10 reguli pentru a avea haine frumoase și îngrijite chiar și atunci când nu ai timp

Relația mea cu hainele e una destul de complicată. Pentru că nu am prea mult timp, dar și pentru că adesea sunt la nivelul ăla de oboseala în care confund mașina de spălat cu frigiderul sau, mai rău, cu coșul de gunoi, de multe ori se lasă cu victime. Din fericire, nu umane, dar tot te doare sufletul când îți vezi puloverul preferat cu vreo trei mărimi mai mic, sau cea mai iubită bluză a copilului agățată iremediabil în ușa mașinii de spălat. Da, se poate și nu, nu a fost vina mașinii.

Pentru că nu-s atât de bogată încât să consider că hainele sunt de unică folosință, dar și pentru că îmi place, totuși, să arătăm îngrijit, am ajuns la concluzia că mai bine previn, decât să repar și am învațat – destul de usor, spre surprinderea mea – cum să am grijă de hainele mele în așa fel încât nu doar să nu fie distruse, ci și să arate mai bine și să reziste mai mult timp. Prin urmare, răspund provocării Answear.ro, siteul unde găsim haine damă pentru toate gusturile, dar și haine pentru bărbați, încălțăminte și accesorii, și vă prezint mai jos care-s trucurile mele:

1. Citesc cu atenție eticheta.

Fiecare piesă vestimentară are o etichetă pe care vom găsi informații despre materialul din care este confecționată, dar și instrucțiuni de îngrijire. Pe mine m-a uimit faptul că există atât de multe haine care nu ar trebui să fie spălate la mașina de spălat și-am zis din start că n-am cum respecta asta. Partea bună este că foarte multe mașini au programe speciale care se potrivesc chiar și acestor haine, făcându-ne viața mai ușoară, fapt care ne duce la punctul următor.

2. Citesc cu atenție manualul de utilizare a mașinii de spălat rufe.

Mama mea are o mașină de spălat și folosește un singur program. A zis că nu se pricepe și pace, astfel că îl utilizează pe cel mai comun și aia e. Totuși, cu un minim efort, cred că cei mai mulți dintre noi putem învăța care sunt programele mașinii și cum să le folosim corect, în așa fel încât să nu distrugem tesăturile – eventual, putem pune un afiș/poster lângă mașină cu detaliile fiecărui program. Acesta poate fi util și pentru când altcineva, mai puțin experimentat, – spre exemplu, soțul său copiii mai mari – folosește mașina. Cert e că atunci când folosim mașina în mod corect rezultatele sunt excepționale și vă spune asta o persoană care a micșorat vreo două pulovere din lână – unul era așa de frumos că nu m-a lăsat inima să-l arunc și am zis că îl păstrez pentru copii – deci știu cum e când nu e bine. Altfel, am descoperit apoi că mașina mea are un program special pentru haine din lână sau haine care necesită spălare manuală. De când îl folosesc nu am mai distrus nimic.

3. Acord atenție sporită îngrijirii mașinii de spălat.

Aici lucrurile sunt simple. Deși, poate, ne-am aștepta la altceva, mașina de spălat are și ea nevoie să fie spălată. Dacă mașina noastră de spălat nu e îngrijită corespunzător, nici hainele nu vor fi.

4. Aleg un detergent blând cu țesăturile.

Înțeleg bine că uneori e nevoie de unul mai agresiv, pentru pete mai puternice, care nu pot fi evitate. Totuși, un detergent care scoate cele mai rezistente pete, ca prin minune, n-are cum să facă bine hainelor pe termen lung și, de multe ori, nici nouă.

În ceea ce mă privește, de aproximativ cinci ani folosesc doar detergent hipoalergenic, fără balsam, iar această nu a fost o alegere. O deramatita a copilului m-a forțat să procedez astfel și, cu această ocazie, am descoperit și cât de agresive pot fi unele produse aparent inofensive. În acest moment nu aș reveni la un detergent clasic, nici dacă s-ar putea altfel. M-am obișnuit prea tare așa și am descoperit și multe avantaje. Ar fi de precizat că detergentul hipoalergenic nu e neapărat și mai scump. Eu cumpăr în cantitate mare, iar prețul e chiar ok. Apoi, dacă ne dorim neapărat ca hainele să aibă un miros deosebit, putem adăuga câteva picături de ulei esențial la fiecare spălare – cu mențiunea că există persoane care sunt sensibile și la astfel de uleiuri – sau putem așeza pernuțe parfumate în dulap.

Revenind la pete, e drept că acest tip de detergent nu le scoate pe cele puternice. O soluție ar fi să ne protejăm hainele atunci când ne aflăm în situații în care acestea ar putea fi murdărite grav – un sorț în bucătărie- sau, în cazul bebelușilor și al copiilor mici, să nu ne speriem așa de tare de pete și/sau să le oferim haine speciale pentru masă sau joacă murdară. Spre exemplu, fetița mea nu a acceptat deloc să-i pun bavețică. Și dacă nu aveam probleme cu dermatita, tot n-aș fi facut față cu spălatul, la cât de tare își murdarea hainele, astfel că am învățat să tolerez petele și să rezerv câteva hainuțe special pentru masă.

