Pare că lumea s-a împărțit din nou. Acum sunt cei care respecta regulile și, printre altele, poartă mască, și cei care nu fac asta. Sau, altfel spus, cei care cred în COVID și cei care nu cred, ca și cum această boală ar fi ceva în care să crezi. Dar, desigur, nu e nimic nou în ce scriu aici. Multe alte articole încep într-un mod asemănător cu acesta. Doar eu nu am mai scris de ceva timp pe blog. Altfel, toate sunt vechi. Să dezbatem, deci, lucruri vechi.

Cred că e deja clar pentru cei care citesc acest blog că eu nu contest existența virusului și că respect regulile, poate chiar cu exces de zel. Situația asta m-a speriat încă de la început și frica n-a trecut nici acum. Nici n-ar fi normal să treacă, având în vedere că lucrurile sunt chiar mai neagre acum – numărul cazurilor crește, la fel și numărul morților. Totuși, nu mai e chiar ca la început pentru că noi, oamenii, ne putem adapta la cele mai surprinzătoare situații.

Asta nu înseamnă că n-am obosit. Am obosit destul de tare și simțeam nevoia de o pauză. Am plecat, așadar, într-un fel de vacanță într-un loc în care virusul nu există. Preț de câteva zile, copiii mei s-au jucat liberi și liniștiți, măștile și dezinfectantul au fost lăsate deoparte și, mai ales, cuvântul care începe cu „C” s-a auzit puțin sau deloc. Cum așa? Foarte simplu și, în același timp, complicat pentru că dacă ești un om normal și nu ai, cumva, vreo insulă pustie, un asemenea loc nu există cu adevărat. Nu, din pacate nu există un loc în care putem să spunem cu certitudine că nu există niciun risc de infectare. Putem, însă, să ne mințim frumos și fix asta am făcut noi. Am analizat cu atenție riscurile și după ce am decis că ni le putem asuma, am hotărât ca,dacă tot riscăm, macar să ne și simțim bine. Așadar, i-am spus la revedere Coronavirusului și am pornit spre casa părinților mei, aflată la țară, într-o zonă destul de izolată. Ne-am echipat, desigur, corespunzător, cu costume de baie și piscine gonflabile, dar și cu hărți pentru căutări de comori în aer liber, în pământ adevărat. Am respirat adânc aerul curat și proaspăt, am stat mai mult afară decât în casă și ne-am bălăcit și ne-am jucat, gândindu-ne foarte puțin la pandemie.

Surprinzător a fost, însă, faptul că am continuat să respectăm regulile, doar că fară niciun fel de stres și presiune. Nu am numărat în timp ce ne spălam pe mâini, dar sigur ne-am spălat mai mult de 20 de secunde și pe toate părțile. Nu am mâncat nimic fără să ne fi spălat pe mâini și nu ne-am atins fața cu mâinile murdare. Nu, nu din frică de Coronavirus, ci așa, pur și simplu, pentru că așa facem noi. Așa am făcut mereu. Pare ceva minor dar eu efectiv am uitat. Nu știu exact cum, dar am uitat că eu eram acea mamă care și-a lăsat copiii să se joace peste tot și să pună mâinile pe aproape orice, chiar și dacă era ceva murdar și, uneori, sub privirile stupefiate ale unor mămici din parc. Singura regulă pe care am avut-o mereu a fost aceea că e important să nu ne atingem fața cu mâinile murdare și să ne spălăm bine apoi și, desigur, înainte de masă. Am făcut asta de la început, cu mult timp înainte să apară vreun coronavirus nou și am continuat să facem asta chiar și în aceste zile în care ne-am „relaxat”. Doar că mintea omului e tare complicată. Chiar și ceva banal cum e spălatul pe mâini poate deveni o corvoadă dacă îți spune cineva că trebuie să îl faci și chiar într-un anumit fel. Apropo de asta, m-a amuzat cum unii dintre cei care au ales să fie „rebeli” se laudă cu faptul că ei se spală pe mâini „normal” și nu așa cum li se spune la televizor. Eu nu știu exact ce înseamnă acest „normal” dar știu sigur că spălarea mâinilor în felul în care e prezentată de când a început pandemia nu s-a inventat acum. Tot așa era și înainte, doar că mulți nu știau și nici acum nu știu, iar alții nu conștientizau.

