Cum ajuți un copil să învețe să citească

Fotografie de Victoria Borodinova pe Pexels.com

Băiețelul meu are cinci ani și jumătate, iubește cărțile și știe să citească și să scrie. Acum, nu vă imaginați că citește cursiv. Încă se mai poticnește la cuvinte mai complicate, dar cert e că, atât el, cât și surioara lui mai mică, adoră cărțile și la noi nu trece nicio zi fără să citim măcar o poveste. După cum se va vedea și mai jos, pe mine m-a surprins treaba asta, mai ales că eu încă mai trăiesc cu impresia că un copil învață scrisul și cititul în clasa I și, uneori, nici atunci. Prin urmare, am încercat să îmi dau seama cum a reușit băiețelul așa ceva și să împărtășesc asta aici, deoarece, din punctul meu de vedere, cititul e o activitatea care nu ar trebui să lipsească din viața oamenilor, fie că sunt mici, sau mari. Așadar, găsiți mai jos acele modalități prin care eu cred că putem ajuta un copil să învețe să citească și să îi și placă să facă asta:

  1. Cumpărați cărți și construiți o bibliotecă. Nimic nu e prea puțin interesant pentru un copil, mai ales dacă e mic. Se poate juca zeci de minute cu o jucărie special concepută pentru el, cu un dop de plastic, sau cu o carte. Singura condiție e ca el să se intersecteze cu acel obiect. Nu-i putem pretinde unui copil să iubească cititul, dacă nu îi asigurăm accesul la cărți; nu funcționează aici acel dacă – dacă citești, îți cumpăr cărți. În schimb, dacă este înconjurat de ele, îl vor atrage încă din primele luni de viață, deși niciodată nu e prea târziu. Eu, spre exemplu, am o bibliotecă impresionantă, dar nu aveam cărți pentru bebeluși (cărți cartonate, cărți textile, sau cărți de apă). Aveam însă o carte pentru copii mai mari, despre animale, cu multe poze frumoase. Băiețelul meu a descoperit-o și am citit-o împreună cu mult timp înainte de a împlini un an. Desigur că în secunda doi i-am cumpărat și cărți potrivite pentru el, mai ales când am observat cât de mult l-a atras această activitate și cum, deși băga totul în gură pe vremea aceea, a înțeles că acea carte nu e de ronțăit și nici de mototolit. Acum, după cinci ani și jumătate și doi copii, încă o avem și este în stare impecabilă, cgiar dacă am citit-o de nenumărate ori. Totuși, asta nu înseamnă că toți copiii vor proceda la fel. Spre exemplu, fetița mică a avut o perioadă în care a rupt câteva pagini din cărți, iar cărțile ei preferate sunt aproape de nerecunoscut. Aceasta nu e, însă, o problemă pe termen lung. E normal să existe și victime uneori, dar în timp copilul va învăța să aibă grijă de cărți și să le iubescă, indiferent de vârsta la care face cunoștință cu ele. De menționat că, cu cât se întâmplă asta mai târziu, cu atât o sa fie mai greu, dar cu multă răbdare, chiar și un copil mai mare va deveni interesat de o bibliotecă, dacă aceasta își va găsi un loc în casa lui, cu condiția să nu facem greșeala de a îi scoate ochii cu faptul că am investit în cărți și el nici nu se atinge de ele.
  2. Citiți-i. Pe același principiu, nu putem cere unui copil să citească, dacă nu îi citim. Cititul este o activitate care are nevoie de mult exercițiu și nu se deprinde așa, cât ai zice pește, iar copilul nu are cum să învețe singur. Nici partea cu vei descoperi o mulțime de lucruri minunate în cărți nu funcționează. Copiii trăiesc în prezent și au nevoie ca mai întâi să le arătăm noi acele comori. Așa li se va deschide apetitul și vor dori să descopere cât mai multe.
  3. Citiți cu drag și entuziasm. Am spus citiți, pentru că adultul trebuie să citească, la rândul lui, pentru a fi un bun exemplu, dar nu neapărat în sensul clasic. Acum, mulți oameni spun că trebuie să fim exemplu pentru copii și că doar dacă ne vor vedea citind, vor citi și ei, numai că eu nu am reușit performanța asta, deși iubesc cărțile. De fapt, în ultimii ani am citit foarte puțin, comparativ cu restul vieții mele pentru că pur și simplu nu am timp, iar asta nu e o scuză. E ceva real. Imaginea aceea în care eu stau liniștită pe o canapea și citesc o carte, în timp ce copiii se joacă liniștiți pe lângă mine, încă e departe pentru noi. Totuși, citesc cu ei și pentru ei și iubesc cărțile pentru copii, poate mai mult decât pe cele pentru oameni mari, mai ales că multe dintre ele ascund mesaje prețioase pentru părinți. Altfel că nu m-au văzut citind, ci au participat alături de mine la asta, iar eu nu am privit niciodată cititul ca pe o activitate pe care o fac doar pentru ei, ci ca pe o activitate pe care o fac și pentru mine. Pot să spun că în fiecare zi e din ce în ce mai bine, mai ales că, în același timp cu vârsta, crește și complexitatea cărților. Prin urmare, dați o șansă cărților pentru copii. Chiar sunt minunate.
