Despre victimele colaterale ale Coronavirusului și cum le putem proteja

Un renumit medic pediatru scria ieri că noul coronavirus nu a luat dreptul altor microbi de a îmbolnăvi un copil mic. Tot dânsul amintea de un copil care a murit zilele acestea, nu din cauză că ar fi avut COVID, ci datorită unei boli tratabile, dar care nu a putut fi ținută sub control acasă.

Inima mi-a stat în loc, atunci când am citit. Mi-am amintit de mine, cum am pus de câteva ori mâna pe telefon, hotărâtă să sun la 112. L-am lăsat apoi. Îmi era frică. Îmi era teribil de frică de faptul că am putea ajunge în spital și acolo ar putea să fie și mai rău. Dar îmi era la fel de frică atunci când îmi priveam copilul care nu se ridica din pat. Aproape trei zile a zăcut. Aproape trei zile s-a hrănit doar cu apă și ceai pe care i le dădeam cu lingurița, pe ceas. Am avut oameni minunați alături. Oameni în care am încredere, dar, atât ei, cât și eu, știam că  consult prin telefon are multe limite. Am fost puternică, dar am avut multe momente de ezitare. Când soțul meu îmi spunea că nu e bine copilul și că îi e frică, îi repetam, ca pe o poezie, tot ce mi se spusese la telefon. E normal, îi spuneam. O să fie bine, dar pașii sunt mici. Uite, azi a fost mai bine ca ieri. În dimineața asta a vărsat doar o dată. Aseară a vărsat de patru ori. E mai bine azi. Chiar dacă progresul e mic, e mai bine. Și nu spun eu doar. Sunt trei medici. Trei medici spun că e normal. Îi spuneam toate acestea, dar în timp ce vorbeam, mă gândeam la cu totul altceva. În minte mi se derula, fără oprire, o întrebare – Dacă mă înșel? Dacă mă înșel și nu e bine? Dacă greșesc, alegând să nu merg la spital? La spital ar trebui să fiți în situația asta, îmi spunea prietena mea, unul dintre cei trei medici. Dar nu acum! Astfel că respiram adânc și mă bucuram de fiecare pas mic. S-a ridicat în picioare. A mers de mână, din sufragerie până în dormitor. Da, a vărsat din nou, dar a mers. A stat în fund, în pat. A mânca, o grisină. Una singură, dar tot e mai bine decât nimic.

Băiețelul meu și-a revenit. Un alt băiețel nu și-a revenit. De fapt, nu doar un alt băiețel, pentru că mai sunt și alți oameni care sunt, să zicem, victime colaterale în lupta aceasta dintre Coronavirus și Omenire. Noul coronavirus nu a luat puterea altor microbi și nu doar microbi, de a face rău copiilor și adulților, sau de a îi omorî, aș spune eu. Ba mai mult, cred că această putere a crescut. Coronavirusul nu atacă pe un singur plan, direct, provocând durere sau moarte celor pe care reușește să îi infecteze. El omoară, indirect, oameni care ar putea fi salvați, dar pentru care spitalele nu mai au resurse. În acest moment, în spital ajung doar urgențele, iar urgență înseamnă să fii aproape de moarte. Dar cum știi tu, un om simplu, dacă moartea îți bate, cu adevărat, la ușă, sau nu?

Cred tare că lupta împotriva acestui virus este foarte importantă. La fel de tare cred că dacă sprijinim oamenii care sunt afectați indirect, tot împotriva virusului luptăm și mă bucur mult atunci când observ cum atât de mulți oameni se implică cu tot ce au ei în această luptă. Spre exemplu, Autonom pune la dispoziție pentru închiriere gratuită (timp de trei luni, cu posibilitate de prelungire) mașini din flota din toată țara, pentru acele ONG-uri și fundații care au nevoie de mobilitate în misiunea lor, în lupta împotriva Coronavirusului. De asemenea, au luat toate măsurile de prevenire a răspândirii virusului. Atât mașinile, cât și cheile și documentele mașinii sunt dezinfectate riguros după preluarea de la un client și înainte de a fi predate unui alt client. Găsiți aici orașele în care sunt prezenți și îi puteți contacta la help@autonom.ro, sau la numărul de telefon +40 747 277 610.

