Zuleiha deschide ochii

Am cam lipsit în ultimul timp din online. Am și avut multe făcut. Printre multe altele, am citit și o carte. Genul acela de carte de care îmi era tare dor și pe care am tot cautat-o în ultimele luni. O carte care să mă scoată din prezent și să mă transpună în alte timpuri sau lumi pe care să nu le fi cuprins deloc în experiența mea. O carte care să mă lase sa respir fără senzația de sufocare pe care prezentul mi-o da uneori. O carte care să nu fie de dezvoltare personală. O carte despre care să nu simt, încă de la primele pagini, că e scrisa înainte de pandemie și cele mai multe din ideile din ea nu mai sunt valabile. O carte care să nu fie despre mamele din zilele noastre. O carte care să mă facă să mă gândesc doar la ea și sa renunț la ore prețioase de somn doar ca să mai citesc o pagină. Și încă o pagină. O carte care să nu fie ușoară. O carte pe care să o pot adauga pe lista mea (scurtă) de cărți desăvârșite.

Da, am tot căutat-o, vreme de câteva luni și, într-un final, am gasit-o. Am așteptat puțin să intre la reducere, dar doar puțin. N-am putut rezista. Am cumpărat-o la preț întreg. Și-am așteptat cu mare nerăbdare să vină seara și să încep să o citesc. Pentru că simțeam că avea sa fie cartea care să-mi ofere toate cele de mai sus și încă multe în plus. Și nu m-am înșelat.

„Zuleiha deschide ochii” nu e o carte ușoară și nu vorbesc aici doar din perspectiva omului care citește cartea asta obosit (cum sunt eu, obosită mereu). E o carte grea pentru ca prezintă o poveste grea. Desigur, ne putem amăgi cu faptul că e ficțiune sau că realitatea din care autoarea s-a inspirat nu mai există. Ne putem amăgi, dar nu prea mult, deoarece felul desăvârșit în care e scrisă ne vă duce acolo cu totul și ne va face să simțim bine de tot greul. Povestea iese din paginile cărții prin puterea pe care autoarea a dat-o cuvintelor. E o carte profundă și tare dureroasă. Dar e și incredibil de prețioasă și frumoasă.

Acțiunea începe în 1930 în Siberia și cred că e suficient să menționez doar asta pentru ca unii dintre voi sa vă formați deja o părere despre cât de multă durere poate cuprinde. Dar cuprinde și dragoste și chiar e prezentată ca fiind și o poveste de dragoste. O dragoste care întârzie să apară. Dar apare.

„Zuleiha deschide ochii” e o carte care lovește încă de la început. Primul capitol e crunt. Îl citești și îți lasă un gust amar, te infurie. Poate chiar îi disprețuiești pe cei care îi fac rău Zuleihei, o țărancă dintr-un sat de tătari. Primul capitol e crunt, dar descoperim, rapid, că mereu e loc de mai rău. Primul capitol e doar începutul. Apoi cunoaștem mila față de oameni pe care i-am văzut ca fiind monștri. Pentru că mereu există oameni care fac și mai mult rău și mereu rolurile se pot inversa. Din fericire, există și mai bine și e cel puțin interesant să descoperi acest mai bine într-o astfel de carte pentru că, până la urmă, istoria a fost deja scrisă. Ca cititori știm deja că binele care ar putea veni n-are cum să fie binele pe care ni l-am dori noi. Pentru că noi cunoaștem deja marele final. Doar că îl cunoaștem superficial. Între 1918 și 1945 s-au născut și au murit oameni. Dar ei au și trăit în timpul ăsta, iar viața nu e doar o enumerare a evenimentelor excepționale cum sunt, spre exemplu, cele două războaie sau revoluția din Rusia, despre care (aproape) toată lumea a auzit.

Mi-a plăcut în mod special cum cartea prezintă oameni puternici cu tot cu slăbiciunile lor și oameni slabi cu toată puterea care sălășluiește înăuntrul lor. Veți înțelege ce spun, dacă veți citi. Și veți mai descoperi și că, în ciuda durerii, cartea are și mult frumos în ea. Oamenii sunt frumoși și puternici, iar cartea asta chiar deschide ochi. Ochii noștri.

Mi-a plăcut cartea, poate, și deoarece am o slăbiciune pentru literatura rusă. Mi-a plăcut și pentru că mi-a amintit de mine, cea care citește și alte feluri de cărți. Și mi-a plăcut și pentru că mi-a amintit multe adevăruri. Cum ar fi acela că emoțiile sunt la fel peste tot, în diferite culturi sau timpuri.

Nu-s adepta rezumatelor atunci când vine vorba despre cărți pentru oameni mari. Nici nu le scriu, nici nu le citesc, cu foarte mici excepții. Îmi place să fiu surprinsă de conținutul cărții, și sa citesc cu nerăbdare fiecare rând. Prin urmare, mă opresc aici și mai spun doar că mă consider norocoasă prin faptul că mă aflu printre cititorii acestei cărți și cred ca e una dintre cărțile care trec testul timpului.

! Cartea este scrisă de o femeie, Guzel Iahina, aspect important atunci când vorbim de literatura din Rusia, și a apărut la Editura Humanitas în 2018. Se găsește în majoritatea librăriilor.

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s