Oamenii sunt uimitori

Fotografie de Mariana Blue pe Pexels.com

Citesc o carte (pentru oameni mari, de data aceasta) despre care îmi propun să scriu mai multe atunci când o voi termina. Mi-a oferit multe revelații și perspective interesante și e genul acela de carte pe care pur și simplu îmi doresc să o am în casă, chiar și după ce am terminat de citit. O citesc online, dar la următoarea comandă de cărți o voi adauga și pe ea în coș.

Cititul online are și el avantajul lui. Mi-am umplut telefonul de printscreen-uri cu pasaje pe care vreau să le recitesc, să le învăț mai bine, să învăț mai bine din ele. Aseară, însă, am avut o revelație care nu-i scrisă negru pe alb, în carte.

Cartea e scrisă de un terapeut și este despre un terapeut și pacienții sai. Mulți oameni ne sunt prezentați în această carte, sau, mai bine zis, mai multe tipuri de oameni. Pentru că deși n-ai avea cum să cuprinzi într-o carte nenumăratele feluri în care sunt oamenii, îmi pare că autoarea a ales câte un model reprezentativ pentru anumite categorii.

Am citit cartea pur și simplu, fără să fac prea multe interpretări, posibil și pentru că o citesc în engleză și nu-s obișnuită să citesc în engleză. Toate personajele mi-au fost simpatice, le-am înțeles pe toate, le-am apreciat și chiar admirat, ceea ce, îmi dau seama acum, e cel puțin ciudat. Eu sunt, în general, foarte tolerantă, dar asta nu înseamnă că-s de acord cu toți oamenii, sau că nu gândesc urât despre nimeni. Din contră, aș spune, dar mă străduiesc să nu rănesc prea tare oamenii din jurul meu – nici asta nu îmi iese mereu.

Apoi, autoarea a prezentat o parte foarte urâtă din viața unui personaj. Ceva pentru care am zero toleranță. În acel moment mi-am dat seama că nu e prima dată când făcea asta. Cartea nu-i vreo expoziție de fapte bune. Fiecare dintre protagoniști a făcut ceva de care nu e mândru, dar asta nu m-a împiedicat să-l plac în continuare. Nici macar nu m-am gândit la asta – posibil și pentru că o parte importantă din creierul meu se concentrează strict pe cititul în altă limbă . Totul până când, față în față cu fapta urâtă de mai sus, autoarea s-a întrebat pe ea însăși dacă ar putea ierta așa ceva. M-am oprit și m-am întrebat și eu același lucru. Tot în acea clipă, am realizat că oamenii din carte nu sunt simple personaje. Sunt oameni reali, oameni care ne înconjoară. Suntem chiar noi. Mi-am dat seama că dacă aș fi cunoscut acel personaj doar prin prisma faptei urâte pe care o comisese, aș fi fost foarte puțin tolerantă, dar acum, după ce preț de aproape 400 de pagini o văzusem în multe alte ipostaze, nu puteam să nu fiu blandă cu ea; nu puteam să nu o înțeleg. Mi-am dat seama că fiecare personaj are partea lui întunecată, dar e doar o parte. Noi, oamenii, nu suntem doar buni, sau doar răi. De fapt, nici nu cred că e corect să ne exprimăm despre noi în felul acesta. Suntem însă uimitori, iar viețile noastre sunt foarte complexe. Mereu am fost interesată, sau, mai bine spus, pasionată de oameni, dar uneori m-am lovit de gândul acela care spune că n-ar trebui să îți pierzi vremea cu anumiți oameni. Doar că nu e o pierdere de vreme. Fiecare om e ca o carte, doar că una care nu a fost scrisă încă pe foaie și hârtie. Fiecare poveste de viață e interesantă și uimitoare, dacă ne lăsăm să o ascultăm și dacă ne detașăm un pic și orice poveste poate fi privită din cel puțin două perspective. Sunt sigură că dacă aș fi citit despre fapta urâtă de mai sus din perspectiva celor care au suferit, aș fi simțit diferit și ar fi fost în regulă. Important nu e să nu simțim, sau să simțim într-un fel sau altul, ci să ne amintim să privim și din cealaltă parte, sau din celelalte părți. Vom descoperi lucruri noi și interesante.

Pe același principiu, citeam zilele trecute un articol în Libertatea. Era prezentată acolo viața unui criminal. Nu cred că scopul era, neapărat, să empatizăm cu criminalul, cât să se tragă un semnal de alarmă asupra faptului că toți oamenii răi au fost, cândva, copii și ar fi bine să avem grijă de copiii noștri și, atunci când spun copiii noștri nu mă refer doar la cei pe care i-am născut, ci în general, la copiii oamenilor. Nu știu câți oameni au citit articolul, sau câți dintre cei care l-au citit s-au lăsat să-l simtă. E dificil să simți compasiune față de un om care a rănit atât de tare pe alții. Dar dacă scoți faptele rele din peisaj și îl prezinți doar prin prisma suferinței lui interioare, cum a făcut autoarea cărții de mai sus? După ce i-ai cunoscut toată durerea și frământările, s-ar putea să fii un pic mai tolerant apoi, când afli că a făcut și rău în viața lui, și tind să cred că e ceva natural în asta, dar n-am înțeles încă bine de ce mulți refuzăm să vedem și altă perspectivă. În filme, de exemplu, mulți empatizăm cu personajul negativ, dar asta nu ne face să ne simțim inconfortabil. Probabil pentru că sunt doar filme, dar să nu uităm că filmele sunt și ele inspirate din viața reală. În viața reală ne e greu să acceptăm că oamenii nu-s doar răi, sau nu-s doar buni. Cu cât lucrurile devin mai personale, cu cât oamenii ne sunt mai apropiați, cu atât mai puțin toleranți suntem, atunci când ne rănesc. Poate pentru că suntem concentrați pe a privi lucrurile doar din punctul nostru de vedere, pe a citi doar propria noastră poveste.

Mă voi opri aici pentru că deja îmi pare că duc articolul în altă direcție. Ce voiam să spun e că eu cred că e ceva extraordinar să ne lăsăm să cunoaștem oamenii pentru că oamenii sunt uimitori, iar poveștile lor sunt foarte prețioase, chiar și când nu sunt frumoase. Poveștile tuturor oamenilor. Cum am mai spus cândva, fiecare dintre noi are una demnă de un film, doar că nu toți avem parte și de un regizor care să facă filmul, sau de un scriitor care să scrie cartea.

Cât despre cartea de care vorbeam, aceasta este Maybe you should talk to someone și este scrisă de Lori Gottlieb. Se găsește și în română, în mai toate librăriile mari. Eu, așa cum spuneam, o consider atât de prețioasă că mi-am propus să o cumpăr, chiar și dacă aproape am terminat-o de citit, online. Cât despre autoare, o bucățică interesantă din viziunea ei puteți vedea mai jos:

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close