În ceea ce privește situația expusă de mine mai sus, nu știu exact cum pot fi sprijiniți concret, cei bolnavi. Nu știu exact cum se descurcă toți medicii de familie cu situația asta nebună. Cunosc doar doi. Nu pot generaliza, dar pot spune că celor pe care îi cunosc eu nu le e bine. Știu însă că nu mai vreau să moară oameni, altfel decât de moarte bună. Asta înseamnă să ne asigurăm că și cei care nu sunt bolnavi de COVID, dar sunt bolnavi de altceva, vor trăi, chiar dacă au ghinionul – care nu e chiar ghinion, ci pur și simplu ceva normal – de a se îmbolnăvi în vremea asta. Apoi, după ce ne asigurăm că vor trăi, să încercăm și să le facem durerea suportabilă. Un prim pas pare a fi fost făcut de către cei care asigură consultații online, dar să nu uităm că mulți nu au acces la așa ceva. În acest sens, am descoperit chiar azi o inițiativă care vine în sprijinul bătrânilor care au nevoie de medicamente. Un fel de colaborare directă între medicul de familie și farmacie, în care primul trimite rețeta cu medicamente direct farmaciei, iar un curier preia aceste medicamente și le duce direct bolnavului, fără a mai fi necesar ca acesta să se deplaseze, sau să nu beneficieze de medicamente. E la nivel incipient. Nu știu în ce măsură poate fi aplicată până la capăt, sau extinsă. Experiența mea îmi spune că e greu și asta în condițiile în care, atunci când a fost copilul meu bolnav, eu am putut comunica cu medicii pe whatsapp pe tot parcursul zilei și am putut întreba orice, fiind și prietena cu unul dintre ei. Dar e extrem de greu să îngrijești un bolnav prin telefon, mai ales dacă e un copil. E greu, dar nu imposibil și chiar dacă inițiativa despre care am scris și care se desfășoară cu ajutorul celor de la Cumpărături la ușa ta ia în calcul doar bătrânii, tot e un exemplu bun. Cert e că, în vremea asta, eu aș da un premiu celor care reușesc să găsească o soluție pentru copiii și adulții care nu sunt bolnavi de COVID, dar sunt bolnavi.

La final, aș vrea să amintesc și de alte victime colaterale, care nu sunt bolnave, sau nu așa cum am defini boala, în mod clasic. Împreună cu prietena mea, medic pediatru, despre care am amintit mai sus, am înființat, în urmă cu mai mult timp, o platformă online care are ca obiectiv sprijinirea, prin informare, a victimelor abuzului sexual infantil. Nu ne-am dezvoltat foarte tare, pentru că niciuna dintre noi nu are foarte multe resurse și vorbesc inclusiv despre timp. Totuși, în această primăvară doream să ne transformăm cu adevărat într-un ONG. Nu se va mai întâmpla asta, acum, dar faptul că am atât de multe cunoștințe în acest domeniu, mă face să nu-mi pot lua gândul de la acei copiii – dar și adulți – care trăiau în întuneric cu mult timp înainte să apară coronavirusul și care, dintr-o dată, s-au trezit într-un întuneric și mai negru. La fel, nu cunosc foarte multe inițiative, dar cred că proiecte ale unor organizații cum sunt Salvați Copiii și A.L.E.G. merită și ele o atenție sporită în această perioadă. Cum spuneam mai sus, lupta din prima linie este cea mai importantă, dar să nu uităm de cei care suferă în celelalte planuri. Să nu uităm de toți ceilalți oameni care sunt bolanvi, sau suferinzi în multe alte feluri; oameni care nu au COVID, dar cărora coronavirusul le face durerea și mai mare, iar pe unii chiar îi omoară, fără să îi fii atins vreodată, direct.

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, o competiție care s-a adaptat și ea la vremurile pe care le trăim.

Sursa foto – autonom.ro + pagina Facebook A.L.E.G.

1 thought on “Despre victimele colaterale ale Coronavirusului și cum le putem proteja

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close