Spuneam, într-un alt articol, că obișnuiam să fac un fel de joc drăguț cu copiii. Pentru că vara trecută ne-a plăcut mult la țară și ne lipsea liniștea de acolo, aici, în București, când veneam acasă după plimbarea de după-amiază, ne opream preț de câteva minute în fața blocului și ascultam. La început nu auzeam nimic deosebit, sau diferit, dar apoi descopeream, în zumzetul orașului, ciripitul păsărilor, sau, seara, cântecul greierilor. Jocul era și mai interesant atunci când fiecare auzeam altceva. Provocarea era să încercăm să auzim toți trei același lucru și nu era ușor. Nu e deloc ușor să distingi un anumit sunet într-un mare zgomot. E însă foarte plăcut și era cu atât mai plăcut, cu cât cei mici, care credeau că greierii trăiesc doar la țară și descopereau că și aici, la noi, sunt foarte multe lucruri minunate. Trebuie doar să știm cum să le ascultăm, sau cum să le vedem.

Scriu asta acum pentru că în ultimul timp am tot citit despre cum natura se trezește la viață; despre cum păsările au început să ciripească acum, când oamenii au tăcut. Nu zic că nu e așa. Cu siguranță au mai mult spațiu dacă oamenii sunt în case, dar ele, păsările erau aici și înainte, doar că noi nu puteam, sau nu știam să le ascultăm și să le vedem. Mi-ar plăcea ca peste câteva luni să ne amintim toți de asta.