Despre cărțile personalizate pentru copii

Astăzi vă voi vorbi despre ceva special. Mi s-a întâmplat în urmă cu câteva săptămâni, într-o seară nu tocmai bună. Ca să mai destind puțin atmosfera, am ales să le citesc o carte nouă copiilor. O carte care ne-a surprins în mod placut și pe mine și pe ei . Culmea e că nici nu avea cel mai interesant subiect. Totuși copiii au iubit-o din prima și încă o iubesc datorită unui mic detaliu – numele personajelor. Care erau șansele să nimeresc o carte în care personajele principale să fie doi copii pe care să-i cheme Tudor și Maria, fix ca pe copiii mei? Nu știu exact, dar sigur erau mici. Mie nu mi s-a întâmplat niciodată asta, dar li s-a întâmplat lor și au fost nespus de încântați.

Lucrurile nu s-au oprit aici și, coincidență sau nu, azi mă aflu în fața unei provocări foarte interesante. La propunerea editurii Elefantul Meu, vă voi povesti despre cărțile personalizate pentru copii. Ce sunt acestea? Ei bine, cărțile personalizate sunt acele cărți în care copilul este personajul principal iar eu voi scrie despre tot ce pot ele să aducă bun în viața noastră.

Cum ne ajută cărțile personalizate pentru copii

Cititul, în general, are multe beneficii, de la dezvoltarea vocabularului și până la dezvoltarea gândirii. Atunci când vorbim despre cărți personalizate totul devine mai personal și mai profund. Prin urmare, o carte personalizată:

  • poate deschide apetitul pentru lectură. Desigur că mai contează și povestea dinăuntrul ei, dar, până acolo, dacă cea mai mare provocare este să îl faceți pe copil să deschidă cartea, sau să nu o închidă după prima pagina, o carte personalizată poate fi soluția. Faptul de a își vedea fotografia între coperțile unei cărți și, apoi, numele, sigur îi va stârni curiozitatea. Am testat treaba asta cu un alt copil care nu citea deloc. Chiar a avut efect și asta se întâmpla în urmă cu câțiva ani, când cărțile personalizate nu erau la nivelul la care sunt astăzi.
  • întreține plăcerea de a citi, dacă povestea aleasă se potrivește cu personalitatea copilului.
  • satisface, într-un mod sănătos, nevoia copiilor de a fi în centrul atenției (sau universului 🙂 ). Se stie despre copii că sunt egocentrici – nu egoiști! – și vor mereu ca totul să fie cu și despre ei. Se mai stie și că dacă le îndeplinim nevoile într-un mod sănătos, vor fi mai cooperanți apoi. Să le dăm ocazia de a fi ei personajul principal într-o carte înseamnă, practic, să le oferim spațiul în care totul să fie despre ei, fara că asta să deranjeze pe cineva, așa cum nu e posibil să fie în viața reală. În felul acesta le va fi mult mai usor sa facă acele compromisuri din lumea adevărată.
  • transformă visuri în realitate. Orice cititor, fie că e mare sau mic, se va identifica cu personajele din cartea pe care o citește. Da, chiar și oamenii mari, chiar dacă au gândirea mult mai rigidă decât copiii. Diferența e că aceștia din urmă trăiesc totul la un nivel mult mai intens. Vorbesc despre asta, visează despre asta, se sperie tare sau se simt foarte fericiți și, mai ales, se joacă de-a personajele dintr-o carte sau alta pentru că visează și ei să fie acolo. Ei bine, cu ajutorul acestor cărți le deschidem ușa spre a intra de-adevăratelea în carte așa cum visam si noi când eram mici pentru că da, sunt sigură că fiecare copil visează să fie chiar el personajul principal. Acum se poate și visurile devin realitate.
  • dezvoltă gândirea. Toate cărțile pentru copii dezvoltă gândirea și e minunat ca cei mici să citească cât mai multe. Totuși, dacă vor citi aceeași carte de mai multe ori totul ajunge la un alt nivel. O carte personalizată va fi, cu siguranță, recitită iar și iar și copilul va aprofunda cunoștințele, va reuși să descopere noi și noi detalii și să le înțeleagă mai bine, dar și să vadă lucrurile din mai multe perspective.
  • creează cadrul potrivit pentru a ne conecta mai bine cu copiii noștri. Nu cred că există copil care să nu se bucure atunci când oamenii dragi îi oferă o carte cadou construită pentru el și doar pentru el. În felul acesta se simte iubit și special, adică fix așa cum este.
  • se transformă, în timp, într-o minunată amintire. Cu foarte puține excepții, cei mai mulți dintre noi vom revinde sau vom dona cărțile pentru copii. Oricât de frumoase ar fi acestea, copiii cresc și avem nevoie de spațiu pe care să-l umplem cu cărți noi, adaptate vârstei lor. Altfel stau lucrurile cu obiectele personalizate și cred că o carte personalizată va fi citită cu drag și peste mulți ani, de către adulții care vor deveni copiii noștri. Mai mult decât un album cu fotografii, ea va deschide poarta spre întâmplări și emoții ce păreau uitate, și va rescrie noi momente prețioase și emoționante.
  • prin deschiderea apetitului pentru lectură poate contribui la o mai bună educație a copiilor, în general. Se stie deja că în România se citeste puțin și rata analfabetismului e prea mare. Sunt mulți factori implicați aici și contează mult și cât și cum le citesc părinții, copiilor. Atunci când acest din urmă aspect nu poate fi controlat putem să încercăm să îi atragem direct pe copii folosind mici trucuri cum este chiar transformarea lor în eroi ai poveștilor.

