Puterea unui părinte/ Cum să adormi un copil în zgomot

Mi-am amintit de un moment – de fapt mai multe – din viața mea. Tudor era mic – avea în jur de 1 an – și vecinii mei își renovau apartamentul făcând un zgomot infernal. Mai mult de atât, băiețelul nu era nici foarte bun prieten cu somnul și, în același timp, dacă nu dormea, plângea toată ziua. Eu, la rândul meu, eram obosită și tare îngrijorată. Doar gândul la posibilitatea că ar fi putut să doarmă și mai puțin decât puținul pe care-l dormea îmi dădea fiori și nu știam ce să fac. Faptul de a fi renovat și eu apartamentul în trecutul apropiat mă făcea să înțeleg atât nevoia vecinilor mei, cât și faptul că nu stătea în puterea mea să opresc acel zgomot. Era, deci, necesar să găsesc o soluție de a trăi cu el și de a îmi pune copilul la somn în acele condiții. Și nu găseam niciuna, mai ales că Tudor era genul acela de bebeluș care se trezea la cea mai mică mișcare, sau care nu adormea pentru că a auzit un cățel lătrând pe stradă sau cine știe ce alte minunății pe care eu nici nu le sesizam până să le scoată el în evidență.

Nu stiam la ce să mă aștept și aveam mari emoții, dar am zis să încerc și am făcut primul lucru care mi-a venit în minte. Am respectat programul copilului, explicandu-i din când în când cam ce e cu zgomotul pe care îl aude, și, atunci când a venit vremea de somn, ne-am dus în cameră ca și cum nimic deosebit nu s-ar fi întâmplat și i-am spus zâmbind – Azi facem nani cu „vrum vrum”. Fix așa. Simplu și clar. Și tot simplu și clar, el a adormit ca și cum tot zgomotul ăla ar fi fost muzica lui de somn. Incredibil dar adevărat, cum s-ar spune.

Desigur că nu vreau să spun că aceasta e o metodă prin care pot fi adormiți copiii în zgomot și care funcționează la toată lumea. Copiii sunt diferiți și ce funcționează la unul nu funcționează neapărat și la altul și invers. Apoi mai contează și contextul și nu doar el, iar ce am povestit eu mai sus este doar un exemplu din multele care poti fi.

Altfel, „rețeta” pentru a adormi un copil în zgomot este, din punctul meu de vedere, următoarea:

– În primul rând trebuie să ne dorim cu adevărat să adoarmă copilul. Da, știu că toți dorim asta, dar eu mă refer la a ne dori să adoarmă copilul mai mult decât ne dorim să oprim zgomotul sau să îi pedepsim pe cei care îl produc. Dacă e musai să facem și aceste lucruri, ideal ar fi să nu le facem la ora de somn pentru că în acest fel facem, practic, altceva, în loc să încercăm să punem copilul la somn.

– Dacă zgomotul e legal (adică nu e în timpul orelor de liniște) trebuie să îl luăm ca atare. Din nou, știu că e simplu de spus, dar adevărul e că nu putem controla tot ce se întâmplă în jur și atunci când nu putem controla avem două opțiuni- să ne supărăm în zadar, fără să rezolvăm nimic, sau acceptăm situația și să încercăm să găsim soluții pentru a trăi cu ea. În cazul meu a ajutat mult să-mi înțeleg vecinii și să înțeleg că ei nu s-au trezit într-o dimineață cu un plan diabolic menit să-mi facă mie zile negre ci, pur și simplu, la fel cum făcusem și eu în urmă cu câteva luni, doreau să își transforme apartamentul într-un loc potrivit pentru ei.

– Să spunem stop furiei pe care o simțim în legătură cu cei care produc zgomotul și să ne îndreptăm toată atenția spre copil pentru că un copil nu va adormi atunci când părintele e furios. Spre exemplu, atunci când alți vecini de-ai mei ascultau muzică noaptea, nu am fost la fel de înțelegătoare și, în consecință, am avut parte de câteva nopți în care nici eu nici copilul nu ne-am odihnit. Nici măcar atunci când muzica se oprea.

Ce vreau să spun de fapt e că noi, părinții, avem o putere extraordinară, aproape magică. Copiii se adaptează extrem de repede la aproape orice dacă se simt iubiți și în siguranță. Spun dacă se simt pentru că e clar că cei mai mulți copii sunt iubiți și în siguranță. Dar nu contează doar să fie. Mai important e ce ajunge la ei decât ce transmitem sau încercăm să transmitem noi și am observat asta și în momentele în care am încercat să pun copiii la somn în condiții mult mai puțin vitrege ca cele descrise mai sus dar nu am reușit pentru că înăuntrul meu era o furtună mai mare. Copiii simt și ne simt bine de tot. Cu cât sunt mai mici, cu atât legătura asta emoțională e mai puternică și starea noastră de spirit îi influențează.

În concluzie, să respirăm adânc, să luăm lucrurile așa cum sunt (atunci când nu se poate altfel) și să ne asigurăm că cel mic se simte iubit și în siguranță. Și va fi bine.

Sursa foto – Pexels.com

Lasă un răspuns

Te rog autentifică-te folosind una dintre aceste metode pentru a publica un comentariu:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s