Ziua în care i-am citit copilului meu una dintre cărțile mele preferate

Am spus în repetate rânduri că îmi place să citesc, dar și că nu citesc atât de mult cât mi-aș dori. Uneori nu citesc deloc și când spun deloc, mă refer la cărți pentru oameni mari. Citesc zilnic cărți pentru copii mici, adică cu multe poze și cuvinte puține.

Nu mai știu dacă am spus că îmi plac mult cărțile lui Jules Verne. Sunt acele cărți spre care mă îndrept de fiecare dată când vreau să depășesc orice graniță a imaginației, sau când sunt tristă și am nevoie de o pauză – o pauză de orice. Poveștile lui Jules Verne au, pentru mine, fix efectul pe care îl are o vacanță. Acest om reușește atât de bine să te poarte în locuri absolut minunate, că simți cu adevărat că ești acolo și uiți de orice ai trăi în prezent.

Simțind asta, nu-i de mirare că am comandat o carte puțin cam grea pentru băiețelul meu – de fetița mică nici nu mai vorbesc pentru că ea e cu adevărat mică pentru o astfel de carte – și foarte greu m-am abținut să nu comand toată colecția. Am zis însă că nu-i ok să-mi iau avânt chiar așa tare. Am deja câteva cărți pe care le-am cumpărat din prea mult entuziasm doar pentru a descoperi apoi că încă nu le pot citi copiilor. N-avea sens să-mi măresc colecția. Am luat doar una, să văd cum e. Am cumparat o carte a lui Jules Verne repovestită pentru copii mai mici – dar nu chiar mici de tot.

E drept că nu am ezitat doar pentru că era posibil să fie prea grea ci și pentru că, în general, nu prea îmi plac cărțile repovestite. Mi se pare că se pierde mult din farmecul lor și, adesea, cel care repovestește adaugă o notă prea personală noii povești, care o îndepărtează mult de operă originală. Până la un punct e normal. Chiar și „simpla” – cu ghilimele pentru că nu e simplă deloc – traducere a unei cărți schimbă, cumva, conținutul ei. Am aflat asta în urmă cu mulți ani, când eram mult mai tânără și am lucrat pentru o foarte scurtă perioadă de timp ca librar într-o minunată librărie. Mi-a plăcut mult perioada aceea,nu doar din cauză că eram, practic, înconjurată de cărți, ci și pentru că aveam parte de multe discuții interesante cu clienții mei. Într-o astfel de discuție, cu un domn foarte drăguț, am menționat că am încercat să citesc Faust și n-am reușit. Dânsul mi-a sugerat atunci să o caut tradusă de altcineva iar acela a fost momentul în care am înțeles cât de important este traducătorul și de ce aceeași carte, în același format clasic e mai scumpă la o editură și mai ieftină la alta. Astfel că înțeleg cât e de normal ca o carte să se schimbe atunci când e tradusă sau repovestită. Dar dacă se schimbă prea mult nu mi se pare chiar ok.

Revenind la Jules Verne, am reușit să citesc cartea împreună cu băiețelul, iar el a fost foarte încântat. Presupun că au contat foarte mult ilustrațiile cu animale preistorice de care e fascinat. Cu excepția primului capitol care a fost puțin mai greu și unde am mai schimbat eu cuvinte, am citit normal, iar el a fost prins de poveste. De fiecare dată mai cerea încă un capitol și încă unul. Îmi amintea de mine în vremea când mă prindea dimineața cu câte o carte pe care nu o puteam lăsa din mâini. Altfel, nu știu dacă e potrivită pentru toți copiii de cinci ani, dar e posibil să fie, dacă au răbdare și le place cititul. Îmi pare chiar o carte care poate deschide apetitul pentru citit, nu neapărat copiilor mici, ci celor puțin mai mari, care deja știu să citească.

Mi-a plăcut și mie cartea. Aș alege în orice moment originalul și, apropo de asta, mi s-a părut interesant cum prima reacție a băiețelului, atunci când am ajuns la final, a fost să îmi spună că s-a terminat prea repede și încă nu au descoperit tot. Deci a simțit și el ceva; a simțit că nu e aceea toată povestea. Asta nu schimbă faptul că vorbim despre o carte deosebită îmbogățită cu minunate ilustrații. În același timp, momentele acestea în care am putut citi alături de băiețelul meu o carte scrisă de un autor care îmi e tare drag, sunt, la rândul lor, neprețuite și ele n-ar fi fost deloc dacă cineva nu s-ar gândit să facă să apară aceste cărți. Astfel că le recomand cu mare drag și sigur îmi voi completa și eu colecția în curând.

Cărțile au apărut la Editura DPH și sunt, din câte am văzut, trei. Noi am citit O Călătorie spre Centrul Pământului. Cred ca urmeaza 20 000 de leghe sub mări. Interesant mi se pare și că ele ar pot fi legate de alte două cărți minunate din care copiii pot învăța multe informații prețioase. Aventurile deja citite au mărit curiozitatea băiețelului cu privire la ce se află înăuntrul pământului, fapt care mi-a a fi o bună oportunitate pentru a îi prezenta cartea Pas cu pas spre adâncimi. Nu e o carte ieftină aceasta din urmă – eu am cumpărat-o cand era la promoție – dar e, cu siguranță, o carte deosebită, atât prin informație, cât și prin felul în care e concepută, alături de calitatea materialelor folosite, iar copiii au fost, pur și simplu, fascinați. O recomand, deci, și pe aceasta. Nu am apucat să îi fac eu poze pentru că a rămas „sechestrată” în camera băiețelului, dar o puteți vedea aici.