Am avut mereu o piele foarte sensibilă. Din prima clipă în care începe sezonul rece, mâinile mele suferă. Dacă nu le dau cu cremă o zi, sau dacă nu le pun mănuși, se usucă și crapă până dă sângele. Reușesc să țin asta sub control folosind cremă cu lanolină peste noapte – e prea unsuroasă ca să o pot folosi ziua – dar când spun sub control, nu vă imaginați că e bine. Se poate însă și mai rău, după cum se va vedea mai jos.

Aceeași reacție o am la săpunul de proastă calitate, sau la prea mult săpun, iar zilele astea am avut parte de foarte mult săpun. Lucrurile au ajuns la un alt nivel, pentru că m-am spălat pe mâini de atât de multe ori, că am senzația că după ce trece treaba asta, mâinile mele nu vor mai fi niciodată la fel. Mai întâi s-au înroșit. Apoi s-au crăpat și usturau îngrozitor. Apoi toată pielea s-a întărit, nu doar crăpăturile, și culoarea s-a schimbat. Zici că sunt arsă, când mă privești și chiar pare a fi posibil să rămân cu semne. Dar macar nu mai ustură atât de tare, deși tot dureros e. Totuși, corpul se adaptează chiar și la cele mai vitrege condiții, din câte văd.

Nu sunt exagerată. Nu mă spăl toată ziua pe mâini de teama coronavirusului, iar dezinfectant pentru mâini nu folosesc deloc. Stau în casă. Nu pot spune nici că mă spăl normal – deși ar fi suficient. Insist mai mult decât de obicei, e drept, dar problema nu a fost doar asta, pentru că noi am avut, și pare că încă mai avem, un virus, sau o bacterie – n-am idee ce exact, pentru că în perioada asta nu putem beneficia de servicii medicale normale – în casă. Primul bolnav a fost băiețelul și, prin urmare, am făcut tot ce era omenește posibil ca să nu ne infectăm toți, adică am spălat tot din casă și ne-am spălat și pe noi de nenumărate ori. N-am reușit să împiedic transmiterea. M-am ales doar cu mâinile rănite și cu un sentiment de neputință.

Acum, după toată nebunia asta, spălatul normal întreține suferința mâinilor. Spălatul normal, care include și spălarea obiectelor, sau alimentelor care vin de afară, întreține suferința mainilor care ar avea nevoie de o pauză mai lungă pentru a se vindeca.

Am obosit. Aseară am făcut o comandă și n-am mai avut putere să desfac sacoșa și să spăl ce ceea înăuntru. Zace pe balcon. Încă zace, deși e mâncare în ea. Fără drojdie însă, dar asta nu e neapărat o problemă. Cum spuneam, într-un alt articol, eu încă am drojdie. Totuși, comand mereu. În orice comandă pe care o fac, adaug și un plic de drojdie. Pentru că în momentul ăsta drojdia îmi pare cam cum era crenguța cu frunze verzi adusă de porumbel. Cred că atunci când curierul se va întoarce cu măcar un plic de drojdie, voi știi că e mai bine. Voi știi că e mai bine, atunci când voi primi drojdie și atunci când mi se vor vindeca mâinile. Până atunci, oscilez între extreme. O zi bună e urmată de una urâtă, dar măcar a fost o zi bună. 🙂