Am gătit și gătesc mult împreună cu copiii mei. Nu întotdeauna de drag. De multe ori am făcut asta pentru că n-am avut alternativă sau nu mi-au plăcut alternativele. Dacă am de ales, prefer să gătesc singură, în ritmul meu și chiar nu-mi place să gătesc cu altcineva. Cu un copil mi se pare greu, iar cu doi nici n-am cuvinte să descriu experiența. M-am adaptat, însă, pentru că, așa cum spuneam, nu am găsit o alternativă potrivită pentru mine. Să-i pun în fața televizorului, în timp ce gătesc, a fost o optiune doar pentru situații extreme și foarte rare. Altfel, n-am făcut asta și nici nu o voi face. Am preferat să gătesc împreună cu ei, așa cum s-a putut. Acum culeg roadele, ca să zic așa, pentru că, din ce în ce mai des, ei se joacă împreună în timp ce eu pot, în sfârșit, să mă desfășor – aproape – cum doresc în bucătărie.

Deși, așa cum spuneam, prefer să gătesc singură, nu am o problemă în a îi lăsa pe copii să gătească, motiv pentru care am organizat pentru ei adevărate ateliere de gătit, diferite de acele momente în care eu pregătesc masa pentru noi toți, iar ei mă „ajută”. E bine, cred eu, să facem o diferență clară între aceste două tipuri de activități pentru că una e când părintele face ciorbă și copilul de 3-4 ani se joacă cu legumele și alta e când îi dăm celui mic oportunitatea de a avea el rolul principal în procesul de gătit, fără să ne grăbim și fără să conteze prea mult rezultatul final, în sensul că nu rămâne nimeni cu burta goală dacă preparatul nu iese fix cum ar trebui. Am ales să le ofer copiilor mei și această a doua variantă pentru ca ei să aibă parte de momente în care, la rândul lor, să se poată desfășura cum doresc și cu cât mai puține reguli. Pe lângă multe alte beneficii pe care le aduce, genul acesta de activitate are ca rezultat și faptul că cei mici sunt mult mai cooperanți atunci când nu sunt ei actorii principali în bucătărie.

Pentru momentele în care ei gătesc, am căutat cele mai simple rețete, în așa fel încât să se poată descurca cât mai bine singuri, cu o intervenție minimă din partea mea. De departe, preferatele lor sunt aluaturile pe care le decupează cu diverse forme. Totuși, tot aluaturile au și tendința de a nu fi mereu cele mai ascultătoare. După mai multe rețete încercate, am revenit mereu la prima. Una notată în caiet și pe care o am de la o doamnă care îmi e rudă îndepărtată. Presupun că se găsește și prin alte părți. Nu zic nici că e cea mai gustoasă- deși e- sau cea mai simplă – deși sigur e simplă. Ce pot spune, totuși, e că aluatul e foarte usor de modelat de mânuțele mici, nefiind aproape deloc lipicioas și, pentru că nu contine ouă sau altele asemenea, nu e mare problemă dacă mai ajunge și pe față.

Titlul rețetei originale era Saleuri cu brânză, dar, în cazul nostru, e mai potrivit să vorbim despre biscuiți pentru că, de când au început copiii să o pregătească, n-au mai ieșit niciodată saleuri în forma lor clasică, ci biscuiți în zeci de alte forme.

Vă invit, așadar, să descoperiți mai jos rețeta de biscuiți cu brânză, perfectă pentru mânuțele mici ale copilașilor:

Ingrediente: 200 gr. unt, 200 gr. făină, 200 gr. brânză rasă, 20 gr.drojdie proaspătă sau 5 gr.drojdie uscată și 1-2 linguri de lapte călduț pentru dizolvarea drojdiei + 1 ou pentru uns și semințe de mac/alte semințe/ cașcaval; în rețeta originală se adaugă și sare, dar eu cred că, pentru copii, e suficientă sarea pe care o are deja brânza.

