Nu e nimic special la tine

SuperProvocarea săptămânii este să rescriem o experiență negativă, transformând-o astfel într-una pozitivă. Nu știu cine rezistă tentației/presiunii de a scrie despre un așa subiect. E prea frumos și prea în multe feluri. Plus că e nevoie. Încă e nevoie ca din ce în ce mai mulți oameni să scrie despre frumosul, sau binele ce se ascunde în spatele urâtului.

Totuși, după ce trece euforia primelor clipe, te gândești… Te gândești mult. Despre ce să scriu? sau Despre ce naiba să scriu?! Am trăit ceva suficient de negativ, cât să prezinte interes pentru alții? Pot să povestesc ceva banal într-o manieră care să facă mai puțin evident banalul? Pot să povestesc ceva banal într-o manieră în care să nu se vadă cât de tare m-a afectat acest banal? Am acceptat și învățat, cu adevărat, ceva din experiențele mele negative? Dacă nu am învățat, pot învăța acum, povestind și repovestind, încercând să găsesc partea pozitivă? Dar dacă totuși nu e nimic pozitiv? Sau dacă nu consider că am avut experiențe negative? Sau dacă am avut prea multe, sau prea intense? Sau dacă n-am curaj să-mi deschid sufletul pentru a depăși banalul? Sau dacă?…

Nu e nimic special la tine, spunea Mark Manson în cartea în care ne predă nepăsarea. Citind-o, mi-am amintit de o experiență a mea și am vrut să scriu. Am amânat. Citind provocarea de mai sus, mi-am amintit și de carte și de experiență. Pentru că în urma lansării acestei provocări vor apărea multe articole, dar doar unul o să fie pe podium; pentru că mi se pare teribil de greu să alegi acel Unul. Să alegi un om dintre atât de mulți alți oameni care și-au dezgolit sufletul. Ce are el special? Ce au ceilalți mai puțin special? Răspunsul s-ar putea să îl aflăm împreună mai jos, dar mai întâi urmează povestea mea. 😊

Se întâmpla acum mai mulți ani, pe vremea când eram profesoară. Începătoare, normal, și atât de nesigură pe mine, încât în fața colegilor mei profesori mă comportam mai degrabă ca un elev, decât ca una de-a lor. Asta nu era neapărat ceva anormal pentru că doar ce ieșisem de pe băncile unei școli care nu mă pregătise suficient pentru ce avea să urmeze și încă nu mă obișnuisem bine cu faptul că mă aflam, acum, de partea cealaltă a catedrei.

Predam, printre altele, la o școală normală din București, unde ajungeam de două ori pe săptămână. Într-una din acele zile, în a doua săptămână de școală, profesorul de religie, diriginte la o clasă a VI-a, a venit la mine să îmi spună – nu să mă roage – să îi las pe elevi să plece mai devreme – aveau ultima oră cu mine. Motivul pe care mi l-a spus nici nu mi-l amintesc, dar era, oricum, prea puțin important. Dacă dirigintele îmi spunea să îi las pe elevi să plece mai devreme era pentru mine suficient. Mă simțeam prea mică și neimportantă ca să am un cuvânt de spus. Prin urmare, am acceptat instant, mai ales că nici nu fusesem oficial întrebată, ci doar mi se expusese o situație.

Ce nu v-am spus este faptul că nu eram doar nesigură pe mine, aveam și câteva calități., Eram foarte conștiincioasă și corectă, punctuală și atentă la detalii. Îmi plăcea să fac lucrurile bine, mă implicam total în tot ce făceam și, mai ales, îmi doream tare mult să fiu profesoară,  motiv pentru care evenimentele care au urmat acestei întâmplări au reprezentat o lovitură destul de dureroasă.

Când am revenit la școală, în ziua următoare, m-am întâlnit cu doamna director pe hol. Dânsa a considerat că singură și nesilită de nimeni, cum s-ar spune, am decis să îi las pe elevi să plece mai devreme, pentru că așa visasem eu noaptea, sau din cine știe ce alt motiv superficial. M-a certat foarte tare – cam așa cum cerți un elev pe care nu-l respecți deloc – având și vreo doi spectatori și lansând și tot felul de amenințări. Nu mi-a dat șansa să vorbesc. Abia la finalul monologului am apucat să îi prezint ușor situația. Și-a mai domolit puțin tonul,dar doar puțin,  spunând că o să vorbească și cu domnul diriginte și cam atât, iar eu am ieșit din treaba asta convinsă că sunt teribil de proastă. Cum de nu mă gândisem să o întreb și pe ea ceva, în condițiile în care chiar ea mă încredințase cumva profului de religie, să îmi prezinte școala și să mă ajute cu ce aș fi avut nevoie? Cum de presupusesem că el avea deja acceptul ei și că nu era atât de puțin profesionist, încât să lase copiii să plece pe răspunderea mea și doar a mea? Apoi, eram convinsă de faptul că femeia aia are o părere teribil de proastă despre mine și asta mă durea, mai ales că eu mă străduisem să fac totul bine și mai ales că nu stăteam prea bine la capitolul stimă de sine. Întâmplarea asta, desi nu singură, începea să mă facă să mă îndoiesc de mine.

