
Dacă tot am vorbit despre lecții de viață în articolul trecut, mi-am amintit acum că am mai învățat o lecție importantă, în urmă cu câțiva ani. Atunci când vine vorba despre tragedii, sau posibile tragedii, copiii rămân tot copii, ba chiar devin mai copii ca niciodată. De exemplu, bebelușii care se trezeau din două în două ore se vor trezi la fel, sau chiar mai des, iar copilașii mai măricei un pic și foarte energici vor fi la fel, sau mai energici. Acestea fiind spuse, dincolo de principala mare problemă care ține de faptul că unii părinți nu au cu cine să lase copiii care în următoarele zile nu vor mai merge la grădiniță și la școală, rămâne problema umplerii timpului acestor copii. Desigur că putem vorbi, în primul rând, despre conectare și reconectare cu copiii, dar oricât de conectați și răbdători am fi, la un moment dat tot s-ar putea să nu mai știm ce să facem, mai ales dacă dorim să respectăm indicațiile indicațiile autorităților și să stăm cât mai mult acasă și, în același timp, să nu lăsăm copiii să petreacă întreaga zi în fața televizorului.
În aceste condiții, eu recomand să facem provizii, dar nu orice fel de provizii, cu siguranță nu alimentare în cazul de față. De ce provizii? Ca să evităm aglomerația din magazine și să petrecem timp frumos împreună. Ce fel de provizii? Acelea care au puterea să îi țină pe copii ocupați într-un mod plăcut și care, în mod normal, se găsesc în grădinițe. Desigur că e posibil să se găsească și în unele locuințe, dar nu obligatoriu, motiv pentru care m-am gândit să fac o listă.
Așadar, pentru toți copilașii de grădiniță, dar nu numai, care vor sta acasă în următoarele zile eu recomand următoarele provizii:
- Carioci și creioane colorate, cerate, sau normale, în funcție de preferințe;
- Acuarele normale și/ sau prietenoase cu pielea și pensulă normală și/sau tip burete;
- Hârtie albă și colorată;
- Cărți de colorat și/ sau cu activități pentru copii;
- Carton colorat;
- Lipici solid și lipici lichid;
- Foarfecă pentru copii;
- Plastilină clasică, dar nu numai (nouă ne place mult Play Doh);
- Nisip kinetic;
- Elastice pentru bani;
- Figurine din lemn sau ipsos pentru pictat;
- Nasturi, sclipici, pom-pom (bile de pluș) și alte mărunțișuri care ar putea fi folosite la decorat;
- Semințe, sau boabe, tot pentru joacă (fasole, orez, porumb etc.)
- Vată;
- Ochi mobili pentru decorat;
- Scoci;
- Bețișoare de urechi – știu, sună ciudat pentru necunoscători, dar sunt foarte utile în activitățile cu copiii;
- Bețe de înghețată;
- Ață colorată;
- Seturi de curățenie în miniatură/ de jucărie pentru a face curățenie împreună;
- Seturi de gătit (sucitor, tel, forme prăjituri) în miniatură, pentru a petrece timp frumos în bucătărie;
- Cd-uri cu muzică pentru copii, sau un abonament la Youtube fără reclame;
- Jocuri de jucat împreună (Domino, Pengoloo);
- O plantă de îngrijit, pe balcon, sau pe pervaz;
- Spumant pentru baie pentru băi lungi și distractive;
- Foarte multe cărți de citit – găsiți recomandările mele aici;
- Mult studiu pe Pinterest unde veți găsi foarte multe activități pentru copii, cu mențiunea că, în funcție de ce vă doriți, s-ar putea să aveți nevoie si de o imprimantă. 🙂
- O bucață mare dintr-un material impermeabil (eu am o banală mușama) pe care copiii să se desfășoare în voie, pentru părinții care nu doresc să-și vadă casa colorată și plină de lipici și alte minunații.
Sigur mai sunt și altele, dar cam acestea mi-au venit acum în minte; în caz că inspirația nu-mi va da pace, voi mai scrie și alte articole.
De unde le luați? Cărțile le puteți cumpăra din orice librărie, desigur; sunt sigură că încă livreaă rapid. Pentru restul obiectelor, primul site care îmi vine în minte e educlass.ro, unde găsiți o mulțime de jocuri, dar și carioci și culori, alături de alte lucruri interesante. În mod normal au livrare rapidă (a doua zi), nu știu exact cum e în perioada asta, dar puteți încerca. Apoi, pentru Bucureșt rămân ca cele mai bune variante Bringo și Glovo, care deși nu mai livrează cu viteza luminii, încă se descurcă bine de tot. Primii pot face cumpărături din Carrefour, dar au și câteva magazine de jucării, iar ceilalți pot să vă cumpere ce doriți de unde doriți, motiv pentru care vă recomand magazinele Mustash și ProfiArt.
Acestea fiind scrise, vă doresc să petreceți timp frumos împreună cu copiii, pentru că orice situație urâtă are și o parte frumoasă. Da, nu e o vacanță adevărată și e bine să îi învățăm pe copii să fie responsabili, să se spele des și corect pe mâini și, în general, să respecte regulile transmise de autorități. Asta nu înseamnă totuși că trebuie să îi otrăvim cu panica ce i-a cuprins pe prea mulți adulți – frica e bună, repet, ne protejează, dar panica nu – sau cu cine știe ce alte idei. Există viață și după coronavirus, iar situația din acest moment nu trebuie să-i împiedice pe cei mici să fie în continuare copii, să râdă sau să participe la activități frumoase, în familie.