Revenind la vacanța mea liberă de virus, un alt aspect important e acela că n-am mai citit așa de des știrile. Chiar în urmă cu câteva zile fusesem sfătuită să-mi limitez accesul la informațiile despre pandemie. Nu am respectat neapărat sfatul, dar, cumva, lucrurile s-au aliniat în așa fel încât chiar n-am mai citit, pentru că într-un astfel de mediu, ecranul telefonului plin cu știri tragice prezintă puțin spre deloc interes. În mod aproape incredibil, tensiunea legată de pandemie s-a diminuat enorm, fapt care m-a dus cu gândul la o idee. Poate că nu trebuie neapărat să plecăm în vacanță ca să ne relaxăm – pe lângă faptul că nici nu e posibil – și sigur nu-i nevoie să încalcăm regulile ca să ne simțim liberi, pentru că cele mai multe dintre ele sunt de bun simț și erau și înainte. Nu sunt în măsură să fac eu vreo analiză, dar sunt sigură că acest virus nou nu e nici singurul, nici cel mai puternic și mai știu și că,înainte să apară el, nu mă spălăm pe mâini din frică, ci pentru că îmi doream să rămân sănătoasă. Plus, desigur, faptul că mi se părea de-a dreptul dezgustător să mănânc cu mâinile murdare, chiar și dacă murdăria aia nu se vedea, cum se întâmplă, de exemplu, după ce cobori dintr-un autobuz, iar mâinile nu-s acoperite cu straturi de noroi, ci cu straturi invizibile de microbi. Gandindu-mă la asta, parcă îmi pare că prea multe a revendicat coronavirusul acesta și parcă prea multă importanță îi dăm pretinzând că facem din cauza lui lucruri care sunt normale și ar trebui făcute oricând.

Prin urmare, m-am hotărât să creez la mine acasă o zonă liberă de virus pe care, atât cât se poate, să o extind și în exterior. Da, desigur că vorbesc de o zonă curată, dar nu acesta e aspectul cel mai important, pentru că era curată și înainte. Cand spun o zonă liberă de virus mă refer nu doar – sau nu neapărat – la a nu lăsa virusul să intre în casă pe calea aerului, sau prin mâini și pantofi murdari, ci la a nu-l lăsa să intre pe nicio cale. Cum? Pentru început, urmând trei direcții foarte simple:

– Limitarea accesului la informația despre pandemie – voi citi o singură dată pe zi despre virus și voi face asta într-o singură zonă din casă. În restul casei informațiile despre virus n-au voie, doar o singură zonă poate fi „contaminată” virtual. 🙂

– Voi reda normalului ce-i al normalului. De azi nu mă mai spăl pe mâini pentru că mi-e teamă de virus ci pentru că spălatul pe mâini e normal și mă ajută să rămân sănătoasă. Făceam asta și înainte. Voi continua să o fac și acum, fix la fel și nu din cauza virusului. La fel voi proceda și cu alte lucruri asemenea.

– Voi conștientiza mai des și mai bine acele momente care erau la fel și înainte de pandemie și mă voi bucura de ele la fel ca înainte. Da, nu mai petrecem la fel de mult timp afară și da, vacanțele au fost ușor diferite și mai scurte anul acesta, dar, până la urmă, e vorba doar de două săptămâni de vacanță. Niciodata n-am avut mai mult. Plus că, în fiecare seară suntem tot noi, împreună, în pat, citind povestea și apoi discutând vrute și nevrute. La fel și dimineața, la fel și la prânz și în multe alte momente.

Ce vreau să spun în acest articol e că deși viața noastră, a tuturor, s-a schimbat enorm, a rămas și la fel, din multe puncte de vedere. S-a schimbat însă perspectiva din care privim ceea ce înainte era normal și asta nu-i neapărat bine. Da, sunt și lucruri diferite, cum ar fi masca, dar nu cred că să fim liberi înseamnă să nu o purtăm pe aceasta. Ar fi minunat să fie atât de simplu, dar nu cred că o bucată de material ne poate subjuga și nici elibera. Cand toate zilele îți sunt pline de știri și ganduri despre Coronavirus, e mai puțin important, din punct de vedere al libertății, daca respecți regulile sau nu. Îmi amintesc acum că am purtat mască, foarte însărcinată fiind, în plin sezon al virozelor de tot felul, atunci când am mers să-mi fac analizele într-un spital în care erau mulți copii bolnavi. Nu m-am simțit deloc lipsită de libertate, din contră. Altfel, când îți irosești toată energia ca să lupți împotriva regulilor generate de pandemie s-ar putea să fii mai puțin liber decât cei care le respectă.

La final aș mai menționa că, deși atât de dezbinați, mie îmi pare că suntem, în continuare, mai uniți ca niciodată. Suntem uniți prin frică. La acest nivel contează mai puțin dacă îți e teamă că ai putea avea COVID cu adevărat, sau dacă îți e teamă că cineva ar dori să te păcălească și să te priveze de libertate sub pretextul că ai avea COVID. La acest nivel e mai puțin important dacă credem sau nu în COVID și e mult mai evident că tuturor ne e frică de ceva. Cum, însă, prea multă frică strică, eu am decis să mă eliberez puțin de a mea. E mai mult normal decât excepțional în ceea ce trăim, chiar dacă excepționalul iese mai tare în evidență.