Schimbarea cere timp

Fotografie de PhotoMIX Company pe Pexels.com

Am fost destul de ocupată în ultimul timp. Nu mi-a lipsit inspirația pentru a scrie,dar, de data aceasta, am ales să nu scriu și să fac altceva. Multe articole n-am scris, dar sigur va veni și vremea lor cândva. Sau poate nu. N-am cum să știu asta. Știu, însă, că sigur nu-mi pare rău. Pentru că încep să învăț și să accept că nici nu le putem avea pe toate cele pe care le dorim și nici nu putem face mereu tot ce ne dorim. Așa cum mai spuneam cândva, un om nu poate cuprinde totul, fără ca asta să însemne că nu-i ok să își dorească și să încerce sau să lupte, atunci când e cazul. Pentru că atunci când te oprești din a îți dori, eu cred că te oprești și din a trăi. Totuși, la unele lupte e bine să știi când să renunți, iar pe altele trebuie să le înțelegi în profunzime pentru a găsi puterea de a le duce în continuare.

Prea multă filosofie, știu. Aș vrea să mă opresc, dar nu înainte de scrie câteva rânduri despre Wangari Maathai, o femeie a cărei poveste m-a impresionat. E prezentată într-o frumoasă carte ca fiind “femeia care a plantat milioane de copaci”, dar și ca femeia care a luptat cu oameni mult mai puternici decât ea într-un fel în care părea că nu va reuși vreodată să învingă. A reușit, aproape la fel cum reușesc și personajele bune din basme, doar că ea a trăit în viața reală și a trăit și după clasicul “final” care spune că “a trăit fericită până la adânci batrâneți”. N-a fost chiar așa în realitate, pentru că viața e viață și e cu de toate, dar asta nu schimbă faptul că a realizat lucruri cu adevărat minunate.

Minunat mi se pare și faptul că povestea ei a ajuns în casă noastră, la fix pentru a mă ajuta pe mine să aprofundez o lecție foarte importantă. Schimbarea cere timp. E nevoie de timp ca să schimbi ceva și e nevoie de timp ca să se vadă. E nevoie de timp și ca să crești, nu doar în sensul de a crește fizic. Un exemplu bun poate fi chiar un copac. Dacă plantăm azi un pom, va trece mult timp până când vom mânca din fructele lui și va trece și mai mult până când ne vom răcori la umbra lui. E greu să ne imaginăm cum va fi în acel moment viitor, pentru că nu-l vedem cum crește. Crește prea încet ca să se vadă și asta poate fi descurajant. Atunci depinde doar de noi ce alegem să facem – să fim supărați pentru că nu vedem cum crește copacul și să-l abandonăm, sau să ne bucurăm de tot ce e în jurul nostru, fără să uităm, desigur, că dacă vom continua să îl îngrijim periodic, nu doar că se va face mare, va fi și frumos.

Să fiți bine, vă doresc, și să vă amintiți mereu că orice pas înainte, fie el cât de mic, contează. 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close