  4. Învațați cum să citiți o poveste. Cititul cu voce tare e o artă și nu e chiar atât de simplu cum ne-am aștepta. Chiar și cea mai frumoasă poveste din lume poate să devină neinteresantă și seacă pentru cel care ascultă, dacă cel care o citește nu știe cum să citească într-un mod atractiv, iar apropo de asta, eu nu cred că există copii cărora nu le place să li se citească, ci cred doar că există adulți care nu știu să citească cu voce tare. Acum, pentru unii e mai ușor, deoarece au un talent înnăscut în a face asta, iar pentru alții e mai greu, mai ales dacă nu li s-a citit atunci când erau mici, dar vestea bună este că putem învăța cu toții, mai ales în zilele noastre, când avem acces ușor la aproape orice. Cum? Pentru început, ascultând pe Youtube povești citite de alți oameni, sau vizionând piese de teatru și fiind atenți la cum vorbesc oamenii și la cum reușesc să intre în pielea personajului. Totuși, în primul rând, e nevoie să credem în asta și să lăsăm povestea să ne prindă și să ne atingă sufletul. Dacă nu credem în importanța cititului și nu citim cu plăcere, ci doar pentru a bifa o activitate pe o listă, vom transmite copilului fix asta.
  5. Nu vă propuneți să îl invățați să citească. Da, știu, sună ciudat, mai ales dacă avem în vedere titlul. Desigur că dacă vorbim despre copii aflați în clasa I, sau mai mari, s-ar putea să resimțim o oarecare presiune, dar important e să ne dăm seama că a deprinde cititul – adică recunoașterea literelor și a cuvintelor – nu este și nu ar trebui să fie un obiectiv în sine, ci doar calea prin care atingem alte obiective, mai mărețe. Indiferent de vârstă, obiectivul unui copil nu ar trebui să fie să învețe să citească. Eu, spre exemplu, nu mi-am propus niciodată să îl învăț pe băiețelul meu să citească și, în niciun caz, atât de devreme, iar atunci când a citit primul cuvânt m-a luat prin surprindere. Se pare că citind atât de mult împreună începuse să învețe natural, iar eu cred că acest tip de învățare e cel mai bun.
  6. Jucați-vă cu literele. Când spun joacă, chiar mă refer la joacă. Există multe puzzle-uri atractive cu litere, iar unele se găsesc online și cam aici se opresc ideile mele. Restul jocurilor pe care le-am făcut au venit strict din inițiativa băiețelului. Spre exemplu, când eu scriam la laptop, a spus că vrea și el laptopul meu vechi ca să scrie și el. I l-am dat, a luat niște cărți de bebeluși și copia pe laptop, cu litere de tipar, cuvintele din cărți. Pe același principiu a reinventat Scrable pe care, după ce l-a folosit vreun an strict pentru că îi placeau literele acelea, ulterior a început să îl folosească pentru a scrie.
  7. Înarmați-vă cu răbdare. Din punctul meu de vedere, cel mai important lucru în orice proces de învățare e să facem asta cu drag. Orice lucru făcut prin presiune nu va avea efecte bune. Apoi, orice lucru se învață și prin greșeală. Nu există om care să nu fi greșit, iar cititul chiar nu se poate învăța fără a greși înainte. Apoi, cheia e repetiția și da, pentru un adult poate fi destul de dificil să explice și să asculte același lucru de zeci și sute de ori. Totuși, e bine să ne amintim că niciun lucru măreț nu se poate obține fără muncă și să îi dăm copilului exemplul potrivit, fiind perseverenți și răbdători. Copiii sunt deja, în ciuda a ceea ce se crede la nivel general. Gândiți-vă numai de câte ori au căzut și s-au ridicat atunci când au învățat să meargă.
  8. Respectați ritmul propriu al copilului. Treaba părinților și a profesorilor este să ofere oportunități și apoi să aștepte. La fel cum unii copii învață mersul mai devreme, iar alții mai târziu, dar la final toți știu să meargă, așa e și cu cititul, scrisul, sau altă activitate. Spre exemplu, pe la 4 ani băiețelul meu s-a arătat foarte interesat de scris, iar eu i-am oferit oportunitatea de a învăța scrisul, printr-o carte cu activități specifice.A încercat o dată, dar s-a dovedit a fi prea greu pentru el în acel moment. Cartea a fost așezată în bibliotecă și a fost redescoperită cu drag, un an mai târziu. Nu l-am forțat și nici nu l-am împins într-o direcție sau alta, tot ce știe a învățat atunci când a dorit el; eu doar i-am pus la dispoziție mijloacele prin care să facă asta.
