Nu e vina ta, copile! / Vulcanul supărărilor

Am țipat de câteva ori la copilul meu. Știu toată teoria despre cum nicio mamă nu poate fi perfectă și despre cum furia e normală și, uneori, mai scapă de sub control. Despre cum trebuie să ne acceptăm și să ne iubim pe noi, cu bune și cu rele, și despre cum nu se poate să facem totul perfect și e ok să fie așa. Dar mai știu și alte lucruri.

Știu că, oricât de tare ai încerca, atunci când te simți neputincios în fața a ceva mai puternic, vei avea tendința de a te descărca pe cineva mai slab care nu poate riposta, pentru a te simți puternic. Da, sună urât spus astfel, dar adevărul e că fix asta facem noi, adulții, când ne descărcăm nervii pe un copil. Atacăm o ființă mai slabă, care nu se poate apăra și care va continua să ne iubească orice am face.

Știu că oricât de multă teorie am învăța despre cum să nu îl supraresponsabilizăm, ignorăm sau comparăm pe fratele mai mare mare cu cel mic, uneori, vedem doar evidentul. El chiar e mai mare.

Mai știu și că un copil este egocentric. Asta nu înseamnă doar că își dorește ca totul să fie despre el și pentru el, ci și că el crede că tot ce se întâmplă rău în jur este din vina lui. Dacă mama e supărată, sigur a făcut el ceva ca să o supere. Dacă mama îi mai și confirmă asta, țipând la el și certându-l, se va învinovăți și mai tare.

Și mai știu și că țipetele noastre nu-s despre copii, ci despre noi. Altfel, ar fi imposibil să nu vedem cum ele nu aduc nimic bun și nici nu schimbă eventualele comportamente nedorite.

Dar pentru că știu și că suntem oameni și e normal să greșim și e de dorit să fim blânzi cu noi, într-o seară nu tocmai bună am încercat să îi explic copilului meu cum e cu supărările astea și cum nu e vina lui pentru ele. Rezultatul a fost surprinzător. Mi-a spus că e atât de fericit încât îi vine să plângă. În ziua următoare am pus în practică activitatea de mai jos:

Avem nevoie de:

– 2 pahare transparente

– 1 cariocă sau un marker

– colorat alimentar roșu

– 2-3 recipiente mai mici

– apă

– un vas mai mare

Am desenat cu carioca o față drăguță pe pahare. Nu deborda de fericire, doar zâmbea ușor- era calmă. Am spus că aceea este mami.

Am pus colorant roșu în apă și am amestecat, apoi am umplut recipientele mici. Apa aceea roșie reprezenta supărările. Supărările din recipientele mici era supărările produse de copil.

Am vărsat o astfel de supărare într-unul din paharele goale și am putut observa împreună cum “mami pahar” rămâne calmă și nu se întâmplă nimic deosebit.

Cu un recipient mai mare am umplut cu vârf celălalt pahar. Acesta era plin acum cu toate celelalte supărări ale mamei care nu aveau legătură cu copilul. Am observat cum, deși încă încearcă să zâmbească, mami este plină de supărări și e roșie de furie. Am adăugat în acest pahar o supărare mică, a copilului și am observat cum mami dă pe dinafară, ca un vulcan.

Am explicat copilului că nu e vina lui pentru lucrurile rele care se întâmplă și că sunt o mulțime de alte supărări pe care oamenii mari le au. Nu e corect, dar se întâmplă uneori ca o supărare mică, venită de la copil, să aterizeze într-un pahar deja plin.

Activitatea poate fi făcut și cu un vulcan. Mi se pare chiar mai interesant, dar nu am făcut-o încă, deoarece ideea ne-a venit în timp ce o făceam pe prima. O descriu mai jos:

Avem nevoie de:

– 2 borcane

– plastilină

– apă

– colorant alimentar roșu

– oțet

– bicarbonat

– recipient pentru prepararea amestecului ( un castron) și recipient pentru turnare ( oo lingură mai mare, o cană mică de jucărie)

Cum se face:

Îmbrăcăm cele două borcane în plastilină și încercăm să le dăm formă unui vulcan.

Amestecăm apa și oțet în cantități egale, într-un castron. Dacă dorim ca reacția să fie mai puternică, putem pune mai mult oțet, sau doar oțet.

Copilul primește castronul cu apă și o lingură.

Copilul toarnă apa într-unul din vulcani și observă că nu se întâmplă nimic. Poate să toarne și mai multă și să observe cum vulcanul dă pe dinafară, dar nu într-un mod spectaculos. De aici deducem că atunci când vorbim doar despre copil, mama se poate supăra mai tare, dar tot într-un mod blând.

Punem bicarbonat în celălalt vulcan și spunem că bicarbonatul reprezintă supărările mamei, deja existente, care nu au legătură cu copilul. Copilul adaugă amestecul de apă și oțet și observă cum e suficient o singură lingură ca “mama vulcan” să explodeze.

Scopul acestor activităti este ca cel mic să nu mai resimtă atât de multă presiune și vină, dar și ca părinții să înțeleagă mai bine ce se petrece în ei și cu ei. Trăim o perioadă dificilă și mulți părinți sunt că un vulcan pe cale să erupă. De multe ori vulcanul chiar erupe și asta se întâmplă acolo unde se poate și acolo unde ne simțim în siguranță. E mult mai probabil ca părintele să înceapă să țipe la propriul copil, decât la colegii de muncă sau la șeful său. E important să înțelegem ce se întâmplă înăuntrul nostru și să transmitem mesajul corect și copiilor. Apoi, simplul fapt de a face împreună această activitate, o să creeze cadrul perfect pentru a ne (re)conecta cu copilul și pentru a petrece timp de calitate împreună.

Nota! În cazul în care v-au plăcut activitățile și doriți să le realizați, vă recomand o simulare, înainte. De fapt, în general, atunci când dorim să îi învățăm ceva pe cei mici, trebuie să ne asigurăm că stăpânim noi bine lecția.

Sursa foto – Pexels.com

2 thoughts on “Nu e vina ta, copile! / Vulcanul supărărilor

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

%d bloggers like this:
search previous next tag category expand menu location phone mail time cart zoom edit close