Lucurile s-au așezat în așa fel că, peste foarte puțin timp și fără legătură cu această întâmplare, sau cu școala respectivă, eu n-am mai predat acolo. Am plecat, dar nu împăcată, pentru că am plecat înainte să apuc să îmi reabilitez imaginea, iar vorbele din ziua aceea m-au urmărit încă mult timp.

Peste un an, în timp ce stăteam la o coadă pentru a mă înscrie la un examen, am observat că fix acea doamnă director se ocupa de verificarea dosarelor. Deși între timp mai crescusem ca om, în clipa aceea mi-a venit să mă fac mică de tot. Îmi imaginam cum mă va vedea și își va aminti ce mare greșeală făcusem și în ce profesoară inconștientă mă transforma treaba asta. Va vorbi, poate, de data asta, în fața nu doar a doi oameni, iar eu mă voi simți groaznic. Toți se vor uita la mine și vor ține minte că sunt profesoara care a chiulit de la oră, fără să gândească mai departe de asta. Imaginația mea a luat-o razna și pulsul îmi era din ce în ce mai mare, pe măsură ce mă apropiam de birou. Tentația de a mă întoarce era foarte puternică, dar am reușit să-mi conving trupul să înainteze până în fața biroului. Acolo, surpriză! Doamna director nu își mai amintea de mine, iar eu nu-mi făcusem nicio schimbare de look, în cazul în care v-a trecut asta prin minte. Nu. Femeia aceea, a cărei voce mă urmărise destul de mult timp și de care îmi era teamă să mă apropii, uitase că exist, uitase cum arăt, uitase că am existat vreodată.

Acum, dacă e să rescriu această întâmplare, o voi face în felul următor:

 Într-o zi, viața mi-a oferit oportunitatea de a învăța câteva lecții prețioase importante pentru mine, ca om, dar și ca profesor. Acum mai mulți ani, în a doua săptămână de muncă din viața mea, am făcut o greșeală. Greșelile sunt omenești și normale și, din fericire, greșeala mea nu a avut consecințe grave asupra altor oameni, ci doar m-a ajutat să devin un om și un profesor mai bun. Mai exact, am acceptat să nu fac ultima oră cu elevii, bazându-mă strict pe cuvântul unui alt profesor, fără să mă asigur înainte că a fost anunțată și doamna director și fără să mă asigur că sunt în siguranță copiii. Am înțeles și acceptat că am făcut o greșeală, chiar dacă nu am fost de accord cu reacția pe care greșeala mea a generat-o.  Apoi, am făcut o a doua greșeală, lăsându-mă afectată prea tare de această întâmplare, motiv pentru care mi s-a oferit oportunitatea de a învăța și mai multe lucruri, pe care le voi împărtăși mai jos:

  • Ceea ce pentru noi are o încărcătură emoțională uriașă, pentru alții poate să nu însemne nimic. E mai mult decât evident că, în cazul de mai sus, doamna director a uitat în secunda doi ce se întâmplase, dar eu nu mi-am dat seama atunci. Asta m-a făcut să mă gândesc la faptul că e posibil să fii avut multe alte astfel de experiențe în viață. Chiar am descoperit câteva și, apoi, am devenit mai vigilentă și am început să nu mai iau lucrurile atât de personal.
  • Uneori, experiențe întregi, profunde și complexe, pot să fie doar despre noi înșine. În povestea mea, femeia aceea nu avusese și nici nu avea ea vreo putere reală asupra mea. Avea însă puterea cu care o investisem eu, în mintea mea.
  • În general, comportamentul oamenilor spune ceva despre ei și nu despre cei cu care interacționează. În cazul de mai sus, comportamentul doamnei director trăda lipsă de profesionalism. Nu așa te comporți cu un angajat și, mai ales ,cu un începător. Nu condamni înainte să aflii toate faptele și nu sancționezi înainte, sau fără să-l și înveți ceva bun pe acel om. Întâmplarea arată cât de nepregătită era ea ca manager și nu cât de nepregătită eram meu ca profesoară.
  • Putem învăța o lecție chiar și când profesorul nu știe să o predea într-un mod frumos și este benefic pentru noi să ne acceptăm și recunoaștem greșelile. În povestea mea, faptul că doamna director nu a știut să se poarte frumos, nu schimbă faptul că eu chiar greșisem și dânsa avea dreptate în ideea de bază. Pentru cine nu știe, tot ce se întâmplă cu elevii în timpul unei ore este strict responsabilitatea profesorului, exceptând situația în care o persoană cu o autoritate mai mare decide altfel. Dirigintele clasei îmi era egal, nu superior, și indiferent de motivele care se aflau în spatele cererii lui, el nu avea autoritatea necesară pentru a face asta și amândoi aveam nevoie de aprobarea unui superior. Faptul că eu am presupus că totul e în regulă doar pentru că el era profesor de mai mult timp ca mine, putea să mă coste grav. În caz că se întâmpla ceva cu vreunul dintre elevi, singura responsabilă eram eu.Din acel moment niciun elev nu a mai plecat niciodată de la ora mea, fără să mă fi asigurat înainte că totul e 100% în regulă.
  • De la cei care nu sunt profesori buni putem învăța ce consecințe are comportamentul lor și putem deveni noi, mai buni. În acest caz, eu am învățat cum să nu mă port cu elevii mei și am căutat metode prin care să le arăt unde greșesc și cum să facă mai bine, fără să le vorbesc urît și fără îi sperii. Plus că mereu m-am străduit să le explic cât mai clar regulile, încă de la început, fără să pornesc de la ideea că le știu deja.
  • Faptul că o persoană e mai mare, sau lucrează de mai mult timp într-un domeniu, nu o face neapărat mai bună, sau mai responsabilă.  Eu am presupus că profesorul de religie știe mai multe decât mine și e corect, doar pentru că lucra de mai mult timp într-o școală. Aceasta este o modalitate superficială de a evalua oamenii; între timp am învățat să evaluez mai profund și corect situațiile de acest gen.
  • Nu e nimic special la mine, care să mă facă să rămân în memoria oamenilor, a tuturor oamenilor, indiferent de preocupările și valorile acestora, pentru că oamenii sunt, pur și simplu, diferiți.
  • Uneori, oamenii de lângă noi ne văd prin ochii noștri. Dacă noi simțim despre noi că suntem prea nesemnificativi ca să fim văzuți, cel mai probabil nu vom fi văzuți și nimeni nu-și va aminti de noi.

