o niciodată.

Pentru mine acela a fost un moment în care am încercat să lupt cu Frica mea. Pentru că adoram pur și simplu acel curs. Am pierdut însă lupta și până în semestrul doi al anului trei n-am mai călcat la niciun examen oral. Da, ați citit bine. Am reușit să strâng, până în anul trei, restanțe la toate examenele orale și să le iau pe toate cele scrise. De învățat, învațam la toate. Ba chiar mă duceam și la facultate, la examen. Acolo însă punea stăpânirea pe mine frica aceea paralizantă. Nu îndrăzneam să intru și ișeam cu capul în pământ din clădirea impunătoare. Când eram suficient de departe, cât să nu mă vadă nimeni, izbucneam în plâns și plângeam mult.

A fost și o excepție, dacă pot să îi spun astfel. Am îndrăznit, la un moment dat, să intru la unul dintre examene. Tot la un curs care îmi era drag, susținut de un domn profesor pe care mi-l doream coordonator al lucrării de licență. Voiam să răspund perfect și eram convinsă că dacă nu răspund perfect nu va dori să lucreze cu mine. Am tras primul subiect și am considerat că nu îl știu perfect și l-am schimbat. Nici de acesta nu eram prea mulțumită, dar problema era, de fapt, că n-ar fi putut să îmi pice niciun subiect care să mi se pară ok pentru că eu eram nesigură pe mine în general. Plus că nu mă puteam concentra. La același curs, pentru seminar, avusesem de făcut o recenzie a unei cărți. Nota finală avea să fie o medie între nota de la examenul oral și nota primită la recenzie. Domnul profesor de la seminar – diferit de cel care susținea cursul – a spus că ne vom afla notele doar după ce susținem examenul oral. Nu s-a abținut însă din a face comentarii referitoare la cât de dezamăgit era de prestația noastră, în general, și cum nu știm să facem o recenzie. N-am mai suportat să stau acolo să îl ascult. Luptasem din greu să intru, să schimb subiectul, să… orice. A fost în zadar. Frica a pus din nou stăpânire pe mine. Eram convinsă că am notă mica la recenzie și eram convinsă că nu voi reuși să susțin examenul la un nivel decent. M-am ridicat, am dat subiectul înapoi și am spus că nu-l știu și mă retrag. Profesorul n-a zis nimic. Doar a căutat recenzia mea, ca să mi-o dea. Când a găsit-o, m-a privit în ochi, uimit. Am simțit multe în privirea aceea. Am plâns în hohote până acasă cu ochii pe nota de zece și comentariile frumoase scrise cu roșu aprins. Fără examen, n-avea nicio valoare acel zece. Avea însă, pentru mine. Ușor, ușor, începeam să-mi dau seama cam ce pierd și că s-ar putea să valorez mai mult decât credeam eu.