Care sunt punctele slabe ale unei cărți pentru copii

Experiența de la începutul articolului nu a fost singura de acest fel pentru noi. La un moment dat, în contextul în care băiețelul meu era certat rău cu somnul, am cumpărat o carte foarte frumoasă care promitea că va adormi copilul. Unul dintre cele câteva lucruri deosebite la acea carte era faptul că personajul principal nu avea, oficial, nume. În locul numelui erau trecute două paranteze pătrate între care scria „nume”, iar părinții erau instruiți să rostească numele propriului copil. Ei bine, acest aspect nu a fost deloc pe placul băiețelului -meu și cred că principala cauză am fost chiar eu și felul în care i-am citit povestea. Eram prea entuziasmată, curioasă și nerăbdătoare să îi „rezolv problema” cu ajutorul cărții, că am distrus magia ei. Am învațat din această experiență că trebuie să alegem cu grija poveștile pe care le spunem copiilor noștri atunci când ei se comportă într-un mod pe care noi îl considerăm ca fiind problematic. Băiețelul meu a început să aprecieze acea carte atunci când am renunțat la a mai folosi numele lui și când am citit-o ca pe o poveste normală, fără presiune și așteptări. Ulterior a cerut chiar el să îi spun numele. Prin urmare, nu cred că există dezavantaje directe ale unei cărți personalizate, dar cred că adulții din jur pot naște astfel de dezavantaje. Dacă ,spre exemplu, îi spunem unui copil care nu citește că i-am făcut carte cu numele lui și acum nu mai are niciun motiv să nu citească – sau ceva asemănător- sunt destul de sigură că nu vom avea prea mare succes, oricât de personalizată ar fi cartea. Cititul se face cu drag, nu forțat, și eu aș zice să lăsăm cărțile să vorbească pentru ele și să nu le distrugem magia cu raționamentele și presiunile noastre de oameni mari. Să oferim, deci, o carte personalizată din iubire sau din dorința de a ajuta și nu pentru a „repara” ceva ce nu-i pe placul nostru.

Acestea fiind zise, pentru că am pornit de la cărțile personalizate pentru copii oferite de Editura Elefantul Meu, voi scrie mai jos ce îmi place, dar și ce cred că s-ar putea îmbunătăți la ei.

Ce îmi place la Elefantul Meu

În primul rând, îmi place ideea. Ador produsele personalizate, în general. Dacă sunt cărți personalizate, prin care copilul devine eroul poveștii, deja totul ajunge la superlativ.

Îmi mai plac mult și ilustrațiile din cărți. Sunt foarte frumoase și multe, iar acesta e un plus în orice carte pentru copii mici. Înainte ca un adult să îi deslușească misterul din spatele literelor, copilul va privi imaginile și e foarte important ca acestea să îl atragă.

Tematica poveștilor este și ea foarte atrăgătoare și diversă. Am găsit multe variante care s-ar potrivi copiilor mei și despre care cred că s-ar potrivi și altor copii. Au cărți despre dinozauri, despre pisici și căței, despre noapte și meserii și nu doar atât. Abia astept să le testez și să vă povestesc despre ele.

Îmi mai place că s-au gândit și la alte detalii, cum ar fi faptul că acțiunea se desfășoară în localitatea transmisă de părinte, iar copilul este însoțit în aventură de cel mai bun prieten al său.

Cărțile sunt grupate pe vârste și sex, deci putem alege povestea rapid, fără grija că ar putea fi prea grea sau prea ușoară pentru copil.

Nu în ultimul rând, site-ul e usor de folosit, are și o secțiune cu întrebări frecvente, iar pașii necesari pentru a plasa o comandă sunt simpli și prezentați clar.

Ce s-ar putea îmbunătăți

Mie mi-ar fi plăcut să pot citi integral poveștile, înainte să le comand, și, pentru a duce personalizarea la un alt nivel, editura să permită mici modificări ale textului, eventual, la un preț mai mare. Din puținele fragmente pe care am reușit să le citesc, sau din filmulețele de pe facebook, este vorba despre povești foarte frumoase, dar, cumva, am ramas cu această nevoie de a le cunoaște cu totul.

Concluzia, firească după cele scrise mai sus, este că, în caz că doriți să faceți o mare bucurie unui suflet de copil, alegerea unei cărți personalizate este una foarte inspirată. La fel, dacă doriți să ajutați un copil, insuflându-i acea minunată iubire pentru lectură care-i va deschide apoi o mulțime de oportunități în viață, e musai să încercați cărțile personalizate și, desigur, să citiți și recomandările mele despre cum putem ajuta copiii să învețe să citească și să iubească asta. 🙂

Articol scris pentru SuperBlog 2020

Surse foto: super-blog.eu , elefantulmeu.ro

Un comentariu Adăugă-le pe ale tale

  1. Movie Zone spune:

    O varianta buna sa apropi copii cat mai mult de carte…

    Apreciat de 1 persoană

Lasă un comentariu