Concluzii

Uneori e nevoie să trăiești propriile tale experiențe negative ca să înveți ceva din asta. Uneori e nevoie să doară și doar faptul că îi auzi pe alții povestind diverse lecții de viață poate să nu fie suficient. Uneori e nevoie să trăiești propria ta lecție și e ok să fie astfel, deorece există un moment potrivit pentru toate.

Totuși, uneori se poate și să fii cu un pas înaintea vieții. Poți aștepta ca viața să-și urmeze cursul său normal, să te dezvolți în același timp cu ea, consumând doar ce îți oferă ea, lăsând-o să te surprindă mereu și lăsându-te să cazi, pentru a învăța să te ridici. Sau, uneori, poți să alegi tu direcția, tipul, sau intensitatea loviturii, mergând cât se poate de des pe calea dezvoltării personale; o dezvoltare ghidată, în care nu aștepți lecțiile pe care ți le oferă viața, ci le cauți tu.  Asta se poate face într-o mulțime de feluri, inclusiv cititind cărți cum este cea despre care vorbesc mai sus. Totuși, cea mai eficientă și profundă metodă rămâne aceea în care alegi să trăiești; să experimentezi pe propria piele cât mai multe și mai diverse lucruri. Pentru asta, furnizorul tău de experiențe a pregătit mai multe variante în care visurile pe care le-ai avut, sau pe care urmează să le ai și de care n-ai aflat încă, pot prinde viață; în care poți juca mai multe roluri și poți fi surprins, sau poți să cazi, într-un mediu sigur în care tu deții controlul, și prin care poți înțelege în profunzime nenumărate lucruri la care, poate, nici nu te-ai fi gândit.

Nu în ultimul rând, repet, desigur, că nu e nimic special la mine și nici la tine, cel sau cea care citești. Pentru că acel special se referă, de fapt, la un fel de egocentrism – nu egoism – , acea capcană în care cădem uneori și care nu este reală. Totuși, în același timp, cu toții suntem speciali și unici și avem datoria față de noi înșine să ne asigurăm că avem aproape și oameni care știu să vadă și să aprecieze specialul nostru. Apoi, din experiențele cu ceilalți să extragem partea bună, să înțelegem și să acceptăm diversitatea și să ne lărgim orizontul. Cercul în care trăim e mic, oriunde am trăi, prin comparație cu restul lumii, dar putem să îl facem mai mare, sau să îi schimbăm forma.  Făcând asta, se schimbă perspectiva asupra vieții și înțelegem mai multe, motiv pentru care este bine să ieșim uneori din zona de comfort, sau să ne așezăm și mai confortabil, ducând experiența la un nivel mai profund – să experimentăm. Vă invit să descoperiți pe site-ul Experiementează.ro  o listă cu experiențe dezvoltare personală și să – vi – le oferiți cadou. Nu așteptați să se ivească de nicăieri ocazia să faceți ce vă doriți, nu așteptați doar acel meniu surprinzător al vieții; nu așteptați o lună, un an, sau mai mulți ani pentru a învăța o lecție și pentru a vă bucura de viață. Faceți asta acum! Călătoriți, învățați să faceți ciocolată, sau să modelați ceramică, faceți scufundări, sau conduceți mașini de curse. Indiferent de ce veți alege, acea experiență vă va ajuta să cunoașteți încă un strop din lume, dar și din voi înșivă.

Vizită la Centrul de Antrenament al Cosmonauților ruși

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sursa foto – Experimenteaza.ro

1 thought on “Nu e nimic special la tine

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close