5. Folosesc saculețul special pentru haine delicate

Acesta are dublu rol. Pe lângă faptul că protejează hainele, ajută și la evitarea situațiilor în care pierdem șosetele sau lenjeria intimă printre restul rufelor. Prin urmare, economism timp folosindu-l.

6. Folosesc șervețele pentru captarea culorii.

Desigur că e de preferat să respectăm spălarea rufelor pe culori, dar, uneori, pur și simplu nu se poate, caz în care servețelele astea chiar fac minuni, iar tricourile albe rămân albe chiar și dacă sunt spălate alături de unele colorate. Totuși, recomand atenție sporită pentru că există și materiale din care culoarea iese atât de tare încât șervețelele nu fac față.

7. Am mare atenție la felul în care usuc hainele.

Fie că avem un uscător electric sau unul clasic, acesta e un pas la fel de important în protejarea țesăturilor. În varianta clasică este bine să întindem hainele cât mai bine, aspect care ne va scuti de călcat sau va face acest proces mai ușor. Desigur că iarna poate să fie mai dificil, dar de asta au apărut uscătoarele speciale care se atașează la calorifer.

În ceea ce privește uscatorul electric, acesta este, pentru mine, una dintre cele șapte minuni ale mamelor și nu numai, dacă ne gândim la faptul că există astfel de uscătoare din care cămășile ies gata călcate. Nu, nu le face dungă, dar în rest ies perfecte. Altfel, la fel ca și la mașina de spălat, trebuie să fim atenți la a selecta programul potrivit. Eu, spre exemplu, am dat greș și aici, micșorând al treilea pulover și aducând vreo două lenjerii de pat în stadiul în care chiar nu le-am mai putut întinde nici cu fierul de călcat. Altfel, după ce am trecut de etapa de acomodare și am învațat cum funcționează minunea din viața mea, acum nu mi-aș mai imagina viața fără el, mai ales că face hainele mai pufoase decât orice balsam.

Polo Ralph Lauren – Pulover lână

8. Port hainele potrivite la momentul potrivit.

La fel cum nu îi pun fetiței mele rochiță de prințesă atunci când merge în parc, la joacă, nici eu nu port haine nepotrivite. Este desigur, minunat să gătești purtând pantofi cu toc și rochii elegante. Te simți, cu siguranță, într-un mod aparte, dar sigur nu-i o treabă prea profitabilă pe termen lung. Prin urmare, mă îmbrac adaptându-mă la activitățile pe care le fac și respect împărțirea hainelor pe categorii: sport, casual, elegant ș.a.

9. Sunt atentă la raportul calitate preț atunci când cumpăr haine.

În acest sens, în primul rând citesc eticheta. Aleg materiale bune și cât mai naturale, dar nu plătesc brandul atunci când estimez că viața hainelor va fi de scurtă durată – spre exemplu, nu investesc mulți bani în hainele de joacă ale copiilor. dacă s din bumbac și-s comode, e suficient și nu mă interesează ce scrie pe ele. De asemenea, înțeleg că hainele de calitate foarte bună au un preț ridicat și e normal să fie astfel deoarece, îngrijite corespunzător, ele pot avea o viață foarte lungă. Am în dulap piese vestimentare care au și câțiva ani și încă arată perfect.

10. Respect hainele, pe mine și pe cei care le dau viață.

Cred că în momentul în care conștientizezi muncă aflată în spatele unei bluze sau a unei rochii, îți este deja mult mai ușor să ai grijă de ea. Am spus mai sus că aleg să nu plătesc brandul atunci când vorbim de haine a căror viață oricum este scurtă. În același timp, mi se pare și o lipsă de respect să distrugi o piesă vestimentară deosebită după o singură purtare, mai ales când în spatele ei se află multă muncă, aceasta incluzând fabricarea materialului, croirea acestuia, cusutul, dar și o parte de creație care nu e deloc mai puțin importantă. Prin urmare, ador hainele de la anumite brand -uri și le port în așa fel încât să nu le distrug de la prima purtare. Spre exemplu, sigur n-aș purta haine damă Desigual atunci când fac pizza împreună cu copiii, sau când amenajăm gradina de pe balcon.

Desigual – Rochie

Acestea fiind zise, vă provoc la o sesiune de shopping pe Answear.com, unde veți găsi haine frumoase și nu doar haine. Îndrăzniți, chiar dacă sunteți că mine, mame full time, sau, din oricare alt motiv, nu aveți timp. Hainele potrivite au darul de a ne face să ne simțim speciale și mai bine în pielea noastră, iar cu sfaturile de mai sus sigur le putem păstra mai bine și mai mult timp. Plus că sunt și reduse de Halloween. 🙂

Surse foto – Answear.com, Canva.com

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s