În anul trei, în ultimul semestru, eram la fel, doar că presată de timp. Notele destul de bune pe care le primisem la examenele promovate (să nu vă imaginați cumva că am avut zece pe line, au fost și cursuri care nu mi-au plăcut 🙂 îmi asiguraseră un loc călduț, fără taxă, în ciuda restanțelor de la examenele orale. Acum însă nu se mai punea problema de asta, ci de a termina sau nu facultatea. Pentru că dacă nu îmi învingeam frica, n-aveam cum promova acele examene. Poate de asta mi-am făcut curaj. Indiferent de ce se întâmpla la examene, facultatea oricum se termina și nu stătea după mine. Astfel că am intrat în sală și am rămas acolo. N-am mai fugit plângând. Primul examen l-am luat cu 5 și asta mai degrabă pentru că a fost profesorul drăguț, că eu n-am spus prea multe. Apoi am crescut și am tot crescut. Am luat 10 la toate examenele susținute de domnul profesor care era și coordonatorul lucrării de licență și, ulterior, am luat și licența cu zece. Cea mai mare notă pentru mine a fost însă un 8. Un 8 pe care l-am luat fără să știu efectiv subiectul care îmi picase. Pentru că nu eram vreun geniu și nici în prezent nu sunt, aglomerată fiind, cu atâtea examene în același timp, am avut, bineînțeles și subiecte pe care nu le știam bine. Învățasem însă să vorbesc. Ușor, ușor, la fiecare examen câte puțin. Astfel că la acela la care n-am știut subiectul am jucat, cumva, ultima carte. Mai era și un domn profesor nu prea prietenos cu studenții, dar nu mai conta. Intrasem în horă și simțeam că pot să joc, chiar dacă nu-mi explicam exact cum. Astfel că am început să vorbesc și să fac tot felul de legături între acel subiect pe care-l cunoșteam doar superficial și toate celelalte pe care le știam și care se petrecuseră simultan. Domnul profesor încerca să mă aducă pe calea cea bună, dar prin jocuri de cuvinte destul de inteligente eu reveneam la calea mea. I-a plăcut. N-a făcut pe prostul. Era un om direct și, mi-am dat seama că nu era nici rău. El nu cerea, de fapt, de la studenți, decât să învețe. Iar eu i-am arătat atunci cât de multe învățasem, chiar dacă nu știam fix acel subiect în profunzime. Iar el a considerat nu că merit să trec, ci că merit 8 și eu am fost mândră de mine. Pentru că acel 8 nu era un 8 doar la acel examen. Era nota mea de promovare la examenul oral în general. Era nota care îmi arăta că pot vorbi și încă bine; era nota mea la examenul despre frică.

În cazul în care ați ajuns cu cititul până aici și vă întrebați cum naiba am ajuns profesoară, în condițiile acestea, menționez că e diferit. Da, și în fața elevilor mi-a fost frică și încă tare – poate voi scrie cândva și despre asta – , dar oricât de frică îmi era, nu puteam totuși nega evidentul. Aveam cel puțin un avantaj în fața lor și acela nu era catalogul, ci faptul că eu cunoșteam materia pe care trebuia să le-o predau. Plus că, pe vremea când am început să fiu profesoară, eram și studentă la Psihologie.

Revenind la prezent, îmi dau seama acum că 8 nu e 10. Am promovat acel examen cu 8, dar lupta mea cu frica nu s-a terminat, pentru că acum mă lovesc din nou de acea frică paralizantă. Mâine am un altfel de examen – nu e examen, dar așa îl văd – și mă simt, din nou, ca atunci când nu îndrăzneam să deschid ușa pentru a intra în sală, la facultate; ca atunci când plecam plângând în hohote și plângeam tot drumul spre casă, crezând despre mine că sunt incapabilă să fac așa ceva. Mă văd eșuând. Nu mă văd reușind. Mă văd plângând, singură, pe stradă Dar o să merg! Și o să încerc. Nu sunt convinsă că voi reuși. Nu cred că voi reuși, iar experții în psihologie vor spune că dacă eu nu cred că voi reuși, chiar așa o să fie. Pentru că trebuie să mă văd câștigând ca să câștig. Doar că nu pot încă ajunge acolo. E ceva nou și diferit și nu-i despre vorbitul în public. Acel obstacol l-am depășit atunci, la finalul facultății de istorie,  la un nivel nu ideal, dar decent. Acum e altceva, mult mai greu pentru mine și îmi e o frică teribilă și m-aș ascunde dacă s-ar putea. M-aș ascunde și-aș plânge. Atât. Fix ca un copil.

Dar nu voi face asta. Deși nu mă văd câștigând, pot totuși să promit ceva. Mie să-mi promit ceva. Îmi promit că voi deschide ușa și voi intra. Și, apoi, voi rămâne până la final. Oricât de greu ar fi, nu voi pleca plângând doar pentru că eu cred că nu pot. Mai întâi voi încerca, cu adevărat.Nu voi mai pierde încă un zece doar pentru că Frica mă paralizează. Sunt mai puternică decât ea.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close