  9. Fiți atenți la oboseală. Băiețelul meu a citit o carte în aproximativ două săptămâni. Dacă era după el, ar fi citit-o mai repede, dar l-am oprit eu. Am stabilit ca obiectiv să citim trei pagini pe zi și apoi patru – sau mai puține, sau deloc, dar nu mai multe – iar acest obiectiv l-am stabilit după ce am observat că pe la a treia pagină obosea. El dorea să continue, pentru că voia să afle finalul poveștii, dar mie nu mi s-a părut în regulă pentru că simțeam că activitatea se transformă ușor într-o activitate mai puțin plăcută. Cu ocazia asta am exersat și răbdarea, pentru că el abia aștepta să vină ziua următoare pentru a descoperi restul poveștii.
  10. Priviți dincolo de cuvinte. Pentru că, așa cum spuneam mai sus, deprinderea cititului nu ar trebui să fie un obiectiv în sine, e important să ne asigurăm că cel mic nu doar recunoaște literele și cuvintele, ci și înțelege ce citește. Eu, la început, reciteam cursiv fiecare frază pe care o citea el; acum face asta singur.
  11. Citiți lucruri interesante. “Ana are mere” are, poate, farmecul ei, dar și prea multe mere strică. Eu îi scriu bilețele cu fraze amuzante și organizez vânători de comori cu indicii scrise, pe care le citește singur.
  12. Găsiți un obiectiv care fie cu adevărat important pentru el. Acest lucru e important mai ales pentru copiii mai mari; cu cei mici e suficient să ne jucăm, dar spre exemplu, băiețelul meu spunea că vrea și el telefon și i-am spus că va primi unul în momentul în care va învăța bine să citească. Nu vorbesc aici despre recompense, în sensul că dacă citește zece cărți îi cumpărăm zece mașini, ci despre cum deprinderea cititului îi poate asigura accesul la anumite obiecte/ activități. Un telefon, din punctul meu de vedere, ar trebui oferit unui copil care știe bine să citească și să înțeleagă ceea ce citește. Altfel, cred că și un bebeluș poate folosi un telefon, dar nu neapărat într-o manieră sănătoasă, având în vedere că, prin internet, telefonul deschide porțile unei alte lumi, necunoscută și, de multe ori, periculoasă.
  13. Atenție la proiecții. Există două extreme în care un părinte poate să cadă și ambele vin din propria lui copilărie. Prima este aceea în care încearcă să își îndeplinească propriile visuri, nerealizate, prin intermediul copilului, neținând cont de dorințele și particularitățile acestuia; a doua este aceea în care, în încercarea de a îi oferi o copilărie mai bună decât cea pe care a avut-o el însuși, lasă o libertate fără limite copilului, oferind, în consecință, zero îndrumare. Sau, în termeni mai simpli, ori îl presează maxim să învețe, pentru a avea o viață mai bună decât a lui, ori nici nu aduce vorba despre învățare, pentru a îi oferi o copilărie fără griji. E important să fim atenți la aceste lucruri și să știm când să ne oprim, sau când să mergem înainte; să facem diferența între copilul nostru și copilul din noi.
  14. Atunci când începeți să citiți, țineți cont de experiența copilului și nu de vârsta lui. Un copil poate să fie și în clasa a VIII-a, dacă până atunci nu a citit nicio carte, nu îi vom oferi una cu sute de pagini și fără poze, ci vom alege cărți cu ilustrații frumoase și povești pe care să le poată înțelege. La fel și cu cei mai mici. Spre exemplu, cu fetița cea mică citesc acum, la trei ani, cărți mult mai grele decât cele pe care le citeam cu frățiorul ei la aceeași vârstă. Fiind toți trei, împreună mereu, a fost nevoie să alternez și să citesc și carți potrivite pentru ea, dar și cărți potrivite pentru el. Le-au ascultat împreună, el redescoperind lucruri noi în cărțile vechi, iar ea învățând mult mai devreme și mai repede să înțeleagă povești complexe.

Cel mai probabil mai sunt și alte aspecte de luat în calcul, dar, pentru moment, mă opresc aici, nu înainte de a recomanda câteva cărți frumoase cu ajutorul cărora puteți exersa cititul, indiferent de vârstă. E vorba despre cărticelele din colecția Învăț citesc de la Editura Gama. În general am o părere destul de proastă despre poveștile repovestite, dar acestea mi s-au parut ok, mai ales că vin la pachet și cu activități practice, drăguțe, ilustrațiile sunt bine corelate cu textul, iar cuvintele folosite sunt alese cu grijă și potrivite pentru începători. Noi am citit până acum Mașa și Ursul și Plăcintă cu mere, iar Tudor a fost foarte încântat. Totuși, așa cum spuneam mai sus, e bine ca genul acesta de cărți să fie introduse în viața copilului atunci când el e pregătit pentru asta și nu forțat, iar pentru a ajunge în acest punct e nevoie să îi citim noi înainte, într-un mod cât mai atractiv.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close