Mod de preparare:

Se dizolvă drojdia în lapte și se adaugă puțină făină. Separat, se amestecă untul tăiat în bucăți cu făina. După ce s-au amestecat bine, se adaugă drojdia și, apoi, brânza și se frământă puțin până se formeaza un aluat nelipicios.

Se presară făină pe masa de lucru și se intinde o foaie din care se decupează formele dorite. Având în vedere că treaba asta va fi făcut de către copii, singurul aspect la care e bine să fim atenți este ca biscuiții să aibă cam aceeași grosime pentru a evita ca cei mai subțiri să se ardă, iar cei mai groși să rămână necopți.

Biscuiții se așează într-o tavă în care am pus hârtie de copt, se ung cu ou bătut și se presară peste ei semințe de mac, susan, cașcaval ras sau orice altceva ne mai trece prin cap și este pe placul copiilor.

Se coc în cuptorul preincalzit la 180 de grade, până se rumenesc. Timpul de coacere diferă în funcție de grosime, iar dacă, așa cum spuneam, au grosimi diferite – mie mi se întâmplă mereu pentru că fiecare copil îi face în felul lui – vor fi, probabil, gata în mai multe etape.

Acești biscuiți sunt făcuți de copiii mei cu minim ajutor din partea mea. Concret, eu ajut la cîntărirea ingredientelor, montez chopperul pentru marunțirea brânzei – e mai rapid și mai eficient decât răzătoarea- și tai untul. Restul lucrurilor sunt făcute de ei, mai puțin partea care ține de cuptor. Asta se lasă, desigur, și cu mizerie. Cel puțin la noi, la început, rămânea mare dezastru în urma lor, dar, între timp, lucrurile s-au mai reglat. În orice caz, e bine să profităm de această oportunitate pentru a îi învăța să curețe, cu mențiunea că și pentru asta e nevoie de antrenament și, cel mai probabil, vom mai face și noi curat, încă o dată, după ce au făcut ei. 🙂 În acest sens, e bine să avem așteptări realiste, să îi lăsăm să se joace cu ingredientele – nu se strică biscuiții dacă sunt frământați puțin mai mult – să exploreze și să fie fericiți. E momentul lor, iar activitatea va avea succes doar dacă înțelegem asta până la capăt și ne relaxăm. 🙂

Beneficiile unei astfel de activități sunt, din punctul meu de vedere, urmatoarele:

– După cum spuneam mai sus, pentru că sunt lăsați să aibă momentul lor de gătit, copiii devin mai cooperanți atunci când părintele trebuie să gătească și acceptă mai ușor că , de exemplu, nu pot să toace și ei legumele cu cuțitul mare sau să bage tava în cuptorul încins.

– Copiii învață să măsoare ingredientele folosind un cântar.

– Copiii învață despre importanța măsurării și pot observa cum, deși vorbim despre cantități egale, 200 de grame de unt nu arată la fel ca 200 de grame de făină.

– Copiii pot observa cum se transformă ingrediente simple într-un preparat delicios, cum untul devine mai moale atunci când ei îl frământă cu mânuțele, cum laptele ajută drojdia să se dizolve, cum drojdia schimbă culoarea laptelui sau face aluatul să crească sau cum căldura cuptorului coace biscuiții și nu doar atât.

– Copiii învață să fie responsabili prin faptul că participă la curățenia de după.

– Copiii devin mai independenți și mai siguri pe ei datorită faptului că reușesc să facă singuri o astfel de activitate și părintele are încredere în ei oferindu-le această oportunitate.

– Se îmbunătățește relația dintre părinți și copii prin faptul că petrec timp frumos împreună.

– Toată lumea mănâncă ceva bun.

Distracție plăcuta și poftă bună, vă doresc! 🙂

Sursa foto – Pexels.com (pentru că niciodată nu reușesc să fac poze decente în timpul unei astfel de activități)